Treceți la conținutul principal

nimeni nu tipa pe strada "teatru luam" in loc de "fier..", "ziare.." si alte cele aflate la mare cautare...

Cine cere teatru? Cine il vrea si cine il mai recunoaste? Statistic, stam atat de prost incat nici nu stiu de ce la o admitere la o facultate cu profil vocational concureaza sute de oameni. Se gandesc probabil ca e usor iar examenele pot fi trecute fara prea multa bataie de cap. Statistic vorbind, daca privim un pic retrospectiv, din 89 pana azi, au fost aruncati pe piata in medie 150 de actori pe an. Asta inseamna 150x20. Sub 5% dintre acestia mai apar razlet pe cate un afis de teatru si nu putem spune nici despre 1% dintre acestia ca fac ceva concret. In regie de teatru sau de film avem aproximativ 20x20 de absolventi. In teatru in ultimii 20 de ani, nu s-au format nici macar 5 cariere solide. Si putem continua asa in fiecare domeniu artistic. Ce-i drept, filmul merge parca un pic mai bine. Avem un avort ("4 luni 3 saptamani si 2 zile" - Cristian Mungiu), o moarte ("Moartea domnului Lazarescu" - Cristi Puiu) o revolutie in studio ("A fost sau n-a fost" - Corneliu Porumboiu) si una in strada ("Hartia va fi albastra" - Radu Muntean). Mai putem vorbi un pic de Dragos Bucur, Vlad Ivanov, Ana-Maria Marinca, Maria Dinulescu si Dorotheea Petre. Si gata. De ce sa o lungim? Oricum nu avem cu ce. In teatru e o farama de Marius Manole si Dorina Chiriac, iar daca voi vreti, niste Radu Afrim (desi e mai greu de digerat) si ceva Radu Apostol. Si cam atat pentru 89-09. Asta inseamna ca peste 95% dintre cei care au vrut, si-au luat visul si l-au incuiat in debara. O fi sistemul? Oare nu sunt ei destul de buni? O fi Romania de vina? Eu chiar nu stiu. Dar imi dau seama ca oamenii fericiti nu au nevoie de teatru. Pentru ca ei au tot ce le trebuie. Traiesc povestea perfecta. Evident, o poveste de cele mai multe ori mascata cu un strat de o aparentă si perpetua bucurie; strat care difera in grosime de la caz la caz. De regula ii caracterizeaza indiferenta pentru ca exista in ei o lipsa de apreciere a mediului inconjurator exercitata intr-un mod cu totul aparte. De arta au nevoie acei oameni care vor de fapt sa simta ca nu sunt singurii cu acele frustrari. Vor sa ii vada si pe altii cum se chinuie; sa se minta un pic. Vor sa ajunga sa spuna : "ia uite ce rau o duc astia! De ce sa ma mai plang?!" sau "dar am facut si eu asa candva" etc. Multora insa le e frica sa spuna ca au in ei ascunsa aceasta lipsa de ceva. Oamenii fericiti nu prea simt frustrarea, probabil. Si totusi, purtand o conversatie bazata pe acest subiect, mi s-au dat la un moment dat doua raspunsuri care mi-au placut mult. Unul dintre ele a fost : "oamenii nu vor sa recunoasca ca sunt ceea ce sunt pentru ca vor mai mult" iar un altul a fost "nu exista oameni fericiti" Multumesc pentru rabdarea de a lectura. Voi reveni.

Comentarii

  1. aha! ai luat pozitie :) da in ei ca poate se simte pe undeva!

    RăspundețiȘtergere
  2. fac si eu ce pot... :) ma bucur in schimb ca apreciezi.

    RăspundețiȘtergere
  3. "am fost in polonia de curand. am gasit o zona minunata care provenea dintr-o tara fost comunista, o tara in care razboiul a muscat adanc si care a suferit orori chiar daca la un moment dat al istoriei s-a dovedit a fi si agresiva.dar pana la urma e tara lui chopin, a contesei walewska si a iubirii acesteia pentru napoleon.am gasit aici un oras minunat, wroclaw, care face parte din patrimoniul Unesco si in care partea veche a sa se imbina atat de armonios cu partea noua. dar ceea ce m-a frapat a fost nivelul de educatie al oamenilor, manifestat la orice pas. daca ma intreb cine avea nevoie de teatru acolo, imi raspund ca toti oamenii. in zi de marti, miercuri sau sambata se mergea la teatru cu o bucurie imensa.salile de teatru, opera, filarmonica erau arhipline in orice zi din saptamana si credeti-ma oferta era mare si diversificata. exista restaurante , bistro-uri, cafenele, mediateca,cluburi,piata din centru unde ofertele de petrecere a timpului sunt imense.dar nu,polonezii aleg sa mearga la teatru fara nici un regret.si sunt fericiti ca se afla in sala de spectacol.nevoia de cultura, de cultivare se naste la un popor care are educatie, care se civilizeaza permanent. la noi nu exista dorinta de nimic decat de imbogatire peste noapte a celor care aveau bani si inainte. au furat romania cu totul dar nici in cazul in care au bani nu se transforma in niste Mecena care sa finanteze acte culturale pentru ca ei nu au nevoie de cultura iar pentru vulg sau omul nenorocit de jos de la picioarele lui nu e nevoie de nimic decat de paine si circ, vorbesc de cel mediatic, de la dragele noastre tv-uri care au indobitocit neamul asta condamnat la lipsa educatiei, a culturii, a civilizatiei bagandu-i pe gat pe sexy braileanca si alte facaturi post revolutionare care se numesc vedete.
    doar cunoasterea naste sete de cunoastere si daca bietul roman nu e lasat sa cunoasca decat foamea el nu are nevoie de teatru ci de seminte, mici, bere si pe gratis daca se poate. au trecut 20 de ani din '89 si ce?
    suntem la stadiul de dat jos din copac. patura de mijloc nu avem, elitele au murit de mult, imbogatitii sunt vechii activisti de partid, securisti, jucatori de alba-neagra care in nici un caz, doamne-iarta-ma nu au nevoie de cultura.bugetul ministerului culturii e infim, dar se varsa bani grei pentru toate aberatiile. tara e furata toata cu nesimtire. si atunci te miri ca nu e nevoie de teatru, de cultura in genere? chiar daca se va striga hai la teatru din toti plamanii, din saracie, neputinta, necunoastere, blazare, nepasare fata de propria fiinta si fata de ceilalti nu se va merge la teatru, opera, film decat daca nivelul educational se va schimba.oamenii nu mai citesc, oamenii nu mai stiu sa se poarte, oamenii se ataca intre ei pentru bani. asta e o societate care face teatru zilnic nu care merge la teatru.cand oamenii vor invata civilizatia atunci artistul va trai liber. pana atunci artistii sunt la cheremul celor cu bani care sfideaza nevoile spirituale ale poporului pentru ca ce nevoie avem noi de oameni cititi, educati, cultivati?sa le ia locul? si din cand in cand mai apare cate un norocos care ajunge la cannes. din cand in cand oamenii merg la teatru dar nu din dorinta de a savura spectacolul ci din dorinta de a barfi,de a fi snob, de a marlani in continuare ca si cand am fi un neam blestemat.si sa stiti ca in lumea larga se merge la teatru. merg si oamenii fericiti si cei nefericiti pentru ca fiecare dintre ei vrea sa afle mai multe despre ei. la noi a pierit si dorinta de a afla. se alearga doar dupa ciolan unii si dupa o biata paine altii.teatru? e complicat.trebuie sa fii pregatit. macar cu o haina mai acatarii si cu multa bunavointa.haine bune au sarlatanii si lichelele iar cei cu bunavointa si sete de cultura nu mai cred. si cum oamenii au uitat sa zambeasca si sa se salute le cerem prea mult. poate mai tarziu.....................cand vor invata sa planga si sa rada de ei insisi si sa faca ceva in consecinta adica sa le pese !"

    RăspundețiȘtergere
  4. E just. Chiar e. Doar ca eu vorbeam referindu-ma la actori si regizori (in principiu), (si extrapolat) la orice om de arta care traieste prin tara asta. Pentru ei erau intrebarile de la inceput ("Cine cere teatru? Cine il vrea si cine il mai recunoaste?") si nu pentru restul oamenilor care merg sau nu la teatru/film/versinaj/etc. Eu vorbeam despre incapacitatea celor care practica si despre lucrul groaznic care s-a petrecut in ultimele doua decenii : (cel putin in teatru si film) nici macar 20 de oameni nu si-au format cariere cu adevarat solide despre care sa se poata spuna "da, ala e bun si merita!". Si cu toate astea, inca avem oameni care dau admitere la actorie/scenografie/etc. Ma intreb daca ei stiu ce-i asteapta. Si repet. E vorba strict de perioada 89-09. Pentru ca imi e imposibil sa elimin oameni precum Marcel Iures sau Oana Pellea, etc. Restul, il cunoastem si noi. Adica salile pline de spectatori nu demonstreaza nevoia da teatru sau arta (fie ca respectivele sali sunt in romania, polonia, germania sau orice alta tara). Desi firesc, asa ar trebui sa fie. Si noi avem sali de teatru pline. Chiar avem. E adevarat ca avem si sali goale unde se joaca cu numai 15 spectatori. Avem si noi restaurante si cafenele (pe care unii le ocolesc). Chiar sunt la tot pasul. Pot spune ca am avut si noi razboaie si am avut oameni care si-au dat cu semnatura in cartea de istorie. Putem vorbi chiar despre oameni recunoscuti pe plan mondial, pornind cu Ionesco si sfarsind cu Brancusi. Imaginea cliseu "mici-bere-seminte" se stie la fel de bine cum stim ca fuga dupa bani este la ordinea zilei. Avem tot. Ura! Ura! Eu incercam sa subliniez insa urmatorul lucru (care ma deprima si ma pune in cumpana): le-am avut si le-avem pe toate dar la un alt nivel. Daca Ceausescu e un dictator, atunci e un dictator mai prost decat Hitler. Asta e ideea. Apoi, vin si spun (referitor la 89-09) : "(...) peste 95% dintre cei care au vrut, si-au luat visul si l-au incuiat in debara. O fi sistemul? Oare nu sunt ei destul de buni? O fi Romania de vina? Eu chiar nu stiu" Si in continuare, nu am un raspuns. Eu chiar nu stiu. Pot doar sa speculez. Ori asta nu inseamna nici o secunda ca am o certitudine. Sunt de acord ca nu avem o patura de mijloc. Stratul oamenilor care ar avea forta materiala, sunt cei "fericiti" despre care vorbeam. Dar ei, material vorbind, au tot si asta ii implineste. Spiritual nu se simte o lipsa. Fenomenul asta eu il numesc indiferenta. Cineva mi-a spus ca "nu exista oameni fericiti" si acum cand stau sa ma gandesc, asa si e. Nu exista oameni cu adevarat fericiti. [OBS. :Daca mi se cere voi reveni la acest subiect] Despre alte tari, nu stiu. E bine sa avem forta sa ii recunoastem cand e cazul. Cat despre mers la teatru, subscriu la cele postate mai sus. Mai ales pentru final "(...) sa faca ceva in consecinta adica sa le pese". Dar cu toate astea ma vad nevoit sa adaug un amanunt : stam acum (2000-2009) mult mai bine decat inainte (1989-1999), doar ca inca suntem sub linia de plutire. Nu mai continui pentru ca risc deja sa intru in urmatoarea tema pe care o doream dezvoltata si pusa la bataie.

    RăspundețiȘtergere
  5. eu as vrea sa subliniez concluzia de mai sus: SUNTEM INCA SUB LINIA DE PLUTIRE!!!!!!!!!!!!
    si asta in toate formele de manifestare ale teatrului dar in special in forma de teatru muzical - opera , opereta. cine mai vrea teatru sau sau cine il mai recunoaste? stiu doar ca pe langa masele de artisti licentiati ce ies pe banda in fiecare an de pe bancile scolilor exista o mana de oameni , de "fanatici" in cautarea unui anumit "adevar". apropo de ceea ce "am scos" pe piata din '89 si pana azi
    si la capitolul opera sta destul de prost. in afara unor persoane de mult plecate din tara care totusi fac cariere destul de importante si datorita carora mai apar nume romanesti pe afisele teatrelor celor mai importante din lume exemplu: Angela Gheorghiu, Carmen Oprisanu, Elena Mosuc,George Petean, Alexandru Agache, solisti care oricum nu canta in Romania decat foarte rar, in rest este o mare liniste.
    avem, in schimb, duzine de studenti la conservator carora li se sadeste in minte imaginea unei Callas sau al unui Pavaritti sau Herlea alimentandu-se astfel un orgoliu ce in timp va deveni nemasurat. Avem duzine de absolventi de conservator la specialitatea canto - opera absolut in fiecare an dar nu se face o adevarata selectie a vocilor, a persoanelor cu date reale pentru aceasta meserie. astfel, cu ajutorul sfintelor" relatii ajung pe scena diverse persoane care poarta titlul de artisti - ma rog solisti de opera. opera este un gen cu totul special in lumea teatrului. dar in Romania este sub un strat gros de praf ceea ce ii poate face pe unii sa creada ca acest gen - opera este demodat - ei bine Maria Callas spunea ca "opera nu va fi niciodata demodata ci persoanele care o fac sunt complet depasite".
    totusi au inceput sa se miste anumite lucruri.
    din ce in ce mai multi regizori de teatru monteaza opere iar asta nu poate fi decat imbucurator - este cazul lui Alexandru Darie, Catalina Buzoianu, Andrei Serban, Ion Caramitru
    cred ca opera ramane un domeniu inca putin explorat, o forma de teatru ce poate evolua pastrand coordonatele bel-canto-ului veritabil.
    nu mai vorbesc de partea financiara, de cheltuielile ce trebuiesc facute pentru o evolutie normala

    RăspundețiȘtergere
  6. „Da, nu stiu”... citesc nebuniile astea mancand o ciocolata si viata pare mai frumoasa.
    In general cand scriu sau vorbesc despre teatru sunt – la suprafata- degajata. Degaje! Alle! Alle! Eco Eco! Cand citesc ma plictisesc. Inteleg totul, dar ma lasa rece.

    In momentul in care te bagi intr-o lume ar cam trebui sa ai simtul responsabilitatii. Eu n-am niciun drept sa ma plang de teatru. Cum ar fi sa incep sa ma plang de teatru ca si cum nu l-as cunoaste, ca si cum m-a obligat cineva sa-l iau cu mine in excursie, ca si cum din intamplare nu pot pleca din lumea asta. Ar fi aiurea pentru ca teatrul pe care il vad acum, sistemul pe care il vad acum, publicul, nivelul etc… e cel cu care eu m-am nascut. Sunt nascuta in ‘89 si merg la teatru de prin 2000. In 10 ani m-am invartit in lumea asta incepand ca spectator si mai apoi trecand prin cateva “meserii” legate de teatru (la un nivel mic, adevarat). Ei bine, in astia 10 ani am vazut multe, am trait multe si la naiba, STIU ca mai umreaza de 50 de ori mai mult. La acest „stiu” apare problema. Nici peste 10 ani nu am dreptul sa spun „miau” si asta pentru ca niciodata nu e nimeni vinovat de alegerile mele.

    Ne place teatru tocmai pentru ca e asa. Tocmai pentru ca trebuie sa lupti, tocmai pentru ca ai langa tine curve de oameni, tocmai pentru ca sistemul discrimineaza, tocmai pentru ca nu avem relatii, tocmai pentru ca suntem singuri, tocmai pentru ca singuri o sa tot fim. Pentru ca ne place sa traim cu „acum trebuie sa se intample ceva”, ne place ca in lumea asta teribila – poate cea mai puturoasa- ies la iveala doar o Dorina Chiriac, sau un Manole,(sau o Angela Gheorgiu) iar noua ne place sa vrem mai mult si daca nu ne iese...ah ce ne place sa ne plangem. Ah ce ne mai place sa spunem „Bai si cat muncesc, cat am muncit, cat chin, cat am dat din mine, cate sentimente, vai vai”. Dar ne place! Ah ce ne place sa devenim victima artei, sa invidiem sau sa fim invidiati, sa ne chinuim pur si simplu. Ah ce ne mai place teatru! E drept... la un moment dat suntem oameni si nu ne place nimic... dar nu plecam din lumea asta. Nu plecam pentru ca nu putem. De ce nu putem ? Pentru ca ne place! Iar cei care pleaca nu mor fara teatru...ci mai degraba ajung sa o duca si mai bine!
    A cui e vina ca 95 % din noi isi incuie visul in debara? A cui e vina? A noastra, a cui sa fie! A cui Doamne iarta-ma sa fie vina? De ce sa fie Romania ? De ce sistemul? Ce, suntem legati la ochi si arunci intr-un joc in care nu stim regulile? Nu ! Stim regulile, stim miza, stim adversaii stim tot…deci a cui e vina cand intri in joc? A celui care l-a inventat? Nuuuu! A ta ca te-ai bagat!
    - e vina noastra decand fugim de acasa sa dam la teatru pe ascuns, de cand suntem mici si cu banii de pachet ne luam bilet la teatru, decand nu mergem la pregatirile platite de ai nostri pentru ca avem nevoie de decor pentru nu stiu ce piesa in nu stiu ce festival!
    - vina este a noastra ca devenim incapatanati. Ce daca 90 % din oamenii de langa mine imi spun ca o sa fiu un ratat, eu ma incapatanez. Si mergi mai departe.
    - ti se dovedeste ca Z e de cacat . Y te-a dezamagit, facultatea e naspa, femeia de serviciu nu-ti da cheia si costumiera vrea o alta pereche de pantofi. Tu nu! Inca mergi mai departe! Si dai, si dai! Si dai dai ! Si la un moment dat …ti se rupe si tipi…
    Da de ce tipi? Da pentru cine tipi? Unii renunta. Devin ei oameni cu visul in debara? Nu! Sunt oameni care fac altceva. Care isi fac alt vis…pentru ca ala… visu ala cu teatru nu era de nasul tau. ( si la batranete o sa regreti ca nu ai facut ce ti-a placut in viata si uite-asa se umple raiul de frustrati ca nici acolo n-o sa avem liniste)
    Ar cam trebui sa ne intre bine, da' sa ne intre al dracului de bine in cap ca TOT ce ni se intampla e din vina noastra! Stiu ca Alex nu s-a plans ci doar si-a pus intrebari...dar pe parcurs ciocolata s-a terminat si eu m-am enervat: )...un pic.
    Concluzie:
    Mancati ciocolata cand scrieti, vorbiti sau cititi despre teatru…

    RăspundețiȘtergere
  7. intr-adevar oamenilor le place sa se planga dar ce ne facem cu cei care chiar au toate datele sa faca o treaba foarte buna dar nu pot patrunde, nu sunt lasati? sigur ca e din vina noastra tot ce ni se intampla dar totusi renuntam la lupta, ne strangem papuselele si plecam lasand un sistem sau mai bine spus o mana de oameni care sa controleze tot??????????
    nu cred ca asta e solutia!!!!
    e simplu sa-ti strangi visul si sa pleci , sau sa-ti faci un alt vis crezand ca primul " nu e de nasul tau".
    situatia se schimba atunci cand faci tot ceea ce " trebuie" ca sa ajungi sus si repede!
    sigur ca cel care intra in joc poarta responsabilitatea propriilor alegeri dar nu e corect sa fii anihilat de dinainte de a te naste. sa inteleg , din comentariul Nicoletei, ca cei care au totusi o coloana vretebrala, principii - e adevarat aproape utopice azi dar totusi venite dintr-o profunda credinta in autentic, in valoros, poarta vina de a fi intrat intr-o lume pe care o credeau cu totul altfel? poarta vina propriei lor pasiuni, a dorintei de a face ceva cu adevarat?
    cred ca majoritatea am intrat in joc fara sa stim despre ce e vorba totusi in propozitie - nu-i nimic - ne-am trezit sau ne vom trezi si atunci alegem sa ne strangem visul in debara sau luptam.

    RăspundețiȘtergere
  8. lumea artei e una diferita.orgoliile aici sunt nemasurate.ar trebui ca artistul sa fie cel mai apropiat de divinitate pentru ca lucreaza direct cu Dumnezeu.

    implicarea, atitudinea,responsabilitatea,NE PASA,verticalitatea, lipsesc in anumite cazuri de pe "piata" artei mai ales in romania.

    as fi foarte curioasa sa stiu ce faceti fiecare dintre voi pentru VISUL vostru!!!!!!!!!???????????
    cum actionati astfel incat el sa nu se piarda pe drum???????dar nici sa traiti cu visul si el sa se transforme in cosmar!!!!!!!!!!!
    astept raspuns

    RăspundețiȘtergere
  9. Perspectiva ta Razvan,e cu totul alta. Tu deja esti undeva, eu sunt la inceput. Eu stiu ce ma asteapta, tu te-ai lovit deja de ceea ce eu doar stiu, dar nu simt. Peste cativa ani, voi face probabil ca tine si ma voi intreba "de ce nu sunt acolo unde am vrut/ de ce cutare nu e acolo unde a vrut?" Ei bine, aici se deschide o alta problema "unde vreau sa ajung". Standardele mele sunt inalte cand visez. Dar incerc sa contoloez in mine "Ce-ar fi daca m-as rata. Ce-ar fi daca sistemul nu m-ar lasa. Ce-ar fi daca la un moment dat nimic nu mai tine de mine?". Si ma formez, si ma inarmez... si ma antrenez. Si plec in razboi. Sunt un soldat foarte bun. Dar s-ar putea sa mor in lupta. Va sti cineva de mine?Probabil ca nu. Voi avea un monument special de erou, sau nu-mi va recunoaste nimeni urma si nu va fi numele meu pe niciun monument cu mii de eroi. Si atunci revin la intrebare: Vreau sa am un monument? Ei bine nu. Ma duc sa ma lupt! s-ar putea sa mor din prima (desi sunt un soldat bun). S-ar putea sa ma impuste chiar un aliat de-al meu. Sau un priten... pentru ca nu-i asa, in razboi regulile se schimba de la un moment la altul. Si inante sa plec la razboi stau si ma gandesc pentru cine fac asta, ce obtin din asta si ce vreau de la asta. Si raspunsurile sunt cateva si in ce a scris alex. Fac asta pentru mine, fac asta pentru ca m-ar implini si ma arunc in razboi fara pretentia de a spune cineva, multumim eurolui Popescu.
    Bineinteles ca exista in mine dorinta de a fi sus, de a avea fani, de a ajuta, de a fi recunoscuta etc etc. Dar ma opresc. Si ma intreb defiecare data cand ma gandesc la "ce o sa fac cand o sa fiu mare", "Ce vreau?". Si in functie de ce vrei, lupti sau renunti, tipi sau taci, te plangi sau iti bati joc, etc. Da si asta tot de tine tine.
    Ce fac eu pentru visul meu? Ma antrenez! Zilnic! Anul trecut am picat la regie-teatru. De un an stau in Bucuresti si ma antrenez. Am invatat sa mint. Fac asta doar ca sa vad cum e si sa ma prind cand o fac ceilalti. Caut povesti, vorbesc, scriu, incit. Pun baze de sentimente in oameni cu riscul de a-mi lua un sut in fund. Si cand mi-l iau e ca si cum am o febra musculara pentru ca am facut 5 ture de cismigiu si 1000 de abdomene. Dar in asta consta antrenamentul. Si pentru ca ziceam mai sus ca tot ce ni se intampla e din vina noastra, in cazul meu e 100% adevarat. Las lucrurile sa se intample...si mi le asum. Cu oameni, cu teatru, cu piese proaste, cu comenatrii... si bineinteles ca invat pentru admiterea de anul asta!

    RăspundețiȘtergere
  10. In atentia lui Razvan si a Nicoletei (in ordinea postarilor).
    Pentru un/o tenor/soprana/etc, sunt de acord ca e de dus o munca dubla. Adica acea persoana trebuie sa fie actor si in acelasi timp sa parcurga vocal o arie. Cumva reiau o serie dintre ideile rostite mai sus, dar folosind alte cuvinte. Stiu ca un astfel de interpret trebuie sa fie atent la dirijor. Este esential. Dar asta nu inseamna sa priveasca acea persoana permanent,insistent. Cred ca ceea ce vreau sa spun e ca un astfel de actor, uita ca trebuie totusi sa fie un personaj inainte de a fi un interpret. Este cam urat sa il vezi pe Alfredo cum ii canta Violettei despre iubire si totusi sa il priveasca in ochi pe dirijor. Asta e o problema (dintre foarte multe) pe care o punctez acum pentru ca in romania se petrece izbitor de flagrant. Am urmarit spectacole produse in alte tari iar acest lucru nu l-am sesizat asa cum isi face aparitia la noi. Si atunci vin iar si spun : Vlad Mirita este un tenor (poate cu fani dupa el chiar), dar nu este posibila spre exemplu comparatia dintre el si Roberto Alagna. Diferentele sunt naucitoare. Fie vorba intre noi, tenorii romani mai participa un pic si la eurovision ca sa fie repertoriul complet... Ma scuz insa si spun ca orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare. Revenind insa, stiu ca artistii de opera nu au parte de un antrenament in arta actorului. Si asta este trist si frustrant. Ajung iar sa spun ca e vorba de nepasare, de indiferenta. Cat priveste problema celor selectati sa urce pe scena, asta nu e o problema atat de mare. Chiar daca tu meriti mai mult dezat X, chiar daca se merge pe relatii si pile, cand esti cu adevarat bun, e imposibil sa dispari din peisaj. La un moment dat se iese la lumina. Mai greu, dar se iese. Important este sa crezi in ceea ce faci intr-un mod just; privind realist ceea ce sa intampla in jur si daca ai in mana concluzii pozitive, atunci trebuie doar sa nu renunti.
    Merg mai departe si spun : da, sunt ferm convins ca noi suntem vinovati de tot ceea ce facem si de tot ceea ce ni se intampla. Dar vreu sa punctez un singur lucru. E adevarat ca teatrul devine o oglinda a societatii de cele mai multe ori, dar teatrul nu ne palce "pentru ca trebuie sa lupti, pentru ca ai langa tine curve de oameni (...)". Ne place atunci cand avem langa noi oameni in care iti poti atarna increderea. Ne palce atunci cand daca te arunci, stii ca te prinde cineva. Si cand se intampla asta, atunci vorbesti despre lupta si curve de oameni si discriminare, etc. pana atunci, nu prea ai cum. Teatrul trebuie sa insemne familie, doar ca problema de azi la capitolul asta e urmatoarea : "Hei...unde plecati?!!! Eu in bratele cui ma arunc"...
    O alta problema. Spuneam de sistem si romania pentru ca la noi un film gen "Greu de ucis", nu este credibil/posibil. Nu prea sta in picioare un Tudor Chirila alergand printre masini care explodeaza pe bulevardul unirii, incercand sa rezolve un caz, legand indiciile intre ele. Ca pur si simplu nu sta. La noi tin filmele despre mizeria tarii noastre. Iar asta e doar un exemplu...
    Daca am omis ceva sau daca nu am fost destul de exact, atunci imi prezint scuzele. Va rog insa sa specificati ceea ce nu am reusit (poate din neglijenta) sa punctez si promit ca voi reveni asupra subiectului.
    De asemenea in cel mai scurt timp posibil voi completa cu un raspuns separat la intrebarea "ce faceti pentru visul vostru", asa cum se cere din postarea danei. Iar problema mizei ("unde vreau sa ajung") ridicata de nicoleta, se va transforma cat de curand intr-un nou articol/tema de discutie.
    Multumesc pentru intelegere.

    RăspundețiȘtergere
  11. Buna seara sau Buna dimineata!
    am intrat si eu aici intr-o doara.
    Unde sunt mancaii de teatru pe paine?
    De ce suficienta in cazul regizorilor sau al aspirantilor la ?
    De ce nu interveniti mai mult pe acest forum?
    De ce cand cineva vrea sa faca arta i se spune:ce,vrei sa mori de foame?
    de ce cand cineva vrea sa castige si bani din arta autentica i se spune:dar ce, arta pe bani?
    Dar daca esti bun nu ar trebui sa poti sa traiesti decent din arta?E totusi o profesie,nu? Gresesc?
    Ce trebuie sa stie neaparat cineva care vrea sa faca arta?
    De ce actorie, regie, opera ?de ce nu computer, economie,etc

    Il iubesc pe Dan Puric.Mi-a schimbat viata.
    il iubesc pe Al Pacino si pe Sir Anthony Hopkins-au jucat mult teatru pe langa marile filme
    Vorbeati mai sus despre opera.E un gen miraculos.Toti artistii dar mai ales actorii ar trebui sa asculte toate operele care s-au compus vreodata,interpretate de cei mai valorosi solisti ai lumii si toate lucrarile simfonice.Mozart e genial, Concertul nr.1 pentru pian si orchestra de Tchaikovski e esenta muzicii
    Un actor trebuie sa citeasca toata literatura lumii si apoi sa faca rolurile care-l duc spre Dumnezeu.
    De ce avem atat de mult teatru prost?grotesc?scabros?brutal?bazat pe muuuult sex?pe grobian?pe marlanii?
    de ce opera e regizata atat de slab in Romania?
    Si pentru ca vorbea cineva de solistul de opera ca trebuie sa fie actor si sa interpreteze muzica in acelasi timp va recomand sa vedeti neaparat montarea din 2007 de la Opera din Viena a operei La Fille du Regiment-Fiica Regimentului de Gaetano Donizetti cu Juan Diego Florez si Natalie Dessay in regia lui Laurent Pelly.E o capodopera din punct de vedere al spectacolului total. Ce pacat ca la noi nu se fac astfel de spectacole.
    Actorul are nevoie de spatiul sau. Ofera aceste vremuri acest spatiu ?

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa cum am promis, aduc acum in primul rand un raspuns la intrebarea "ce faceti (...) pentru visul vostru". Tin sa precizez ca in arta, visul trebuie sa poata fi tradus in "nu pot trai fara". In caz contrar, acel vis/tinta nu mai este cu adevarat miza/scop si se risipeste pe drum. Daca se intampla insa ca visul sa reprezinte ratiunea acelei personae de a trai, atunci se va alimenta de la sine. Spre exemplu, un actor va simti permanent nevoia sa lucreze (si chiar va face acest lucru zilnic). Va cauta sa isi extinda paleta de posibilitati actoricesti, etc. Visul "devine cosmar" doar atunci cand de fapt nu il vrei, dar te minti. Sau atunci cand accesezi ceva ce-ti este strain; nu te informezi, dar totusi transformi respectivul domeniu de activitate intr-un vis. Adica tu nu stii ce sacrificii/dificultati presupune meseria de regizor, dar totusi visul tau este sa devii regizor. Daca astea sunt premisele, atunci momentul in care apunci pe acest drum, visul tau dispare ori se transforma in "alt" vis sau "devine cosmar". Aici insa intalnim si exceptii (foarte putine!). Sunt cazuri in care omul e destul de talentat/adaptabil/incapatanat/muncitor, incat depaseste etapa de "cosmar" si reuseste sa faca ceva palpabil in ciuda picioarelor primite in burta. In concluzie, as spune ca visul ne intretine pe noi si nu invers. El ne da imboldul de a o lua de la capat in fiecare dimineata. Noi pentru a "il mentine" trebuie doar sa il "ascultam" ca sa stim ce vrea. Iar aici sunt multe cai de a rezolva problema. Unii apleaza la plocoane (de diferite forme si marimi), altii pur si simplu au noroc iar ceilalti se chinuie singuri pana cand se intampla (sau nu) ceva. Evident, conteaza acum si cat de sus tintesti. Actor de la 7 la 9 paote fi oricine. Sincer. Iar asta e un vis al dracului de mic. Restul de cuvinte pe care le-as mai atasa aici, se afla deja in ultima postare a Letei (04:20).

    __________________________

    Au urmat o serie de intrebari din partea lui ed_lew_gere si voi incerca sa raspund pe rand. Pentru inceput, acest site/forum s-a format in urma cu o saptamana. Sper ca in timp, proiectul Teatru Acum va capata amploare. Ar fi frumos.
    Arta necesita timp mult. La noi, de cele mai multe ori proiectele se fac pe banda rulanta. Si calitatea scade. E posibil ca dupa un timp sa nu-ti mai pese; dar lucrul in viteza e principalul motiv pentru care in ochii oamenilor ramane ideea de suficienta. Cel putin eu asa imi explic. Si iar suficienta pentru ca unii regizori e posibil sa simta ca fara ei, totul s-ar narui. Fals! Un regizor trebuie sa fie omul despre care actorul sa poata spune "lucrez cu el, am incredere ca o sa ma tina sa nu cad". Si astfel de regizori, exista. Iti garantez.
    In arta am invatat ca nu trebuie sa te intereseze banii. Din arta nu castigi bani decat in momentul in care renunti sa mai faci o cariera. Cel putin asa functioneaza sistemul in ziua de azi. In arta se pompeaza putin din partea producatorilor pentru ca profitul e mic. Prin comparatie, arta nu aduce nici 10% din profitul pe care il aduce un eveniment sportiv.
    Daca esti destul de bun, poti trai decent din arta. Chiar poti. Dar numai dupa un timp in care ai demonstrat constant ca esti un varf.
    Cineva care vrea sa faca arta/cariera intr-un domeniu al artei trebuie sa stie ca sacrificiile vor fi la ordinea zilei si ca acel cineva nu mai apartine celor din jur decat in picaturi minuscule.
    De ce arta si nu altceva? Probabil pentru ca nu suntem chiar atat de fericiti incat sa altceva.
    Si avem mult teatru prost, grotesc, scabros, brutal, bazat pe muuuult sex, pe grobian, pe marlanii, cum spuneai pentru ca asta e usor de realizat. Pentru oricine. E comercial, se vinde rapid si nu pune lumea sa gandeasca. Pentru ca publicul asta vrea. De ras. Asa a fost educat.
    Singurul spatiu de care are nevoie actorul, e cel de repetitii. Acel spatiu este de cele mai multe ori insuficient.

    RăspundețiȘtergere
  13. ma urmareste de mult timp o intrebare: sunt actorii oameni culti? sunt intelectuali? ce e de fapt un intelectual? actorul face parte din elitele societatii?o persoana culta presupune un om care are in spate munti de carti citite,tone de cunostinte solide din toate domeniile, educatie - nu mai spun si multe altele...........
    ce inseamna actor? ce fel de om e actorul? cu ce alte profesii utile societatii poti compara profesia de actor? cum ajuta actorul societatea sa se dezvolte?

    RăspundețiȘtergere
  14. Priveste in jur. Cum crezi tu ca e privit un actor azi?
    De obicei un specialist stie multe despre putin. De regula despre un subiect anume. Un actor trebuie sa stie cate putin din tot (si nu ma refer la numai o bruma de cunostinte). A construi profesionist un rol, presupune o munca asidua (propun pentru lectura cel putin "Munca actorului cu sine insusi" - K. S. Stanislavski si "Actorul si tinta" - Declan Donnellan). Actorul azi, de cele mai multe ori stie ceva despre Ofelia pentru ca la un moment dat a jucat in "Hamlet", nu pentru ca a studiat opera lui Shakespeare. Asta e o problema pe care o intalnim la peste 50% dintre actorii care au iesit la rampa din 89 si pana azi. Stefan Iordache avea caiete intregi scrise despre un personaj. Juca de 3 ori spectacolul in seara in care aparea in fata publicului : prima oara juca pentru a avea proaspat in cap cine e; urma spectacolul in sine; iar a treia oara, dupa caderea cortinei juca pentru a verifica ce a gresit. Daniel Day Lewis lucreza si 2-3 ani la un rol. In ultimii 20 de ani (89-09) a aparut in fata publicului prin numai 10 filme (din punctul meu de vedere, toate excelent lucrate). Incerc sa spun ca unii actori sunt culti, se daruiesc trup si suflet, sunt intelectuali printre intelectuali, au suflet mare si forta, sunt tot ce trebuie sa fie. Dar asta nu e un lucru general valabil (din pacate). Iar intelectual, ca sa fiu cat mai complet, inseamna pana la urma specialist intr-un domeniu anume (desi azi trebuie sa acoperi o arie vasta de cunostinte pentru a fi catalogat drept intelectual in adevaratul sens al cuvantului). Mai exista insa si anumite elemente pe care eu cred ca trebuie sa le detii nativ pentru a putea deveni un actor de calibru (spun asta in ideea ca oricine poate fi actor la un moment dat). Personal nu cred in genialitate, cred in talent antrenat prin munca si in intuitie pe care o poti avea sau o poti dezvolta in tine, lucra. Mai stiu sigur ca exista actori care dau si actori care asteapta sa li se dea (cand e vorba de constructia unui rol/lucrul cu partenerul/etc - aici e de vorbit mai mult). Prin definitie, actorul trebuie sa daruiasca, asa ca nu-i vad bine pe cei din categoria celor care asteapta sa li se dea. O problema pe care am sesizat-o lucrand : trebuie sa existe o diferenta clara intre actor si personaj. De la gesturi si fel de a fi, pana la gandire si mod de exprimare. Dar spectatorul nu trebuie sa vada niciodata pe scena actorul. Pe actor, dupa discutiile la masa, il vede doar regizorul in repetitiile proaste sau tehnice.
    Intrebai "cu ce alte profesii utile societatii poti compara profesia de actor". Ei bine, cu meseria de tamplar, doctor, sofer, etc. Fiecare meserie, cred eu, are greutatea si nobletea ei. Actorul ar trebui sa fie cel care vorbeste despre interioritate/sentimente/credinte inainte de a vorbi despre tarele societatii/etc. Omul are nevoie sa creada in ceva altfel isi pierde ratiunea de a trai. Poti crede in ceva doar daca iubesti sau iti este frica de ceva. Ori astea sunt sentimentele-mama. Totul porneste din frica si iubire. Iar actorul cu asta jongleaza. Noi la teatru stim ca e o conventie. Cand vedem intr-o scena personajul M interpretat de actorul X ca moare injunghiat, in fata personajului V interpretat de actorul Z, noi stim ca la urma X tot pleaca acasa. Dar in acel moment, daca V crede ca M a murit, atunci si spectatorul crede. "Cum ajuta actorul societatea sa se dezvolte?" Ridica la fileu probleme sociale prin consum de sentimente care se dezvolta in tandem : actorul odata cu spectatorul. Ca sa rezum, dupa cum spunea Oana Pellea (nu pun in ghilimele pentru ca nu am in fata ochilor citatul exact) : actoria e o curva. Si completez (pt a fi mai clar) : E o curva care vinde oamenilor sentimente.
    In speranta ca am fost destul de limpede, inchei aici.

    RăspundețiȘtergere
  15. alex eu vorbesc despre intelectual.nu profesionist intr-un domeniu.intelectual rasat.vezi definitia.e actorul un intelectual?poate fi?incearca sa fie?sau e doar un saltimbanc?un histrion?
    si altceva
    poate fi actorul un conducator?un lider?poate conduce un grup de oameni?poate fi un bun manager si un bun actor?

    RăspundețiȘtergere
  16. Probabil am omis eu ceva. In regula. Poate ca nu am inteles eu de fapt ce se cerea. Intelectualul este un om care detine un/o antrenament/pregatire solid(a) de specialitate intr-un anumit domeniu (aici, arta). Functie de antrenament, acolo activeaza. Asta e logic. Specialitatea este ramura unui domeniu (in cazul nostru, domeniul este arta iar ramura este arta actorului) pe care cineva o studiaza si o aplica pentru a reusi sa o transforme in profesiune. Deci actorul studiaza si aplica arta actorului, se specializeaza in asta; actoria devine profesiunea lui. Definitia actorului intelectual este acel om care poate fi numit actor profesionist, care are o pregatire solida in arta actorului, prin urmare fiind un om care activeaza in domeniul artei. Si incercam sa transmit aceasta definitie; chiar mai mult, incercam sa dau si niste exemple in acest sens. Dar probabil intrebarea era daca actorul este un om intelectual adica un om cerebral, rational, cultivat. Ma vad nevoit sa raspund si da si nu. Donnellan impartea munca actorului in doua : munca invizibila si cea vizibila. Invizibil, adica strangerea/cautarea/acumularea de informatii, analogii, plasarea in istorie, fisa de personaj, etc, etc. Munca vizibilia este personajul care apare pe scena, prin actor, spectacolul. In timpul reprezentatiei, spectatorul nu trebuie sa vada munca invizibila niciodata. Lucrul la un rol variaza de la actor la actor. Cei cu adevarat profesionisti, sunt intelectuali prin definitie, pentru ca munca lor invizibila nu se termina niciodata (chiar daca spectacolul se joaca iar premiera a fost de mult). Si da, atunci actorul e cultivat. Si da, pentru a duce la bun sfarsit aceasta munca invizibila, trebuie sa fii cerebral, rational; ceea ce nu e un obligo pentru munca vizibila. Acolo nu mai e vorba de actor ci de personaj. In cazul asta/in acest sens, unii actori pot fi intelectuali, altii sunt; unii incearca, pe altii ii doare in cot. Unora le pasa, altora nu. (Spuneam ca in 89-09, s-a simtit mai mult nepasarea si dezinteresul). Pe de alta parte, scoala (facultatea spre exemplu) incearca sa cultive viitorul actor in acest sens, dar nu obliga. Spuneam insa ca trebuie sa detii si unele date nativ. Instinctiv trebuie sa iti doresti sa descoperi un om (personajul), sa descoperi spatiul istoric si geografic, sa citesti zeci de opere care au ceva in comun cu o anumita piesa la care lucrezi,etc, etc. Adica (pentru a aduce discursul la ce ne intereseaza pe noi), instinctiv trebuie ca actor sa iti doresti sa ajungi un intelectual, altfel ramai doar un actor de serie C si D. Exista intelectuali printre actori, dar nu la tot pasul. Iar daca intelectual insemna spiritual, adica de fapt ideal, exista si asta. 98% vor cel putin un premiu uniter. Poti traduce aici cum vrei tu.
    Evident ca exista si histrioni (A nu se confunda insa cu tipologia de personaj histrionic!) ori saltimbanci in randul actorilor (fie ca inseamna lipsa de talent, ipocrizie sau lipsa de seriozitate). Din plin chiar. Exista insa si o situatie antagonica : nu orice actor profesionist este intelectual si nu orice intelectual este un actor profesionist. Dar asta-i o cu totul alta discutie. (Daca se cere, voi relua subiectul.)
    Cat priveste problema actorului-conducator/lider voi reveni cat de curand. Poate chiar cu un articol nou, daca descopar ca spatiul de comentariu imi este insuficient. Vreau insa, inainte de toate, sa ma asigur de rezolvarea temei actorului intelectual.

    RăspundețiȘtergere
  17. Intelectualul, în accepţiunea comună, este definit drept persoana cu studii universitare sau care exercită o meserie intelectuală.

    Percepţie curentă
    Sociologic, un intelectual apare ca o persoană cu un înalt nivel cultural şi/sau ştiinţific, a cărei îndeletnicire comportă în mod esenţial o activitate spirituală (spre deosebire de îndeletnicirile manuale) în domeniul literaturii, artei sau ştiinţei. Dispunând de capacitate de analiză, sinteză şi abstractizare, el cercetează ideile, fenomenele socio-politice şi evenimentele, ajungând la concluzii care pot influenţa structura şi evoluţia acestora.


    Socio-politic
    Istoric şi academic, definiţia uzitată a intelectualului este însă una socio-politică şi culturală: omul de litere, artistul sau omul de ştiinţă care, sprijinindu-se pe cunoaşterea sa, resimte datoria morală de a se angaja şi în viaţa publică, în administrarea Cetăţii, prin opinii ferme, militantism, elaborarea de teorii cu aplicare la praxis, ori printr-o participare directă în poziţii de guvernământ sau administraţie (vezi noţiunea de "angajare").

    Potrivit faimoasei definiţii a lui Jean-Paul Sartre, intelectual nu este acela care scrie cărţi sau îşi trece timpul cu preocupări intelectuale, ci acela care, părăsind universul livresc, intră direct în viaţa publică şi "se amestecă în treburile care nu-l privesc" (J.-P. Sartre, Plaidoyer pour les intellectuels, ed Gallimard, 1972, p. 12). Noţiunea de intelectual şi aceea de angajare au o fiinţă istorică recentă, ele debutând abia în 1898, odată cu articolul "J'accuse!", cunoscutul protest public al lui Émile Zola în "Afacerea Dreyfus". Definiţia intelectualului este una socio-politică, "intelectual" şi "angajat" fiind noţiuni sinonime şi corelative. (Ea nu are nici o legătură cu reprezentarea termenului în vulgată.)


    Rolul intelectualului
    În ciuda reperelor şi posibilităţilor de judecată, intelectualii au putut avea în istorie atitudini surprinzătoare, care au mers de la critica radicală sau acomodarea neutră, până la pactizarea totală cu regimuri totalitare. Aparent amorale sau cinice, aceste poziţii se pot explica în raport cu cele două atitudini principiale ale intelectualului faţă de un sistem istoric constituit.

    urmeaza

    RăspundețiȘtergere
  18. Tipologie morală: intelectualul critic şi intelectualul organic

    Potrivit unei distincţii operate pentru prima dată de Gramsci, prin poziţia lor faţă de epocă se pot detaşa în general două tipuri de intelectuali, având două atitudini perfect distincte: "intelectualul critic", care respinge realitatea imediată şi are drept unic criteriu de judecată universalul, şi "intelectualul organic", care aderă la realitate şi propune un număr de criterii şi necesităţi conjuncturale. Aceste opţiuni se reflectă direct în angajările lor.

    Intelectualul critic sau universalist postulează refuzul alăturării de orice sistem de putere constituit (structuri statale, religioase, ideologice, de guvernământ etc.), de a susţine sistemul sau de a participa la el în orice fel, chiar atunci când acţiunile lui ar sluji binele. Pentru el, rolul instanţei gândirii este acela de a fi indiferentă sau în opoziţie declarată faţă de Principe. Regimurile, structurile constituite sau spiritul timpului nu trebuie flatate, chiar şi atunci când ar fi îmbrăţişate de majoritatea indivizilor. Ceea ce-i rămâne prin urmare este fie calea abstragerii din secol, a ignorării istoriei şi imperativelor timpului său, refuzînd de plano angajarea ca fiind neesenţială în raport cu ideile sau cu arta sa (aceasta este poziţia instanţei "clericale" absolute a intelectualului, susţinută de Julien Benda), fie calea "intervenţionistă", a unei continue vigilenţe critice în raport cu Puterea şi cu spiritul timpului său (activismul civic etc.). Pentru intelectualul critic, singurul criteriu care ar trebui să ne orienteze judecata este exemplaritatea universalului şi demnitatea individuală. Doar un set de valori universale (Adevăr, Bine, Frumos, Dreptate, conştiinţă raţională, ştiinţificitate, raţionalitate logică şi experiment) trebuie să determine analiza, discernământul, atitudinea sau normele noastre de judecată. Reperele fiind universale, din ele decurg în mod necesar conştiinţa critică, morală, socială sau istorică a individului.


    Intelectualul organic sau "specific" (cf. Foucault) postulează necesitatea ca aceste criterii ale universalului să fie subsumate unui număr de necesităţi şi opţiuni normative, impuse de imperativele epocii. Acestea îl pot determina să susţină formal o cauză sau un sistem de credinţe, sau chiar să profeseze înregimentarea în sistemul constituit, indiferent de caracterul democratic sau autoritar al acestuia. Deşi valorile universale sunt importante, intelectualul organic afirmă că decisivă este concretizarea acestor abstracţiuni, aplicarea lor imediată pentru binele individului istoric. Esenţiale nu devin aşadar "binele", "adevărul", "progresul" în general, ci ceea ce pot însemna acestea pentru noi, măsura în care ele pot fi instituite sau augmentate; nu o descoperire ştiinţifică, ci valoarea ei de utilitate; nu elaborarea şi valorizarea sensurilor, ci valoarea şi funcţia lor pentru individ. Astfel, un adevăr devine important numai în măsura în care el este adevăr-pentru-noi, prin caracterul său procesual în raport cu binele public. Acest amoralism, care poate însemna că un rău evident contra individului poate reprezenta un bine necesar pentru societate, a determinat tăcerea sau complicitatea intelectualului organic faţă de caracterul criminogen al unor regimuri autoritare. Opţiunea morală abstractă, exemplaritatea singulară de a face opoziţie unui regim politic sunt pentru el alegeri cu totul secundare. Esenţial este felul cum poate fi ajutat un regim să instituie un bine social pentru cel mai mare număr, în raport cu imperativul progresului. Renunţând la criterii de judecată fundamentale, precum universalitatea, principiul realităţii sau primatul certitudinii raţionale, intelectualul organic este un om de credinţă, cineva care îşi pune speranţele într-un sistem ideatic promiţând o soteriologie generală. Acţiunile acestui tip de intelectual, care au provocat adesea perplexitate, se explică prin acest tip de valorizare simplă dar coerentă. Ele nu ţin de obnubilare sau de eroarea istorică, ci de o alegere conştientă şi asumată.

    RăspundețiȘtergere
  19. este actorul un intelectual in epoca?

    RăspundețiȘtergere
  20. Trebuie sa mentionez in primul rand ca privesti problema intr-un mod eronat. Voi incerca sa explic. Ininte de toate sa incercam separarea intregului univers in doua categorii : real si uman. Ceea ce ne intereseaza pe noi este strict mediul uman (unde evident intra arta - iar in cazul de fata actorul). Aici putem iar separa in "actiuni prin sentimente" si "actiuni prin rationament". Pe actor il putem incadra in categoria "actiuni prin sentimente", pentru ca el devine activ prin consum de sentimente. La fel si un pictor/dansator/etc. Actorul inainte de a lua forma unui personaj, face apel la ratiune ("actiuni prin rationament") atat cat sa isi construiasca o baza solida/palpabila/materiala (atentie!) in bucataria sufletului sau, alcatuita din date exacte (povesti/analogii/etc pe care si le-asuma). Si atat. Asa cum un pictor face apel la ratiune atunci cand gandeste un unghi de lumina, etc. (Nimeni nu e tembel - gandul, ratiunea, ele exista dar nu sub forma dezvoltarii unui/unei silogism/teoreme/mod de viata mai bun/etc). Rationamentul actorului este construit in asa fel incat sa transforme totul in sentiment. Sa treaca prin el, sa curga. In caz contrar, in fata spectatorilor ar aparea un robot nu un om. Actorul este rezultatul unui impuls (descoperit in prealabil in structura personajului ce trebuie interpretat); este acel om care isi asuma datele altcuiva si prin filtrul personal le metamorfozeaza in trairi. Atentie! Eu nu am vorbit nici o clipa despre omul care are meseria de actor ci numai despre actor in sine. Nu am facut aceasta separare pe care de fapt tu o ceri si cauti.
    Revenid. Desi valabile defenitiile/explicatiile pe care le-ai expus, ele vorbesc despre tot ceea ce inseamna real in univers (si ne putem referi la un om intelectual care are meseria de fizician, chimist,etc) precum si despre intreg segmentul "actiuni prin rationament" din partea umana (unde ne putem referi la un om intelectual care are meseria de filosof,etc). In arta, "intelectualul" propus de tine nu exista. Niciodata nu a existat. Ar fi si imposibil. Actorul practica actoria pentru el inainte de toate; spune povesti care in primul rand pe el il emotioneaza. Actorul nu gandeste in bine si rau, el gandeste in spaima si iubire. Asta nu inseamna ca lipseste conceptualitatea insa. Adica actorul are conceptul "mi-e sete" dar atunci el nu afirma acest lucru ci il traieste il simte ca apoi sa il transforme in actiunea de a bea apa. (Iata si motivul pentru care nu reuseam sa te lamuresc : eu vorbeam despre actor iar tu despre omul care e actor) Daca omori arta, daca faci abstractie de meseria acelui om (aici, arta actorului, actorie), atunci ramane "cineva" care se poate incadra oricand in definitiile/explicatiile mai sus numite de tine sub titlul "intelectual", dar in momentul in care a facut asta, spiritul lui a murit. Evident raman ghemul de idei, filosofia personala, principii, valori, etc (existau si anterior, doar ca atunci erau exprimate emotional, iar acum sunt spuse sub forma de rationament/protest/etc.)
    In concluzie, reciteste comentariile mele anterioare pentru a te lamuri in privinta actorului intelectual. El exista. (Cu amendamentul ca aceasta afirmatie nu este general valabila). Cat priveste omul care are meseria de actor, el poate deveni un "astfel" de intelectual si sa se subjuge celor spuse de tine in momentul in care actoria inceteaza sa mai fie (chiar daca e practicata). Aici e cu totul alta discutie si implica o categorie de oameni (care au chiar tone de cunostinte fara a fi inculti o secunda) mizerabili, infatuati (desi intelectuali in epoca!); un capitol in care nu are rost sa ne aventuram.

    RăspundețiȘtergere
  21. una peste alta daca actorul nu e un intelectual adevarat, un om cult, care sa poata atinge toate domeniile intr-o intercalare macar gen intalnire prietenoasa cu orice alti intelectuali de alte profesii atunci e un superficial si asta se descopera usor la un test simplu de cultura generala, iar asta nu cred ca e foarte bine venit...de acord?
    cum ramane cu actorul lider, actorul manager?
    lider si manager nu e totuna,sa se stie!
    un om se poate naste lider dar ca sa fie manager, invata asta!uneori invata prost!
    calitatile unui lider se vad din fasa.

    RăspundețiȘtergere
  22. este greu sa gasim intelectuali pur sange in ziua de azi.lumea e atat de departe de spiritualitatea care ar trebui sa o caracterizeze, incat am inceput sa bagatelizam caracteristicile esentiale ale unei societati solide din punct de vedere spiritual, cultural, a identitatii unui popor si acceptam sa ne inghita incultura si marlania.am ajuns intr-un punct in care ne multumim cu foarte putin. e trist! sa mergi la teatru si/sau la cinematograf(avem orase fara un cinematograf in romania) e greu pentru multi. trebuie sa fii pregatit pentru asta,sa stii "sa respiri" aerul din teatru,(vorbesc de calitate aici),chiar sa stii sa te comporti ca spectator de film sau teatru(vorbesc serios,exista cazuri) sa te regasesti printre personaje si poate tie chiar nu-ti pasa si vrei facilul zi de zi, nu mai vorbesc despre a vrea sa te corectezi, sa te cizelezi, sa evoluezi, sa te cultivi.(se intelege ca sunt exceptii.) si nu mai spun de faptul ca in general la teatru sau/si film isi doresc sa mearga cei care de regula nu sunt milionari!!!!!!!
    traim vremuri care fac selectie naturala intre oamenii vechi cu energia canalizata doar pentru partea materiala si cei noi care respira spiritualitate,pentru ca omul e spirit iar trupul nostru e doar un vas pentru acesta.noi facem vasul sa fie frumos sau urat in functie de cum ne hranim spiritul.si revenind,primii se vor autoexclude iar ceilalti ca sa reziste trebuie sa se autoeduce si sa se cultive permanent pentru ca vor veni altii mult mai buni din spate!traim o perioada a schimbarilor, dar urmeaza o vreme a spiritualitatii cu siguranta.rezista cine are energia pentru asta si cine-si gaseste cu adevarat menirea pe pamant.

    RăspundețiȘtergere
  23. ed_lew_gere am senzatia ca nu ai inteles nimic din tot ce am incercat sa iti explic. Voi relua. Definitia intelectualului (pe care o poti verifica in DEX '08 sau DEOXONLINE.RO) este o : "Persoana care poseda o pregatire de specialitate temeinica si lucreaza in domeniul artei, al stiintei, tehnicii etc". Iar definitia la specialitate (pe care o poti verifica tot acolo) este o : "Ramura a stiintei, a tehnicii, a artei etc. din studiul si din aplicarea careia cineva isi face o profesiune." Profesiune (verifica in acelasi loc) este o : "Ocupatie, indeletnicire cu caracter permanent, pe care o exercita cineva in baza unei calificari corespunzatoare; complex de cunostinte teoretice si de deprinderi practice care definesc pregatirea cuiva; meserie." In concluzie, un tamplar este intelectual daca iti face dulapul perfect si daca stie tot ce inseamna modelarea lemnului etc. La fel putem vorbi despre orice alt om/domeniu/etc. Putem vorbi chiar si despre arta respectiv actorie/arta actorului/actor. (Iar actoria, prin definitie implica o serie de sapaturi, cautare, etc in toate domeniile din partea actorului!!!). Definitiile/explicatiile pe care le-ai postat anterior, reprezinta modul de gandire al unor oameni (motiv pentru care spuneam ca sunt valabile) precum si ceea ce ar vrea ei sa insemne un intelectual. Adica Gramsci a fost un om politic mai mult decat filosof si el vorbea in primul rand despre omul politic intelectual, asa cum Sartre inainte de a fi dramaturg a fost filosof si atunci el se referea la omul filosof intelectual. S.A.M.D. In acceptiunea lor, "intelectualul" trebuia sa fie acel "ceva". Respectivul "ceva" de acolo, nu se poate aplica peste tot. (E o problema mare daca nu ai realizat acest lucru pana acum!!! Apoi nu e nevoie sa te exprimi din carti sau prin copy-paste de pe diferite pagini de pe internet; trebuie sa iei lucrurile logic si sa iti dai seama ce este un actor si ce obligatii are, pentru a extrage in consecinta raspunsul la intrebarea "ce inseamna un actor intelectual"). In alta ordine de idei, nu confunda intelectualul cu omul cult!!! Diferenta este destul de mare. Acestea fiind spuse, voi incheia capitolul "actorul intelectual". Daca mai ai nelamuriri legate de acest subiect, te rog sa le exprimi pe teatruacum@yahoo.com
    Cat priveste actorul lider/manager/etc, sunt mai multe moduri in care poti privi problema. Exista o ironie aici. Actorul nu poate fi nimic altceva decat actor. Desi un actor trebuie sa poata pacali, sa devina credibil in postura de profesor/manager/lider/etc. Dar altfel spus, actoria e genul de meserie care te epuizeaza. Pentru ca e vorba despre "hai sa cladim un om". Practic, daca esti actor, nu ai timp fizic sa fii altceva. Nu ai timp sa stai la conducerea unui bar. Nu ai timp sa faci administratie. (Desi exista cazuri multe de actori care fac asta [atentie!], eu vorbesc despre actorie la un anumit nivel).
    Daca ai iarasi un calup de idei fixe asupra a ceea ce inseamna lider/manager, (asa cum s-a intamplat in cazul omului intelectual) te rog sa le expui. Dar iti spun din start, un actor bun, care tine la perfectionarea lui/metodei/etc nu poate fi si/sau lider si/sau manager si/sau pescar si/sau etc. Exista cazuri insa care exprima asemenea exemple. Daca doresti le voi dezbate.

    RăspundețiȘtergere
  24. Dar ce crezi ed lew gere ca e actorul? De ce te intrebi daca “actorul” e intelectual sau nu, daca are cultura generala sau nu, daca poate fi lider, manager, boss, sef, etc. ? Ce crezi ca e actorul sau actoria? Pai ...e un om respectiv o meserie. Exista actori culti si dar si inculti, exista actori cu spirit de lider dar si invers.

    A existat o data un taximetrist care mi-a recitata poezii tot drumul si apoi m-a mai tinut o ora in masina. Am vorbit cate in luna si stele. Omul... era cam cult. Bineinteles ca am mers cu taximetristi care abia faceau un acord corect intre subiect si predicat. Dar stii ce conta? Conta cat de repede ma duce la destinatie.
    Exista doctori cu o vasta cultura generala si doctorii care nu stiu decat “doftorii”. Dar ma cam intereseaza ca omu ala sa ma faca bine. Instalatorul care vine sa-mi repare wc-ul ar trebui sa-mi repare wc-ul fara ca eu sa-i pun intrebari despre cascade, dictatori, anomalii, arta, etc. Nu! E important sa-mi repare wc-ul si la revedere.
    Actorul...actorul trebuie sa-mi dea prin prisma personajului sau, emotie. Sa-mi dea ceva! Sa ma faca sa cred in ceva. Sa ma faca sa am gandesc la, sa ma faca sa plang, sa rad sa-mi vina greata sau sa ajung acasa sa-mi violez “loverul”. Daca as vrea sa stiu ce e in spatele personajului, a actorului si ajung la om ma bag in seama si fac intr-un fel sa ies la o bere cu inculpatul. Fac intr-un fel sa ating omul din el. Si o sa descopar, ca e cult sau incult ca e antipatic sau nu, poetic sau enervant, etc. Dar stii ce conteaza? Ca la un moment dat mi-a dat ceva...asa cum taximetristu m-a dus acasa, asa cum doctoru m-a vindecat si instalatorul m-a ajutat sa fac treaba mare acolo unde trebuie.

    Nu vreau decat sa intelegi ca actorul e un om. Ba ca si tine. Ba ca si mine! Ca si cersatorii (marii actori ai romaniei de altfel), ca si lacatusul ca si pr-ul. Unii din noi suntem culti. Altii suntem cu sacu-n cap si nu stim decat ca la chiosc nu are kent 8 ci kent 4. Unii suntem lideri. Conducatori de trib! Altii...suntem in trib. Etc etc... Alex a incercat sa-ti explice ca actorul ar trebui sa se pregateasca pentru a putea fi credibil si a vorbit de profesionalism. . Corect! Ca sa fii credibil tre’ sa manaci pe paine contextul in care se afla personajul tau. Si e normal ca inaintand in varsta....sa acumulezi si daca vorbesti cu un “monstru sacru” sa dai de un om cult. Daca vrei, putem spune ca pentru actori e usor, si face parte din meserie sa fie un bunic care le stie pe toate.
    Asta legat de cultura. Iar cu lideru...jur ca nu are nicio legatura cu... cu nimic ... Tot ceea ce intrebi tu s-ar putea duce catre regizor. Ca acolo cam tre sa ai mai mult habar decat actorul. Ca actorul de intreaba “da de ce” si cam tre sa le stii pe toate sa poti raspunde, plus ca spiritul de lider trebuie sa existe (depinde in ce forma) “ca cam” toata viata tre’ sa “conduci” o mana de oameni.

    RăspundețiȘtergere
  25. Concluzia mea la aceasta tema: ACTORUL,ARTISTUL TREBUIE SA FIE UN INTELECTUAL IN EPOCA SA! TREBUIE SA POSEDE O CULTURA EXTREM DE SOLIDA,VASTA IN TOATE DOMENIILE!
    e obligatoriu in acelasi timp sa aiba si talent imens a.i.sa practice o asemenea meserie!
    un tamplar este intelectual numai daca are o cultura generala vasta,iar un regizor nu trebuie sa conduca oameni,doar sa-i directioneze ca daca vrea doar sa-i conduca nu e regizor.

    RăspundețiȘtergere
  26. Poate ca exemplul cu "tamplarul" este un pic deplasat, dar incercam sa fac inteles un lucru. Adevaratul intelectual, este intelectual daca inainte de toate este un excelent profesionist in domeniul lui de activitate. Evident ca trebuie in plus "sa posede (si) o cultura extrem de solida". Dar asa cum spunea si Leta, exista actori care sunt "culti dar si inculti" asa cum exista si "actori cu spirit de lider dar si invers".
    Nu este insa obligatoriu ca un actor sa fie "un intelectual in epoca sa". Afirmatia este falsa. Poti fi o persoana de rahat, dar in acelasi timp sa fii si un actor stralucit. La fel cum poti avea un grad de cultura scazut, dar totusi sa fii un actor bun. Astfel de exemple se gasesc la tot pasul. Exista tone de actori excelenti care la baza sunt pantofari sau mai stiu eu ce. Nu se rezuma totul aici. (Desi, ar fi bine sa poti vorbi despre orice cu un actor (oricare ar fi ala), iti spun garantat ca acest lucru este posibil doar cu un actor care a muncit permanent si are multi ani de activitate. In Romania, exemplele sunt infime)
    Iar un regizor trebuie sa conduca oamenii. Trebuie sa ii tina in frau. Trebuie sa ii directioneze. Orice actor din lume, daca nu este un bun profesionist va incerca sa rezolve rolul mergand pe un traseu deja cunoscut. Aici intervine regizorul si ghideaza, indruma si conduce. Daca actorul nu rezista, atunci e problema lui. Poate pleca. Voi incerca sa dau si un exeplu. Sa presupunem ca in piesa X, regizorul vrea ca din personajul Z sa iasa la iveala o ura pregnanta. Daca actorul in interpretarea sa defineste doar o simpla rautate, atunci regizorul intervine si prin explicatii/etc il conduce/ghideaza/indruma pe actor spre acea ura.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po