Treceți la conținutul principal

animalul

Şi m-am aşezat pe scaun. Era roşu. 
De fapt roşu era materialul care ţinea loc de husă. Mă înţepa uşor în ceafă de parcă purtam un pulover din lână făcut de bunica. Aşteptam. În spatele meu se auzeau sunete de toate formele. Abia veniţi, un sărut neterminat, un ambalaj de biscuiţi ascuns între scaune...
- Nu vă supăraţi, aici este rândul 18? Am locul 7 pe rândul 18...
- Pardon! O plasatoare cu sprincene false.
- Luaţi loc aici vă rog... Sala se umple cu un zumzet indefinit. (Ca atunci când te chinui să prinzi un post de radio.) Se spune că actorii se uită la public printr-o găurică minusculă decupată în cortina. Ăsta e motivul pentru care volănaşele uneori se mişcă. Sau poate că e doar un mit... Un mic anunţ despre telefoane mobile şi camere de luat vederi. Nimeni nu îl ia în seamă. (Unii dinte cei prezenţi schimbă deja păreri despre spectacol. Nu, nu l-au mai văzut! Pentru că în seara aceasta are loc premiera!) Mai trece un timp şi se lasă linişte. Există o secundă în care aparent nu se întâmplă nimic. Imediat după ce lumina scade şi publicul devine mut. Înainte de a se trage cortina, există o secundă goală. Acel moment are un efect uimitor asupra spectatorilor : îi transformă într-un animal nemilos, extrem de inteligent, cu sute de perechi de ochi. În cele din urmă, pe scenă urcă un grup de oameni care se chinuie să păcălească namila. Să tragă pe sfoară imensitatea venită în vizită. Animalul de pe scaunul cu husă roşie nu se lasă păcălit. (Deşi e foarte simplu de amăgit! Înainte ca el să credă, trebuie ca tu – cel care eşti deja urcat pe scenă – să crezi.) E bine că încă are un grăunte de răbdare. Uneori, oricine eşti, nu îţi vine să ţipi “Nu subestimaţi bestia!”!? E o fiinţă pe cale de dispariţie. În timp a părăsit aproape de tot circul şi sala de cinematograf, aproape toată experienţa underground... Şi m-am aşezat pe scaun. Era roşu. De fapt roşu era materialul care ţinea loc de husă. Mă înţepa uşor în ceafă de parcă purtam un pulover din lână făcut de bunica. Aşteptam.

Comentarii

  1. I don't know how I can start again singing your most vernally smile and paint you as souvenir in frame of picture in corner of my hearts shell.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim4:53 p.m.

    cea mai nobila razbunare este iertarea. iertati animalul si de o parte si de alta.si mergeti mai departe.tu pe scaun, ul cu husa rosie si tu pe scandura.

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, poate că ai dreptate. (Asta în cazul în care vorbim despre un anumit tip de iertare)
    Uneori actorul si regizorul ajung să facă parte din acest "animal" şi atunci iertarea uită să mai existe.
    Dar până la urmă, lupta spectacol vs spectator trebuie să existe în permanenţă. Este vitală. Spectacolul nu poate exista fără spectator. Afirmaţia este la fel de valabilă şi invers.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim6:01 p.m.

    sababoy, are you making art somehaw?

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim7:14 p.m.

    nu vorbesc despre "un fel de iertare".iertarea e una singura.e iertare.si poti merge mai departe doar cu iertare.altfel nu mai exista decat un suflet bolnav de ura, ciuda,invidie,furie,prostie,marlanie,uratenie,etc, mai adauga tu.

    RăspundețiȘtergere
  6. actor electrocutat de spectatori.
    teatrul SESC BELENZINHO din Sao Paolo gazduieste o piesa de teatru cu totul inedita, numita "REGURGITOFAGIA".surpriza consta in faptul ca spectatorii pot soca unicul actor, la propriu! acesta poarta un costum special, conectat la un dispozitiv care masoara reactia publicului.de cate ori o persoana din sala rade, aplauda sau tuseste, actorul se alege cu un soc electric!!!!(sursa jurnalul national)

    RăspundețiȘtergere
  7. Când mă exprimam prin sintagma "un anumit tip de iertare" încercam să fac înţeles faptul că putem vorbi (de fapt) desre "acceptare" în cazul spectator vs spectacol. Despre iertare în adevăratul sens al cuvântului nu cred că are rost să discutăm. (Adică personal nu văd ce ar putea fi de iertat.) Şi da, îţi dau dreptate, (nu mă înţelege greşit) "iertarea", (tot) în adevăratul sens al cuvântului, e de un singur fel, dar "acceptarea" sau "trecerea cu vederea" sunt "forme ale iertării" - cred eu.

    RăspundețiȘtergere
  8. danacarmencezara
    Merci de info. Am fi recunoscători dacă ne-ai trimite şi un link.

    Sababoy
    (About the comment you've written)
    Since this site is all about theatre, could you please be more accurate/precise when writing here? Thanx.

    RăspundețiȘtergere
  9. do you make theatre, or somethink in arts domain?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…