Treceți la conținutul principal

coşmarul

Aveam repetiţii de dimineaţă. 
M-am grăbit să mă spăl şi să cobor în scenă. Trebuia să fiu cel puţin la fără un sfert gata de muncă. Pe vremea aia stăteam în teatru. Locuiam într-o cabină mai mare care avea şi o mică baie în partea stângă. Nu era mare lucru, dar pentru mine era suficient. Mă bucuram de modul în care s-au aşezat toate în jurul meu. Lucram la un proiect frumos şi echipa de actori era fantastic distribuită iar regizorul – deşi tânăr – ţinea totul în frâu foarte bine şi avea idei excelente. Trebuia să fim gata în două luni de zile cu un spectacol care mi se părea infernal de greu, cu un decor foarte simplu, fără nimic cosmetizat. Nu se masca nimic şi nu se căutau imagini care „să dea bine la public”. Se spunea pur şi simplu o poveste, foarte curat, cu un consum gigantic de emoţie. Am fost gata să cobor în scenă în mai puţin de 15 minute. Am luat textul piesei şi cheile cu mine, am încuiat repede uşa şi când m-am întors cu spatele la yală, am rămas câteva secunde blocat. Peretele avea altă culoare şi tavanul – deşi renovat – era scorojit. Am coborât încet treptele. A trecut pe lângă mine o doamnă în halat gri pe care nu o mai văzusem niciodată în viaţa mea. Părea a fi de la atelierele de croitorie. Am ajuns în culise. Un maşinist s-a împiedicat de mine în întuneric şi mi-a zis în treacăt ceva urât. Clar nu era domnul Paul care lucrase cu noi până ieri cel puţin. Păşesc în cele din urmă în scenă pe la curte. Mult mai mare, mult mai adâncă şi cu mult mai multe locuri. Parcă era TNB-ul. Mare de tot şi cu mulţi oameni mici în el. Un nene în cămaşă albă a început să zbiere din toţi bojocii şi când m-a văzut a venit spre mine cu gândul să mă plesnească. M-am chircit brusc, din instinct, ca să mă apăr de lovitură. Chiar în acel moment, am deschis ochii şi m-am trezit cu totul. Un coleg de scenă trăgea de mine de vreo două minute să mă trezesc din somn. L-am privit o clipă; mi-am amintit că e vineri şi că trebuia să ajungem la ziua cuiva.
- Mamă, frate, ce coşmar am avut! Am visat că jucăm la TNB! i-am spus.
- Bunăăăă! şi a început să râdă cu poftă.

Comentarii

  1. Anonim1:07 a.m.

    asta poate fi de bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Este de bine că e numai un vis. Aluzia fină se referă în principiu la acei actori din TNB (poate 50, poate mai mulţi..?...) care sunt angajaţi, iau bani lunar dar nu mai joacă de mult într-o piesă...

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim3:56 p.m.

    in curand nimeni nu va mai putea sa stea si sa ia salariu fara sa joace ptr ca vine sistemul occidental peste noi.afara ca sa joci trebuie sa iei auditiile sa fii f bun, semnezi contracte pe perioade determinate insa poti fi si angajat in teatru dar cum teatrele au f putini angajati, joci intr-una, nu ai timp sa stai, esti permanent in turnee, festivaluri, etc.
    va trebui sa fii ff bun ca sa ai contracte si angajamente, totul va fi pe valoare!
    ce spui? eu zic ca e bine pe valoare chiar daca va fi f greu ptr cei comozi ! meseria asta nu e ptr oameni comozi e ptr alergatori de cursa lunga!se poate trai si din arta dar trebuie sa fii bunul tau manager, sa ai f multe cunostinte si din economie, management cultural, impresariere, sa nu astepti sa cada din cer, sa cauti tu, sa te caute ei, adica sa fii fain!!
    nu?
    sergiu

    RăspundețiȘtergere
  4. da, aşa e. problema e că sunt vreo trei ani de când trebuia să se întâmple lucrul ăsta. e drept că un pic se simte..:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po