Treceți la conținutul principal

eroii copilăriei

- Nu-mi place la oamenii mari că se joacă de-a cine plăteşte factura şi vreau divorţ. 
Ăştia nu mai sunt eroi, ăştia sunt doar unii care pot cel mult să apară la ştiri! Ce e distractiv în asta? (Nicuşor, 7 ani)
A venit şi iarna. Se termină anu’...ce să-i faci? Iar nu a putut să te aştepte pe tine, ăla care ţipi la administrator să te mai aştepte cu întreţinerea că nu ai bani de brad în casă şi e păcat de Dumnezeu. La fel cum nici el (anul) nu aşteaptă, nici eroii nu au prea multă răbdare. Mulţi mor. Alţii rămân o amintire şi foarte puţini încă mai aleargă în tine precum o gâză nebună în căutarea becului care aseară lumina atât de frumos, acel mic bec de pe scara blocului unde se iubeau doi ţânţari înfriguraţi. Eroii noştri, din viaţa fiecăruia, străbat aceleaşi drumuri fără să (se) învechească. Doar că uneori, pe rând, din fiecare în parte, mai se transformă, mai se pleacă... Se întâmplă să plece fără să spună nimic, fără preaviz, fără un semn de regret. Pur şi simplu se evaporă. Nu primeşti nimic la schimb. Nici măcar nu te anunţă că ai crescut. E doar un spaţiu vid pe care îl simţi şi atât. Eşti un prinţ şi eşti o prinţesă; eşti un conte, un vrăjitor stăpân peste celelalte animale de pluş, eşti un conductor de locomotivă şi eşti o doamnă doctor pentru păpuşa blondă cu ochi mici cauciucaţi. Tu eşti cel care devine soldat şi răstoarnă dormitorul la prânz într-o baie de praf şi tot tu eşti cel care face întreceri bine organizate cu maşini în miniatură transformând modelul covorului în tot soiul de piste periculoase din care scapă cine poate. Când ţipi la soare în miezul zilei că eu sunt mama şi tu eşti tata, că eu am scăpat turma şi că tu ai spart oala, că flori sau filme că eu sunt fete şi tu băieţi, te strigă la masă, te strigă să duci gunoiul sau pur şi simplu te strigă. Lupta cu bradu’ – brad care de fapt a fost tăiat (de tata) şi transformat în sabie. Tu eşti cavalerul, gladiatorul şi luptătorul. Ai limba ta şi duşmanii tăi chiar dacă fiecare, pe rând, câştigă cel puţin o dată. Sigur, există şi cazuri în care unii nu pot accepta ideea de a pierde şi atunci (din greşeală) te zgârie pe mână şi ţipă victorioşi aruncând cu zăpadă. (Se cheamă că unii chiar de mici sunt trăirişti). Trasul de sanie – un fel de Formula1 cu pistă prin curtea şcolii (acum închisă până în ianuarie; scoala vreau să spun). Şi tu, cel mai inventiv actor de pe planetă, transformi sania în autobusul de servici care face ture pe tot terenul de fotbal, cu staţie la colţ şi la banca roşie cu fete. Eroii copilăriei nu au fost niciodată Moş Nicolae sau Zâna Măseluţă. Nici măcar Moş Crăciun sau Hercule nu au fost. Eroi nu au fost tata sau mama, nici unchiul şi nici fratele. Nu au fost eroi nici Hansel şi Gretel, nici Scufiţa Roşie sau Cenuşăreasa. Când pleacă sau mor, când dispar cu totul şi chiar deodată, nu dispar D’Artagnan sau Fred Flintstone. Nu! De fapt, suntem noi. Noi suntem eroii, noi murim fără să ne dăm seama. Aşa...stupid şi fără nici o urmă de remuşcare. Noi suntem cei care într-o zi ne plictisim de joacă şi nu mai vrem să fim eroi. Nu mai vrem şi pace. Poate că obosim (la urma urmei e greu să fii erou!), sau poate că uităm de ce şi pentru cine. Poate că uităm. Aceşti titani ai copilăriei, aceste magnifice personaje, aceşti actori din faţa blocului dispar totuşi de cele mai multe ori iarna. Atunci află ei că Moş Crăciun nu există... Nu o fi el adevăratul erou, dar el trebuie să fie. Este important. Şi la urma urmei, e o singură zi în an, aşa că aveţi şi voi grijă...

Comentarii

  1. Anonim2:47 p.m.

    daca nu ar mai fi mos craciun ar fi tare trist!
    nici nu am mai avea cui scrie scrisori sa ne aduca ce ne dorim! pai ce, cui scrieti voi scrisori asemanatoare cu cele ptr mosul? psihologic ar fi o drama mai ales pentru copiii din noi si pentru copiii copii!!!!!!!!!!
    da' ce bine ca vine mosu' si anu' asta!!!!!!!!!!
    la multi ani!

    madalina

    RăspundețiȘtergere
  2. Este atat de trist adevarul spuselor tale..Cand iti dai seama ca eroul din tine a murit, ca tu(cel pe care il stiai si care ai jurat sa il protejezi pana la final, ramanand acelasi)ai crescut si ai uitat cum sa mai fii copil, ca promisiunea facuta in copilarie "Eu nu o sa ajung niciodata ca oamenii astia mari, incruntati si care nu mai au timp sa traiasca" nu a fost respectata, simti cum moare ceva in tine. Si cel mai trist este ca odata ce am uitat cum sa mai fim copii, cum sa ne mai bucuram de lucruri marunte si cum sa facem din cel mai banal lucru cea mai minunata jucarie din lume este greu sa revenim la ce am fost...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po