Treceți la conținutul principal

afacerea "rampa"

în memoria doamnei profesoare de limba şi literatura română, Angelica Pârlea, care mi-a oferit primul rol… 

Când eram mai mic, toată lumea din jurul meu mă întreba : "De ce vrei să te faci actor?". Nu ştiam ce să răspund. Spuneam mereu "Pentru că-mi place". De fapt în sinea mea nu reuşeam decât să mă enervez. Îmi venea să-l pocnesc pe individul care îmi adresa respectiva întrebare. Într-o zi, prin clasa a-VII-a, am ajuns la şcoală mai târziu. Am intrat în clasă în timpul orei de limba şi literatura română. Mi-am cerut scuze şi m-am aşezat cu o moacă de om vinovat în banca mea. Mai erau câteva zile şi începea vacanţa de vară, dar doamna profesoară lucra cu noi la fel de serios. Puteai să juri că e mijlocul semestrului şi se apropie o perioadă de examinare. Chiar înainte să sune de pauză, doamna Parlea, a hotărât că a venit timpul să fiu ascultat. Eu nici măcar nu aveam tema făcută. Deja era prea mult. Mi-a ţinut o morală de zile mari. Când m-a întrebat de ce nu mi-am făcut tema, i-am răspuns că am fost la teatru şi că nu am mai avut timp. Mi-a cerut atunci să povestesc întregii clase spectacolul văzut. Şi am povestit. Era vorba de piesa “Comedia erorilor” de William Shakespeare. La final, doamna Parlea m-a lăsat aşa, în picioare. Sunase deja de pauză, dar profesoara a început atunci să ne spună că în ultima zi din semestru vom avea lecţie deschisă – un soi de recapitulare la care vor asista şi alţi profesori din şcoală. Şi a plecat. Pentru ora următoare aveam de pregătit un eseu. Nu mai ştiu cum suna exact cerinţa respectivă, dar cert e că mie în loc de eseu, mi-a ieşit o scenetă de 2-3 pagini. A doua zi speram să nu mă roage să-mi citesc tema. Dar când totuşi s-a întâmplat, a fost mai bine decât mă aşteptam. Timp de câteva minute cât am citit, toată lumea a râs pe burtă. (În povestea mea era vorba despre Făt-Frumos care ajunge cerşetor iar fetele de impărat îl ridiculizează). Când am terminat de citit, doamna Parlea mi-a spus că vrea mica mea scenetă să se joace în ziua în care avea să se ţină lecţia deschisă. Atunci, am avut parte de primele repetiţii din viaţa mea care nu erau pentru o serbare. În ultima zi de şcoală l-am interpretat pe acel Făt-Frumos gândit de mine. Şi asta a fost şi este cea mai frumoasă amintire pe care o am din timpul gimnaziului. Zilele astea am tot căutat textul ala care ştiu sigur că avea titlul "O zi". Nu am dat de el... L-am pierdut cu siguranţă. Am frunzărit toate caietele şi agendele vechi pe care am reuşit să le găsesc prin casă. Nimic. Totuşi am descoperit altceva. Un răspuns la întrebarea "De ce vrei să te faci actor?" - care atunci mă făcea să-mi sară muştarul şi să muşc din lemn. Bine, ştiu că trebuie să fie o nevoie lăuntrică, o necesitate inainte de a fi o slujbă, dar acum cred că e totuşi un pic mai mult de atât. În urmă cu ceva ani, obişnuiam să ţin un jurnal. Scriam rar şi puţin într-o agendă micuţă, verde. Nu i-am umplut niciodată toate paginile. Acea agendă am descoperit-o în timp ce căutam textul cu Făt-Furmos. În ea era scris (chiar de mine!) răspunsul la întrebarea care mă enerva teribil. Îl transcriu acum aici, aşa cum a fost el scris atunci : "1.06.2003 1 Primul turneu în care am plecat. 2 O iubesc pe Andreea şi vreau să ne iasă bine spectacolul."

Comentarii

  1. Cred ca era un om minunat profesoara ta. Se spune ca nimic nu te imbogateste mai mult decat calatoriile!Cuvantul turneu inseamna din start calatorii.Iubirea e si ea o calatorie.Spectacolul e un drum.(asta vad in raspunsul tau.....) Atunci:trebuie sa-ti placa mult sa calatoresti ca sa alegi meseria asta!!!!!!!!!E fascinant sa calatoresti si sa daruiesti. Eu cred ca actorul e un calator perpetuu?!

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, doamna Pârlea era un om excelent... Şi da, "Spectacolul e un drum". Mai exact, spectacolul e ceea ce găseşti la capătul drumului. Există un "drum" şi în construirea unui personaj. Ceea ce am reuşit să înţeleg (iar lucrul ăsta l-au spus foarte mulţi înaintea mea) e că drumul este mai important decât rezultatul. Nu mă refer neapărat la un drum fizic ci mai mult la unul lăuntric, mă refer la un drum în abisul sufletului, o căutare. În acest sens îmi place să călătoresc mult de tot. Iar actorul s-ar putea numi "un călător perpetuu" - de ce nu; eu însă l-am definit drept "consumatorul de sentimente reciclate".

    RăspundețiȘtergere
  3. A fost odata ca niciodata o poveste si a mai fost odata ca niciodata un jurnal. A fost odata ca niciodata un baiat ce a pornit spre “lungul drum spre teatru” (cu sau fara …pentru R) cu o poveste si un jurnal. Frumos… in curand o sa-mi scriu si eu povestea la fel ca niciodata si “la fel ” de unica.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…