Treceți la conținutul principal

vrem ceva nou

Nu trebuie să inventezi nimic. 
În teatru nu ai ce să inventezi; poţi doar să descoperi. Şi nici nu trebuie să faci greşeala de-a-ţi dori să descoperi ceva nou. Întri într-o lume în care oamenii plimbă sentimente de la unul la altul. Asta e tot. Nu e un secret sau un mister la mijloc. Toată lumea ştie lucrul ăsta. Când mergi la teatru, chiar asta vezi : sentimente ambalate într-o poveste. Păi cum să înventezi sau să descoperi sentimente? Nu că e caraghios?! Ele deja există. Nu se născuse Adam şi ele tot ţopăiau peste tot. Şi atunci eu doar mă întreb de ce multă lume vorbeşte despre nou în teatru, când se referă la interpretarea rolului "X" de către actorul "Z" ?! Un regizor monteză pentru că vrea să înţeleagă un fenoment mai bine, iar un actor îşi doreşte să trăiască acel fenomen. Rezolvarea acestor probleme se face prin consum de sentimente; sentimente care la rândul lor sunt traduse în acţiuni, vorbe, etc. Produsul finit este spectacolul. În rest, teatrul nu trebuie decât să ridice întrebări. Dacă e pus în scenă un text care nu a mai fost montat până în acel moment, vorbim despre o premieră pe ţară sau despre o premieră mondială. La fel de bine putem spune că e o poveste nouă. În orice caz, nu este o interpretare nouă. În situaţia în care actorul X dă viaţă unui personaj pe care mulţi alţii l-au interpretat înaintea lui, modul lui X de a rezolva personajul, nu este unul nou. Este diferit, este altfel, etc (pentru că un actor trebuie să îşi lase amprenta peste acel rol). "Nou" nu mai există din momentul în care a avut loc primul spectacol de teatru. Există doar diferit. Păi cum sună "Mihăiţă a interpretat personajul Hamlet într-o manieră nouă." Păi adică ce i-a făcut???? Vin eu şi întreb. Adică cum "nou"? A, deci eu dacă refuz să merg în parc, şi toţi ceilalţi au hotărât că e neapărat nevoie să se meargă, înseamnă că eu am avut un comportament nou? Poţi spune "salut" în mii de feluri, pentru că acel cuvânt poate exprima mii de sentimente (de la ură şi frică până la iubire şi dispreţ). De ce nu apare cineva care să spună ""Ai auzit cum a spus tipu’ ăla "salut"! A sunat atât de nou!""

Comentarii

  1. sincer partea cu salutul "nou" m-a facut sa zambesc astazi! dar e nevoie de ceva nou: stiri noi!

    RăspundețiȘtergere
  2. da, roata a fost inventata! de mult! dar vorbim despre o noua maniera, despre o noua regie, o noua scenografie, o noua coregrafie, noi fizionomii, noi corpuri, poate exista un om care face ceva ce n-a mai facut nimeni niciodata! nu crezi?

    RăspundețiȘtergere
  3. Tocmai asta e ideea, ca roata nu a fost inventată, roata a fost "descoperită". Vorbeşti despre un posibil "om care face ceva ce n-a mai facut nimeni niciodata". E foarte în general. Dă-mi un exemplu. Ce ar putea să fie nou? (Când întreaga chintesenţă se reduce la dăruirea de sentimente prin diferite modalităţi.)

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim3:43 p.m.

    modalitatea sa fie alta atunci

    RăspundețiȘtergere
  5. Păi avem zeci de mii de modalităţi. Mai întâi există genul, care poate fi dramă,dramedie,comedie,etc. Apoi avem compoziţia într-un spectacol unde se pot folosi mai multe "ingrediente" (sau unul singur) precum elementul liric (poezii)sau muzica, etc. Şi nu în ultimul rând, avem viziunea regizorală care e altfel de la om la om. Dar nu e nimic nou aici, e doar "diferit". Nu ştiu ce "modalitate" ar putea trece drept "nou" (deşi cei mai mulţi caută acest nou).

    RăspundețiȘtergere
  6. Anonim4:36 p.m.

    ce fac concret oamenii din teatru? medicul vindeca oameni(daca vrea Dumnezeu), sudorul pune cap la cap si sudeaza sa tina constructia, zugravul zugraveste, morarul macina faina, brutarul face painea, taranul praseste si multe mai face, bucatarul gateste, profesorul ne invata buchia cartii, s.a.m.d., dar ce face dom'le actorul? ca face si el! chiar daca "arta nu e productiva" asa se spune nu? arta cere bani de la buget nu face bani la buget! concret, care-i treaba lui? si nu-mi spune ca intr-un comentariu trecut ca e consumator de sentimente reciclate! eu intreb concret? si as dori raspuns de la actori, de la regizori, de la directori de teatre, de la ministrul culturii, de la critici de teatru, oameni din domeniu!

    RăspundețiȘtergere
  7. Păi ce ar putea să facă un actor? Nu este evident? Concret învaţă un text, care înseamnă povestea, apoi transformă cuvintele învăţate în trăiri. În cele din urmă, prin spectacol, acestea ajung la spectator. Este o hrană pentru suflet. Actorul vinde hrană pentru suflet aşa cum o curvă vinde hrană pentru trup. Este un alt gen de satisfacţie. (Şi nu lua partea urâtă sau murdară care e posibil să se înţeleagă din afirmaţia asta!)

    Actorul îşi împarte munca în două categorii : munca invizibilă şi munca vizibilă. Prima categorie se referă la căutările prin care trece orice actor în drumul său, spre alcătuirea unui rol. Asta presupune o fişă de personaj, înseamnă o analiză istorică (ex. : dacă acţiunea se petrece in 1900, trebuie să ştii ce presupune lucrul ăsta din toate punctele de vedere), o analiză geografică, etc, etc. Toate aceste informaţii actorul le acumulează în el. Munca vizibilă este spectacolul în sine, înseamnă strict ceea ce vede pe scenă spectatorul. (Adică "acel" personaj la care s-a lucrat). Trebuie să existe o diferenţă clară între actor şi personaj. De la gesturi şi fel de a fi, până la gândire şi mod de exprimare. Dar spectatorul nu trebuie să vadă niciodată pe scenă actorul. Pe actor, după "discuţiile la masă", îl vede doar regizorul în repetiţiile proaste sau tehnice.
    Dar dacă vrei cu adevărat să îţi formezi o idee mai clară, îţi propun să citeşti Declan Donnellan - "Actorul şi ţinta".
    În altă ordine de idei, dacă vrei, am să revin cu informaţii.

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim9:03 p.m.

    hrana pentru suflet. asta e raspunsul. dar sa fie hrana pentru suflet. sa nu primesc laturi.resturi.mancare stricata.cele mai proaste si ieftine lucruri.sufletul are nevoie de hrana minunata.sufletul e suflet.pentru suflet trebuie hrana ingereasca.actorul trebuie sa ma faca sa fiu mai bun din momentul in care ies din sala de spectacol.e purificare.e cum ai face curatenie de primavara de Paste sau de iarna pentru Craciun.la teatru trebuie sa fie sarbatoare mereu si tu actorul sa ma faci pe mine spectatorul sa simt asta mereu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ce pretentii mari si drepte ai tu Anonimule! Dezamagitor pentru cei ca tine e ca brutarului nu ii iese painea intodeauna...sau nu oricarui brutar ii iese si nu orice curva iti face o felatie satisfacatoare. Nu orice sudor stie sa sudeze si nu orice profesor stie sa predea. Si uite asa ajungem iar la "cine e pe scena" si tu ai sa-mi spui ca pilosii si ca ei nu au ce cauta. Dar toate-s puse cap la cap pe lumea asta atat de tampita si "fara sens". Toate se leaga, toate transmit, toate te fac sa gandesti ceva fie chiar si "ce rahat de piesa" sau "ce prost e actoru asta". La la la la life is wonderful la la la :P

    RăspundețiȘtergere
  10. Anonim9:22 p.m.

    nu, eu chiar vorbeam serios.

    RăspundețiȘtergere
  11. Ştiu că vorbeai serios, dar şi Nicoleta are dreptate. Până la urmă, dacă nu ar avea dreptate, ar însemna că nu putem deosebi prost de bun şi ceva ce are valoare de ceva lipsit de calitate. Apoi un actor nu cred că trebuie neapărat să te facă să "fii mai bun"; cred că e mai important să reuşească să te facă să îţi pui întrebări, să îl facă pe spectator să plece din sală cu o problemă. Şi nu te amăgi, uneori vei primi şi "mâncare stricată", dar numai aşa vei reuşi să apreciezi "delicatesele". Revin însă şi fără să vreau ajung să mă repet : problema e că nu se ia atitudine atunci când sunt servite "lături".

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonim1:34 a.m.

    si inventatorii si inventiile lor? sunt noi

    RăspundețiȘtergere
  13. :)) Acum m-ai făcut să râd. Cu siguranţă "invenţiile" - atunci când apar (în orice domeniu) - sunt considerate "lucruri" noi. (Deşi personal îmi place să cred că nu se inventează, ci se descoperă) Dar în lumea teatrului, invenţiile nu există. Putem să ne referim aici cel mult la o sală de spectacole aparte. Şi atunci arhitectural, când ne gândim strict la clădire, poate că putem spune că s-a "inventat" un nou tip de sală. Dar istoria ne dezvăluie o multitudine de astfel de locuri. Deci chiar şi în acest caz, este puţin probabil. În altă ordine de idei, Peter Brook în "Spaţiul gol" spune următorul lucru : "Aş putea să iau orice spaţiu gol şi să-l numesc scenă goală. Un om traversează acest spaţiu gol în timp ce altcineva îl priveşte, şi asta e tot ceea ce trebuie ca actul teatral să înceapă". Este o afirmaţie adevărată (dacă stăm să analizăm un pic, chiar infricoşător de reală); şi este o afirmaţie care demonstrează că nu există nimic de "inventat" în teatru.

    RăspundețiȘtergere
  14. si cu filmul? ca e altceva decat teatrul?si se si castiga mai bine!infinit mai bine!si hai sa fim rezonabili si artistii mananca! in ultimul timp avem bugete ptr filme!bravo!luam premii la marile competitii internationale!bravo!ce atuuri trebuie sa ai ca sa faci film? bine, iti trebuie o naturalete, un firesc pe care daca nu le ai nu poti face film!!!??

    RăspundețiȘtergere
  15. Filmul este mult mai sistematic, mai mecanic. Teatrul are în el o viaţă pe care nu o vei găsi niciodată în film.
    Când se lucrează la o peliculă, actorul trebuie să ştie cum se filmeză (plan mediu, panoramă, etc), pentru că funcţie de lucrul ăsta îşi schimbă jocul. În comparaţie cu teatrul, asta e o îngrădire, o coordonată care uneori te salvează, alte ori nu.
    Actorul trebuie să ţină cont de cursivitatea poveştii. Şi în teatru se întâmplă lucrul ăsta, dar diferenţa e că la un spectacol joci scenele în ordinea lor fireasca. Un lungmetraj este construit pe sărite. Poţi să treci de la o scena de interior la una de exterior la fel de bine cum poţi să filmezi scena de final şi abia după asta, scena de început. Din punctul ăsta de vedere, e mai greu să realizezi film decât teatru.
    În film, o scenă trebuie să îţi iasă bine o singură dată. Tragi dublă peste dublă până când regizorul e mulţumit. În teatru trebuie să îţi iasă bine mereu, la fiecare reprezentaţie. Din punctul asta de vedere, teatrul este infinit mai greu decât filmul.
    În film sunt manipulate o serie de instrumente 80% şi actorul 20% (rar se întâmplă altfel). În teatru este invers. (Deşi există montări în care actorul este minimalizat, partea tehnică rămâne tot sub 50%)
    Există spectacole de regie aşa cum există şi spectacole de actorie. Primează una din nou. Fenomenul este valabil şi în film.
    Un alt lucru important. La film vezi numai ceea ce a vrut regizorul să îţi arate. Esti obligat ca spectator să urmăreşti "acel" cadru. Lucrul ăsta nu se întâmplă în teatru.
    O concluzie : cu siguranţă, un actor care a jucat numai teatru, poate face şi film, dar un actor care a stat numai pe platourile de filmare, este aproape pierdut pe scenă. Lucru valabil şi pentru un regizor. Excepţiile sunt rare.

    RăspundețiȘtergere
  16. Anonim5:25 p.m.

    da!una peste alta am invatat ca aceasta meserie grea ca incarcatura emotionala se face numai daca ai iubire fata de tot.nu poti fi un gunoi si sa vrei sa-ti iasa alte fiinte din tine.....ca ies tot gunoaie....tot ce se face pe scena,fie teatru,fie film, de fapt imitarea vietii e coordonata de sus.nu cred ca poti face ceva fara acordul SAU.nu cred ca oricine si oricum poate face asta.mai ales oricum. e un ritual.e o meserie care da si cere viata.da, te poti minti ca "uite,imi iese, voi face , eu mare si tare"dar asta pana la un punct cand vezi ca altii sunt departe si tu esti tot unde erai la inceput. trebuie sa fii constient de asta ca altfel dai vina pe una , alta, unul, altul si rezultatul e zero.de fapt daca nu-ti iese cum trebuie, vina e in tine, iti apartine!

    RăspundețiȘtergere
  17. Anonim5:31 p.m.

    si inca ceva, uitam:.fara inteligenta sclipitoare si fara cunoastere, informatie din toate domeniile, esti pierdut in meseria asta.nu poti da nastere unor oameni din tine, unor vieti fie ele fictive, dar pe care spectatorul le traieste cu tine si prin tine, fara sa stii cam tot despre toate.complet e cuvantul.

    RăspundețiȘtergere
  18. Teatru poate face oricine. Diferenţa constă în faptul că nu oricine poate transforma meseria asta în "mai mult", adăugând acel "ceva" (îndispensabil la un moment dat), numit profesionalism. În cele din urmă totul se rezumă la calitate şi (foarte important!) la forţa de a reproduce ceva (gând, sentiment, etc la nivel de concept, interpretare, etc). Diletanţi există peste tot. (E foarte bine că există! În plus lucrul ăsta demonstrează valabilitatea afirmaţiilor de mai sus) Tragic e că mulţi "profesionişti" dau dovadă de diletantism. (Ar fi multe de spus aici!)
    În altă ordine de idei, în linii mari, ţi-ai răspuns destul de bine la întrebarea "cum stă treaba cu teatru' ăsta?" :)

    RăspundețiȘtergere
  19. Interesante puncte de vedere. Si totusi, privit obiectiv, personajul jucat de actor este(macar partial) diferit de rolul scris de scriitor.Chiar si in cazul manierei realiste a jocului(dar nu numai) personajul jucat de actor este diferit de personajul(personajele) observat(e) pe strada pentru documentarea rolului. Personajul jucat de actor este(oarecum) diferit de personajul imaginat de regizor si de cele mai multe ori de cel imaginat de spectatorul care a citit piesa. Personajul jucat de un actor este diferit (usor sesizabil sau mai greu sesizabil) de acelasi rol jucat de un alt actor. Poate insusi termenul de JOC descrie cel mai bine acest compromis: personajul este propriu actorului respectiv(asadar original, adica este NOU) dar nu numai lui ci unui efort colectiv de creatie care implica scriitori(in cazul in care exista), regizori(in cazul in care exista),alti artisti si tehnicieni(in cazul in care exista),spectatori(neaparat) si chiar critica de specialitate(in cazul in care exista). Ceea ce vede spectatorul este, spun unii, diferit nu numai de la actor la actor ci si de la spectacol la spectacol, acelasi personaj fiind jucat de acelasi actor si asta se datoreaza neaparat actorului fie ca vrea(caz preferabil care presupune intentionalitate si eventual creatie), fie ca nu vrea(si aici exista performanta in cazul actorilor numiti "de instinct").Filosofii greci ar "descoperi" ceva "nou" la fiecare spectacol, caci nu te poti scalda de doua ori in apele ACELUIASI riu. Statutul legal al actorului, conform legilor Romaniei, onfera actorului tot un compromis: actorul nu are drepturi de autor dar nici nu este lipsit complet de acest drept: actorul are drepturi conexe ale drepturilor de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. E bine ca cineva pune problem noutatii in teatru, pentru ca este o problema fundamentala a artei actoului si fara ea nu stim daca este un proces de creatie sau un fenomen de interpretare. Precizari: sentimentul este si dupa parerea mea foarte important in jocul actorului dar nu este singura motivatie a actorului de a face teatru asa cum dorinta de a intelege a regizorului nu poate fi singurul impuls de a monta(desigur pot exista exceptii dar ele sper sa ramana exceptii).Recomandare: un mare iubitor dar si "tehnician" al teatrului Victor Ion Popa, volumul "Scrieri despre teatru". URL: http://www.okazii.ro/beletristica/alte-carti-beletristica/scrieri-despre-teatru-victor-ion-popa-a55105330

    RăspundețiȘtergere
  21. Diferenta dintre teatru si film poate constitui un alt subiect de discutie si unii considera ca sunt doua arte diferite. Dealtfel ele sunt studiate de actori ca atare in universitati, existand cursuri de arta actorului de fim separat de arta actorului(de teatru) si se pare ca arta actorului de fim e mai mult fenomenala decat procesuala, iar cea a actorului "dramatic" este invers.

    RăspundețiȘtergere
  22. E suparator ca oamenii in general sa isi puna intrebarea la ce foloseste teatrul, si cultura in general, intr-o societate, fara sa gaseasca imediat un raspuns. Cel mai lesne este sa ne gandim ca exista institutii denumite "Teatru National" care au fost constituite dintr-o necesitate fireasca si naturala a intregii societati: trupul omului nu se opreste la stmac ci merge mai sus:inima, creier etc. Intr-o natiune cultura este socotita ca fiind scopul social, altfel spus nu poti fi o natiune, ci doar o pupulatie, atata timp cat nu ai cultura nationala chiar daca ai tot restul institutiilor nationale. In Statele Unite ale Amricii (si nu numai), ea este socotita ca un obiect de invatamant obligatoriu in scolile superioare(asa cum sunt si alte arte), pentru ca la adapostul anonim al mastii, a personajului, chiar si elevul cu probleme devine mai liber sa se exprime si sa comunice cu ceilalti in primul rand. Faptul ca teatrul poate fi socotit ca o activitate productiva este indiscutabil daca ne gandim la bunul amagement din teatrele dramatice occidentale(de stat sau particulare). Cel mai slab actor dintr-un teatru dramatic de stat German nu poate castiga mai putin de 1200 Euro/luna. Prostul management al statului din ultimii ani afecteaza din pacate nu numai cultura ci si invatamantul, fapt si mai grav pentru ca schimbarea mentalitatii pe care o asteptam cu totii(si poate ar trebui sa facem mai mlt decat atat) nu poate veni decat dintr-un invatamant bine manageriat. Din pacate la romani invatamantul pare a fi considerat numai o preoblema... puerila.

    RăspundețiȘtergere
  23. Peter Brook spune ca acolo incepe teatrul , nu ca acolo se si termina.
    ;)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…