Treceți la conținutul principal

când ăl mic vrea la teatru...

sau quand un petit s’intéresse au théâtre...  

Am cunoscut-o acum 3 ani. Era mică, dolofană, “poznaşă” şi atentă la tot ce se vorbea. Crescută de bunici undeva prin munţii Moldovei, s-a mutat cu părinţii la Bruxelles după ce a terminat clasa a IVa. În vara în care nu s-a deslipit de mine, era o puştoaică de 12 ani care râdea chiar şi atunci când cădea în somn din patul meu suprapus. A stat cu mine şi cu prietenii mei câteva zile. Apoi a plecat înapoi în Belgia şi s-a apucat de teatru. De atunci n-am mai văzut-o.

Din curiozitate am rugat-o să-mi scrie despre ea şi mai cu seamă despre teatru. Habar nu aveam de unde pasiunea ei, mai ales că atunci când ne-am văzut eram neinteresată de puşti. Acum însă m-am întrebat ce poate gândi Diana, vară-mea, după 3 ani în care a căpătat un accent franţuzesc incredibil şi...a devenit frumoasă! Public această scrisoare cu sfială şi multe semne de întrebare.

" Dragă Leta,
Am multe sa-ţi povestesc şi nici nu ştiu de unde să încep. Vroiai să-ţi scriu despre teatru , cu teatru sau ceva de genul. Până acum câţiva ani , cuvântul «artă » nu exista în vocabularul meu; ce să mai vorbim de « teatru ». În afară de şcoala de doi bani de acasă şi de ieşirea de dumincă în public, la Sfânta Biserica , nimic nu era interesant. Nu-i poate vina mea că m-am născut la ţară, într-o famile de oameni materialişti unde subiectul de conversaţie era vaca şi laptele dumneaiei.

Norocul meu a fost totuşi că am ieşit de acolo şi am ajuns în Bruxelles. Am cunoscut o altă viaţă şi m-am emancipat ( mă uit în Dex să văd dacă e bun sau nu acest cuvânt). Am cunosc mulţi oameni. Feţe de boi , feţe tâmpite , feţe haioase, feţe severe, într-un cuvânt, multă lume... de asta, mai bună. Dar tu ai fost rădăcina acestei pasinuni, ai fost exemplul meu. M-a fascinat viaţa pe care o trăiai , faptul că mă ţineam de fustele tale prin parcurile din Galaţi...oamenii noi care pentru mine erau eroi şi că pentru tine, cuvântul « teatru » era mai utilizat ca « Bună ziua ».

Te-am văzut o singură dată în viaţa mea dar numai felul în care imi povestea maică-ta despre tine îmi dădea curaj. Aşa a început un alt Drăgoi (ştii tu, noi din neamul ăsta breaz) să facă teatru. La început mi se părea o joacă şi făceam asta doar ca să te imit, dar cu timpul totul s-a schimbat. Regret că nu am învăţat încă de când eram mică. În Suceava, acolo la mine, cultura e un fenomen rar întâlnit. Dacă stau să mă gândesc, nici nu ştiu dacă există un teatru. Doar Casa de Cultură, ca în vremea lu Papură Vodă, unde actori sunt singuri în sală ; sucevenii mai bine se duc la crâşmă sau să-l vadă pe Guţă şi noul lui hit.

Aici totul este diferit. Oameni sunt mai simpli , mai frumoşi în felul lor de a fi. Îmi aduc aminte primul meu curs de teatru, acum trei ani. O sală rece, cu mulţi oameni bizari, liberi, diferiti...şi eu care abia învăţam franceza, un plod pierdut, care nu ştia ce caută acolo. Dar na ! Eram la teatru şi aveam cu ce să mă laud! Timpul a trecut, acum mănânc teatru...

Pentru mine să fii actor e mult mai greu decât să fii Barack Obama sau cine dracu’ mai este. Faptul că nu toată lumea poate să facă asta, mă fascinează, mă umple de speranţe, mă împinge să merg mai departe. Nu am văzut niciodată o piesă de teatru acasă, dar aici se scurg des experienţele de felul ăsta. În câteva cuvinte, iubesc această lume, lumea scenei, fac din ea un stil de viaţă, chiar dacă maică-mea nu e deacord. Mă doare fix în cot de ce vrea ea. Eu fac cam ce-mi trece prin cap.

Stiu că e greu ca printre atâţia bătuţi în cap să cauţi fericirea în fiecare măruntaie, să-ţi umpli capul cu prostii utile, să visezi. Faptul că pot să transmit ceva unui public, să văd că râde, să văd că plânge, să-i văd uimirea, să văd ceva pe faţa lui, e forma mea de satisfacţie teatrală. Acestă scrisore nu prea are un mare înteles, dar pentru mine înseamnă foarte mult. Scuză-mi româna mea de balta ; vocabularul meu a rămas tot ăla de 4 clase de la Cumpărătura, micul sătuc de prin Moldova. Aş avea multe de povestit dar poate altă dată. Sper ca într-o zi să urc pe scenă… Cum ar zice francezul « CROIT ET TU VA REUSSIR ! »
Cu gumă Orbit în buzunar,
Diana David
p.s : am mâncat cartofi prăjiţi în timpul scrisorii "

Jur că nu am ştiut nimic din toate astea! Jur că nu mi-a trecut niciodată prin cap să-l schimb pe copilul ăsta sau, mai mult (!), să-i fiu idol pentru un timp (slavă cerului că i-a trecut!). Dar nu asta e problema! Problema reală pe care mi-o pun e următoarea: să mă simt vinovată sau să mă bucur? Stau şi mă gândesc dacă am făcut (şi pe bune că fără să vreau) un lucru bun. Copilul ăsta, pe cât posibil, o să facă teatru nu “datorită” mie, ci “din cauza” mea ( partea care mă linişteşte totuşi e că va face asta la Bruxelles şi nu la Bucureşti). Sa-mi fie cu iertare... dar postez această mărturie doar ca o reacţie de dezvinovăţire. “Greşeala recunoscută e pe jumătate iertată”, aşa mi-au spus ai mei. Recunosc! Dar până la urmă, dacă aşa i-a fost dat să i se întâmple - că eram eu sau altcineva - tot aici se ajungea. Sau nu? Je suis bulversée...

Comentarii

  1. Anonim2:57 a.m.

    E un lucru extrem de frumos ce i s-a intamplat aceste fete ... faptul ca si-a descoperit pasiunea . Este extraordinar , poate va avea o viata grea , sau una usoara (desi in teatru n-ai viata usoara ),dar pana la urma ceea ce nu-i greu nu-i frumos si nu-ti ofera satisfactii .Poate se va simti singura la fel cum se simt toti oamenii care sunt pasionati de ceva ... oricare ar fi acel lucru .Oameni care sunt sau vor fi considerati nebuni .Sunt nebunii cei mai sanatosi dintre noi .Sunt nebunii cei mai frumosi si cei mai bogati dintre noi .Sunt nebunii care au ce oferi lumii in care traim cu totii."Ei sunt cuminti ,eu sunt nebun,Dar cum eu sunt ce-am fost mereu , poate ca cel cuminte-s eu."(Minulescu).Iar despre vinovatia ta ... nu se pune problema asa ... Pasiunea trezeste pasiune."cine se-aseamana se-aduna " indiferent de varsta , sex , nationalitate , religie , credinte personale etc.Verisoara ta avea pasiunea asta dinainte de-a te cunoaste ... prin tine s-a trezit in ea.Deci ... nu pot sa spun decat ... Succes ... si tie si verisoarei tale.Si ...credinta pt ca sunt atatia "cuminti" care vor incerca sa va cuminteasca incat nu va fi usor ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim5:39 p.m.

    Nu pot decat sa zambesc si sa imi amintesc... asa eram si eu. Vai, sa tina cu dintii de asta!!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…