Treceți la conținutul principal

viaţa ca la teatru

Mara e frumuşică foc şi are zulufi. Ochii ca două flori de nu-mă-uita te privesc ca şi când ţi-ar mângâia aripile sufletului. Sunt trişti. Tare trişti.
-Vreau să văd povestea şi gata!
-Mara, azi nu vin actorii!
-Astă noapte în vis, mi-a promis mama că vin. Promisiunea e lege!
Mara scapă boabe de rouă din ochii albaştri de floare. Când trăia mama ei, mergea la casa mare cu păpuşi în fiecare zi. Mama dădea viaţă păpuşilor.
-Mama se ascundea şi învia păpuşile. Vreau să învie mama!
-Hai la culcare! E târziu şi mâine poate vin actorii.
-Spune-mi o poveste! Şi vezi să mi-o spui cum mi-o spunea mama!
Tanti Ileana ştie poveşti. În casa unde stă Mara acum, nu e acasă. De când i-a murit mama, fetiţa cu ochi de cer nu mai are acasă. Singurul loc unde simte în siguranţă e scăunelul pe care stă nemişcată când vin actorii. Se uită la ei şi o caută pe mama.

Mama a plecat intr-o zi la casa cu păpuşi şi nu s-a mai întors. Un nene grăbit cu maşină mare, neagră, a strivit păpuşa pe care mama o mânuia, păpuşa pe care în ziua aceea o aducea acasă pentru Mara. Era Prinţesa zorilor pe care Mara o iubea şi pe care o văzuse mânuită de mama de multe ori dar niciodată nu se sătura să o privească. Si-i plăcea atât de mult povestea...  Îşi dorea să o vadă de aproape, de acasă. Atâta de mult o rugase Mara pe mama... un an întreg…

Mama a plecat în cer odată cu păpuşa. Aşa i s-a spus. Şi mereu îi spun toţi oamenii să nu mai plângă. Mara ştie că mâine e ziua în care sigur vin actorii. Actorii sunt ca mama, se ascund acolo jos şi învie păpuşile.

-La scenă în cinci minute!
Femeia îşi şterge lacrimile şi se ridică. E gata. Îşi face cruce şi sărută fotografia de unde doi ochi blânzi o privesc. Ia păpuşa din cârpe şi păşeşte sigur. O mie de ochişori sunt aţintiţi spre păpuşa prinţesă.

- Uau!!!!! Ce flumoasă e!
- Taci şi priveşte povestea!
- Aia care mişcă păpuşa e mama, să ştii!!
- Cine mişcă păpuşa? Nimic nu ştii! replică Matei supărat. (Matei e un băieţel frumos cu nas cârn şi ochi negri ca tăciunii. E numai ochi şi urechi. Ştie toată povestea pe de rost.)

Mara plânge în timp ce mânuieşte păpuşa. Ştie că mama o priveşte de sus. Ochii râd jucăuşi şi mâinile se mişcă odată cu mâinile mamei.

Comentarii

  1. imi aduc aminte de povestile lui Andersen citite in prag de seara la gura sobei cu lemne trosnind in foc si mirosul de scortisoara invadand camera!
    frumos text
    cred ca avem fiecare dintre noi actori pe care ii asteptam sa vina!
    la unii vin, de la altii pleaca......
    citind textul sunt tentat sa dau frau liber depresiei care ma incearca sau poate ca voi ramane , in continuare sa imi astept actorii!
    un cititor consecvent al blogului dumneavoastra

    RăspundețiȘtergere
  2. nu, nici vorba sa dai frau liber depresiei anonimule, ci dimpotriva sa te bucuri ca iti poti aminti de copilarie!

    maria

    RăspundețiȘtergere
  3. copilaria e cea care ne readuce la ce suntem de fapt

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim9:13 p.m.

    cei acre fac arta sunt mai greu incercati pentru evolutie!

    ana isabel

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…