Treceți la conținutul principal

Zonă calamitată?

Există în lume unii indivizi care la un moment dat din viaţa lor aleg să “se facă” actori sau regizori, scenografi sau coregrafi şi se îndreaptă cu paşi siguri spre o zonă pe care anumiţi indivizi o numesc calamitată. Probabil că de cele mai multe ori cei din urmă se ghidează după principiul vulpii din fabulă, care “decretează” că strugurii sunt acri înainte de a-i gusta. Din moment ce unii nu ajung la fruct şi oricum să persevereze în efortul de a agăţa ciorchinele e mult prea greu şi riscant, probabil că a sta pe tuşă în poziţia cârcotaşului e cel mai sigur lucru ce poate fi făcut. Dacă primii aleg domeniul teatru ca modus vivendi, atunci ei nu se gândesc nici o clipă că visul lor ar putea să se destrame din cauza sistemului în care trăiesc.

După 20 de ani de aşa zisă libertate şi după învingerea cenzurii politice, în teatrul românesc acţionarul majoritar e tot statul. Există câteva teatre particulare dar şi aici trebuie făcută echilibristică pe sârmă astfel încat acestea să nu intre în colaps. Majoritatea teatrelor private trebuie să dezvolte şi activităţi gen cârciumă, sau “prietenii cu interes” pentru că nu putem vorbi încă despre o industrie a teatrului românesc independent.

În fiecare an există absolvenţi ai institutelor de teatru din ţară. Este clar că nu toţi vor ajunge să facă această meserie, dar toţi, măcar până la un punct, vor încerca. Iar ăsta este un lucru important. Câte şanse există, în acest moment, ca unul dintre zece actori foarte buni, să fie şi unul dintre cei care poate lucra într-un teatru, pe bază de contracte, deşi nu este cunoscut şi nu a apărut pe la Tv? De angajat nu se pune problema, pentru că teatrele sunt instituţii bugetare iar guvernul a blocat posturile. În plus mai există prejudecata că absolvenţii de teatru sunt din ce în ce mai slabi, motiv pentru care regizorii consacraţi îi ocolesc.

Umblă zvonul că unii directori de teatre finanţate de către stat, oferă tinerilor actori privilegiul colaborărilor în spectacole în care joacă mari nume. În general s-ar dori ca tinerii să nu aibă cumva pretenţii financiare pentru că asta nu e de “bon ton” şi că marele câştig e lucrul alături de actori importanţi. De acord, dar oamenii ăştia trebuie să aibă un trai cât de cât decent ca să-şi facă meseria asta în care e nevoie să ai grijă de corpul tău, de vocea şi memoria ta, s.a.m.d.. E precum un sport de performanţă. Există desigur posibilitatea contractelor de colaborare dar şi acestea limitate legislativ, pentru că teatrele trebuie să dea prioritate actorilor angajaţi.

Nu contează pentru nimeni dacă un tânăr actor este ales să colaboreze cu un teatru şi el vine şi lucrează mai serios decât angajaţii teatrului; nu contează chiar dacă se joacă cu sala plină. Suma pe care o va lua ca onorariu pentru munca depusă va fi infimă. În cazul teatrelor sau cluburilor particulare situaţia e la fel de vitregă. În cazurile fericite, plata e simbolică. Alteori, trupa de actori trebuie să deţină banii necesari pentru producţie şi nu numai. În cazul acesta, da, teatrul devine o zonă calamitată pentru actorul tânăr. Oricât de idealist ai fi trebuie să şi mănânci iar pierderea tinerilor înseamnă pensionarea teatrului românesc.

Comentarii

  1. sunt in cazul acesta
    voi munci sa ma intretin si sa fac si profesia din care vreau chiar sa castig mult si spiritual dar si material pentru ca da, si noi avem nevoie de de toate, nu suntem niste elfi, suntem oameni cu nevoile obisnuite si cu cele speciale

    marta r.

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim4:43 p.m.

    cum poti fi mai vizibil astfel incat sa te gaseasca regizorii, agentiile de casting, producatorii?

    marius zarafu

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E nevoie să mergi tu la ei! La agenții. Te inscrii și odată intrtat în baza de date, te contactează ei. Dar e bine să îi vizitezi și tu regulat

      Ștergere
  3. Anonim5:54 p.m.

    sa fii foarte bun si sa joci in orice, chiar daca e prostitutie, te gaseste cineva pana la urma,asta sigur, sa ai pile, sa fii nepot, sa fii fiu, sa muncesti enorm in zone unde te pot vedea "greii", sa puti de talent, sa apari la tv neaparat, sa fii anormal, sa intri in organizatii, sa lingi, sa lingi, sa limgi,.....etc etc, mai vrei marius?
    trebuie sa fii pe faza!
    nu stiu, nu ma pricep, sa spuna cei in cauza!

    ed_ lew_ gere

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…