Treceți la conținutul principal

contaminaţi de-amorul artei

Un actor creşte greu. 
Aşa spunea Ştefan Iordache: “Şi pomul creşte greu, darămite un actor… Trebuie crescut cu grijă, cu roluri importante, cu experimente.” Bun. Şi atunci cum Dumnezeu de apar atâţia “actori”, câtă frunză şi iarbă într-un timp atât de scurt? Spun asta în condiţiile în care, una la mână, actorul creşte greu şi a doua la mână, societatea românească nu poate înghiţi nici pe departe atâţia artişti câţi scot şcolile de teatru într-un an.

Directorul Teatrului Naţional I.L.Caragiale, Bucureşti, actorul Ion Caramitru spune că este dezamăgit despre şcoala romănească de teatru, în acest moment, pentru că la noi se probează foarte bine zicala “chelului tichie de mărgăritar îi trebuie!” „Am o părere foarte proastă despre şcoala românească de teatru. Păcat că şcoala a decăzut enorm, artişti importanţi care ar trebui să predea nu se duc să facă acest lucru, îi blochează această, aş spune stupizenie, acele doctorate din învăţământul superior artistic, lucru care face ca artiştii mari care nu au nevoie de doctorate, garanţia valorii lor fiind opera pe care au creat-o, să nu poată accede la catedră. E şi o chestiune de principiu. Un artist mare e un profesor, e un profesor fară să aibă nevoie de doctorate, masterate şi nu pentru că neapărat în România lucrurile aşa se întâmplă ci pentru că nu se întâmplă nicăieri în lume. Duceţi-vă în America şi veţi vedea cum e la universităţile mari. Iată, Andrei Şerban e profesor la Columbia University. Nici Liviu Ciulei nu are doctorat şi a fost profesor la Columbia University, nici Şerban nu are doctorat şi e profesor la cea mai importantă universitate din lume, Columbia University. Eu nu înţeleg de ce se întâmplă asta la noi?”(fragment dintr-un interviu cu Ion Caramitru preluat din Revista de Cultură „Axis Libri”)

Există fără doar şi poate problema „moşitului” facultăţilor de tip vocaţional; fenomen care se petrece mai ales în oraşe fără tradiţia învăţământului de artă. Şi toate astea numai pentru că unii vor titlu de profesor şi evident, bani. Partea proastă e că studenţii de multe ori nu au cu cine să facă orele din programă!!! În acest caz, cei care termină totuşi o facultate de artă în asemenea condiţii, nu prea au altă opţiune şi după un timp se văd nevoiţi să se reprofileze. Evident, există şi riscul ca unii dintre ei să se rateze. Cei care termină facultăţi recunoscute şi cu tradiţie trebuie să ştie că se vor lovi de sistemul mafia-pile-relaţii, chiar dacă au talent şi forţă. La scurt timp după absolvire vor fi chiar nevoiţi să facă slalom printre mulţii pseudoartişti scoşi peste noapte de Dumnezeu ştie de unde şi de către cine. Dar dacă îţi este scris să fii artist, atunci lucrul ăsta cu siguranţă că se va întâmpla. Baftă sau mai bine merde cum se spune la teatru!!!

Comentarii

  1. ce-i de facut astfel incat romania sa se faca bine?
    societatea civila ce face??? ce facem??
    teatrul, arta ne-a salvat mereu

    mihai

    RăspundețiȘtergere
  2. uite, "ne face" fondul monetar international (FMI)!!ca societatea civila e impuscata!!!
    hai cu teatrul sa salvam ce a mai ramas cum am mai facut pe vremuri! ce nu spuneau oamenii pe sleau spuneau actorii in scena? ce parere aveti de websitestory?

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim7:18 p.m.

    am vazut un trailer
    mi se pare de nimic
    tot cu p..a?
    m-am saturat de ea pe starda
    si la cinema?
    tot cu droguri?



    dan

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim7:20 p.m.

    erata ptr mai sus:pe strada, scuze


    dan

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim9:00 a.m.

    e o tampenie pe bani!

    mircea popa

    RăspundețiȘtergere
  6. doar prin arta si cultura putem arata lumii ca suntem normali si ca avem si parti bune!

    mioara lenghin onofrei

    RăspundețiȘtergere
  7. revin: prin arta si cultura de calitate facuta responsabil de oameni daruiti


    mioara lenghin onofrei

    RăspundețiȘtergere
  8. Anonim7:17 p.m.

    cati oameni termina actoria anual si cati lucreaza efectiv in profesia asta?
    dar sa lucreze efectiv?
    trebuie sa te misti repede, sa fii peste tot, sa fii bun si sa crezi!
    bafta tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. termină cam 400 pe an si din 400 in 10 ani sa spunem că ramân cam 10-15%

      Ștergere
  9. Anonim8:41 p.m.

    multi termina actoria si putini profeseaza de-adevaratelea!!! din pacate e trist dar adevarat! oferta e prea mare, cererea e mica dar si calitatea lasa de dorit!!!de ce admit actorii profesionisti sa joace langa neprofesionisti?

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…