Treceți la conținutul principal

Serviti, va rog

Simplitatea unei clipe, un moment atat de scurt si atat de fragil, 
incat iti este frica sa nu-l strangi prea tare in gand ca poate muri oricand sufocat. Zilele de soc. Copilaria pe care ai imprastiat-o prin maini de bunici, parcuri si balti pline cu apa de ploaie si frunze galbene. Urmaritul unui fluture speriat, spaima unui bondar gras. Zilele de domnie, orele in care esti imparat peste tot praful de afara. Si toti anii care s-au prelins parca fara sa se intample nimic, doar ca in urma ta, au murit, s-au mutat, s-au schimbat, au disparut, au divortat, s-au ingrasat, au nascut, au fugit, si-au pus ochelari, au renuntat la viata, sau pur si simplu au fost inlocuiti de altii si nimeni nu mai stie nimic de ei nimic. Zilele de Bob Dylan, cand asculti “I want you” la un walkman vechi. La o casca stai tu, la alta casca sta mama ta si mergeti spre o statiune oarecare, iar trenul parca nu vrea sa tina cu voi. Orele de lapte cu dulceata, dimineata - cand tu motai langa aragaz. Incerci sa te incalzesti de tot frigul care te-a cuprins dupa ce-ai iesit din plapuma si bunica iti pregateste masa. Traversezi clasele primare si (poate) traversezi cam cei mai frumosi ani din viata. Prajiturile facute in casa. Sarbatorile si surplusul de mirodenii asezate doar pe bucata ta de carne. Vanzatoarele de la buticurile din imprejurimi care te cunosteau si-ti spuneau pe nume cand le cereai o guma Turbo. Cand ii speriai pe toti pentru ca toboganul era prea mare, pentru ca masinile circulau prea aproape de trotuar sau prea mult in parcare. Toate culorile care s-au schimbat, toti ochii care nu mai pot privi la fel. Rolul de copil si la 40 de ani, rolul de matur si la 9 ani; primul sarut, prima strangere de mana. Si dupa un timp, poate ca tragi linie, scoti tot banalul din viata si poate ca primul lucru care te izbeste in fata este: “mama, cat teatru!”

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po