Treceți la conținutul principal

textul nostru, cel de toate zilele

   În prima zi nu ştii nimic (poate cel mult un titlu de poveste).  
Ocupi un loc în spaţiu (la fel cum te aşezi pe un scaun în sala de lectură), şi începi să citeşti pagină cu pagină. Unele lucruri e posibil să nu le înţelegi imediat, dar ăsta nu este un lucru rău şi nu trebuie să te sperie; este pur şi simplu ceva normal. Ai dreptul să reciteşti – chiar este indicat. Mai mult, ai dreptul să pui întrebări şi este vital ca în cele din urmă să înţelegi.

   Munca ta trebuie să fie asemeni unui jurnalist care înainte de a scrie materialul, descoperă cine, ce, de ce, când, unde, s.a.m.d.. Dacă stăm bine să ne gândim, munca ta trebuie să fie şi asemeni unui detectiv care este nevoit să afle motivul, alibiul, scopul, relaţiile, miza, etc.  Trebuie să aduci la lumină destul de multe lucruri şi uneori, poate că este de ajutor să îţi iei notiţe şi să subliniezi datele importante. Vei descoperi treptat mai multe vieţi care se intersectează şi care împreună formează o lume iar atunci e bine să nu pierzi firul roşu al evenimentelor. Mai târziu, când toate vor fi gata, ar fi perfect dacă ţi-ar sta în putinţă să atribui întregului un concept.

E bine să poţi răspunde la cât mai multe întrebări astfel încât povestea străină de la început să fie chiar viaţa ta.
   Pe acest drum există însă şi pericole de multe feluri şi omul se poate îmbolnăvi. Spre exemplu într-un moment de slăbiciune, ne putem infecta cu virusul „eu mă cred mai deştept decât natura”.  Până acum au fost depistate mai multe simptome ce au fost atribuite acestei maladii. Printre cele mai grave, amintim indiferenţa faţă de text sau inventarea de „cum”-uri (devine aproape inutil să mai explicăm faptul că indiferenţa nu are ce căuta aici iar „cum”-urile trebuie descoperite, nu construite) Menţionăm că acest virus nu influenţează capacităţile de a conduce un automobil sau de a călători cu metroul.
   
O altă problemă care se poate transforma în obsesie, este număratul replicilor. Am întâlnit oameni care au preferat să refuze spectacole pentru a număra replici – dorinţa lor fiind de a număra mai multe replici decât toţi ceilalţi actori din jurul lor; numărul replicilor fiind singurul criteriu după care îşi alegeau proiectele la care să lucreze.  Unii dintre aceştia putem spune că au ajuns în sanatorii. În urma numeroaselor teste efectuate pe un număr de  500.000 de pacienţi, s-a ajuns la concluzia că număratul replicilor nu ajută la nimic. Încă nu s-a descoperit motivul care stă la baza acestei probleme. Mai completăm prin a spune că am întâlnit şi situaţii în care cei implicaţi în diverse proiecte doreau să scurteze textul sau să înjumătăţească numărul replicilor. Iniţial s-a crezut că este un efect secundar al obsesiei mai sus amintite, însă ulterior din lipsă de dovezi, s-a renunţat la această idee.

Vom încheia prin a spune că a fi viu este mai important – textul e doar un pretext.

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…