Mama avea un atelier de pictură. Mă lua cu ea des.
Eu rămâneam aşa, un timp, într-o stare de extaz. Mă uitam fascinat la mâinile ei cum amestecau culorile şi dădeau viaţă pânzei. Mama era curtată frecvent de toate marile case de licitaţii şi de toţi curatorii marilor muzee pentru organizarea de expoziţii în toată lumea. Picturile ei se aflau în toate marile colecţii private şi în cele mai mari muzee.
Dragostea vieţii mele în materie de pictori pe care mi-am însuşit-o într-un mod aproape inexplicabil, a fost Caravaggio. Am citit tot ce s-a scris despre pictorul care a revoluţionat cu realismul lui pictura. Mama îmi arăta adesea picturile lui şi-mi spunea să-mi plimb ochii peste ele ca peste un ocean. Îmi făceau bine. Mâncam şi dormeam în atelier, tot acolo mă jucam, dar neapărat aveam în fiecare zi promisiunea mamei că-mi va povesti despre pictor şi-mi va arăta o altă pânză de-a lui. Când mă întreba cineva ce vreau să mă fac când voi fi mare (veşnica întrebare pusă de adulţi copiilor), răspundeam invariabil, vreau să mă fac Caravaggio!
Nu aveam pic de talent la pictură, culmea cu mama şi un bunic care erau doi pictori renumiti. Într-o zi, mama m-a anunţat că se pregăteşte o expoziţie de mari dimensiuni, care găzduia frecvent cei mai mari pictori ai lumii şi lucrările lor. Caravaggio! Nu am dormit trei nopţi! Acolo a început totul!
Curatorul expoziţiei vorbea despre fiecare tablou în parte, mama mă pierduse deja printre admiratori, când deodată lumea care până atunci privea tablourile, a reacţionat absolut fantastic la încercarea mea de a “juca” tablouriile lui Caravaggio. Lângă fiecare tablou în parte, pe rând, un copil cu părul zburlit şi stirb era pe rând imaginea fiecărui tablou al pictorului care-l fascina.
Mă întindeam şi arcuiam, mă scimonoseam, mă “făceam tabloul” şi reuşeam (sau încercam în orice caz), să transmit cu tot corpuşorul meu, ceea ce pictase omul născut la 1570 şi ceva fără să-mi dau seama că eram înconjurat de lume.. Am fost senzaţia serii. Mama a fost felicitată de absolut toată lumea care asistase la o seară magică. “o să se facă actor, e fantastic puştiul”.
Peste ani, copilul din mine a rămas îndrăgostit de Caravaggio şi neputând să îmi aleg să fac altceva cu viaţa mea decât să devin alţi oameni şi să colecţionez tot ce pictase idolul meu, am trăit clipa în care un regizor mi-a propus să-l interpretez pe Caravaggio. Am plans.
Nu am pictat niciodată, dar am fost Caravaggio 1000 de reprezentaţii! Şi sigur m-au văzut şi dintre aceia care fuseseră la expoziţia cu pricina şi care pe atunci erau tineri.. Ştiam tot ce fusese, făcuse, mâncase, băuse, iubise pictorul.
Am fost Caravaggio. 1000 de seri.
Comentarii
Trimiteți un comentariu