Treceți la conținutul principal

Când Hamlet e din clasa noastră

La liceu aveam un coleg care era jumate neamţ-jumate român - un tip extrem de deştept. 
Până la vârsta de 16-17 ani cât aveam noi pe atunci, citise tot ce-i picase în mână. (Sau poate aşa ni se părea nouă atunci.) Nici unul dintre profesori nu-l considera un geniu; fiind zeflemist şi suficient, nu era văzut nici ca un elev prea bun. Învăţa pentru şcoală numai când şi la ce vroia sau pentru mediile de final. Mai tot timpul întârzia la ore şi diriginta noastră, profesoara de limba română, nu ştia să-i pronunţe numele de familie corect absolut niciodată când îl striga la catalog. Patru ani de zile i l-a pocit. De fapt, profesoara era şi francofilă, drept pentru care Silvius nu o înghiţea când îi striga numele greşit. Era însă condescendent, mai cu seamă că avea o minte sclipitoare şi era educat. Mama îl învăţase că bărbatul trebuie să spună sărut-mâna tuturor femeilor de pe pământ pentru că aşa face un bărbat adevărat : respectă femeile.

S-a făcut peste ani actor. A plecat din ţară şi a studiat la Londra, New York şi Paris. A reuşit chiar să-i cunoască pe unii dintre scriitorii pe care îi citise în tinereţe. A dat mâna cu mulţi şi pe o parte i-a avut spectatori. Era iubit. Era talentat şi muncea mult. Iubea literatura şi eroii ei.

Într-o dimineaţă s-a trezit cu gândul la doamna dirigintă – profesoara de limba română care nu a ştiut niciodată să-i pronunţe numele. Într-un mod inexplicabil i s-a făcut dor de ea apoi şi-a amintit cum mereu spunea că-l respectă pentru cultura lui extraşcolară. Când juca  într-una din zile, cu casa închisă, i-a dedicat doamnei diriginte spectacolul (chiar dacă nimeni, şi mai ales femeia, nu avea cum sa afle).

Dupa ’89 românii au început să circule într-o nebunie.
El se pregătea de spectacol într-una  din seri. Londra era plină de afişe pe care îi era trecut numele. Îl interpreta pe Hamlet. Sala arhiplină – nu aveai unde să arunci un ac. Spectacolul s-a terminat fulminant. Aplauze la scenă deschisă  şi deodată pe scenă urca o doamnă în vârstă cu un buchet de flori. Îl îmbrăţişează, şi-i spune că fiind într-o excursie prin Londra, i-a recunoscut numele pe afişe. În mijlocul sălii, în mijlocul Londrei, doamna profesoară de limba română, pentru prima oară,  i-a rostit corect numele actorului. După ce i-a dat florile, i-a făcut cu ochiul discret lui Hamlet şi s-a amestecat cu spectatorii care încă aplaudau.

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…