Când Hamlet e din clasa noastră

La liceu aveam un coleg care era jumate neamţ-jumate român - un tip extrem de deştept. 

Până la vârsta de 16-17 ani cât aveam noi pe atunci, citise tot ce-i picase în mână. (Sau poate aşa ni se părea nouă atunci.) Nici unul dintre profesori nu-l considera un geniu; fiind zeflemist şi suficient, nu era văzut nici ca un elev prea bun. Învăţa pentru şcoală numai când şi la ce vroia sau pentru mediile de final. Mai tot timpul întârzia la ore şi diriginta noastră, profesoara de limba română, nu ştia să-i pronunţe numele de familie corect absolut niciodată când îl striga la catalog. Patru ani de zile i l-a pocit. De fapt, profesoara era şi francofilă, drept pentru care Silvius nu o înghiţea când îi striga numele greşit. Era însă condescendent, mai cu seamă că avea o minte sclipitoare şi era educat. Mama îl învăţase că bărbatul trebuie să spună sărut-mâna tuturor femeilor de pe pământ pentru că aşa face un bărbat adevărat : respectă femeile.

S-a făcut peste ani actor. A plecat din ţară şi a studiat la Londra, New York şi Paris. A reuşit chiar să-i cunoască pe unii dintre scriitorii pe care îi citise în tinereţe. A dat mâna cu mulţi şi pe o parte i-a avut spectatori. Era iubit. Era talentat şi muncea mult. Iubea literatura şi eroii ei.

Într-o dimineaţă s-a trezit cu gândul la doamna dirigintă – profesoara de limba română care nu a ştiut niciodată să-i pronunţe numele. Într-un mod inexplicabil i s-a făcut dor de ea apoi şi-a amintit cum mereu spunea că-l respectă pentru cultura lui extraşcolară. Când juca  într-una din zile, cu casa închisă, i-a dedicat doamnei diriginte spectacolul (chiar dacă nimeni, şi mai ales femeia, nu avea cum sa afle).

Dupa ’89 românii au început să circule într-o nebunie.

El se pregătea de spectacol într-una  din seri. Londra era plină de afişe pe care îi era trecut numele. Îl interpreta pe Hamlet. Sala arhiplină – nu aveai unde să arunci un ac. Spectacolul s-a terminat fulminant. Aplauze la scenă deschisă  şi deodată pe scenă urca o doamnă în vârstă cu un buchet de flori. Îl îmbrăţişează, şi-i spune că fiind într-o excursie prin Londra, i-a recunoscut numele pe afişe. În mijlocul sălii, în mijlocul Londrei, doamna profesoară de limba română, pentru prima oară,  i-a rostit corect numele actorului. După ce i-a dat florile, i-a făcut cu ochiul discret lui Hamlet şi s-a amestecat cu spectatorii care încă aplaudau.