Treceți la conținutul principal

cu actorul la psihiatru

E poetic. Chiar este. Bolnăvicios, dar poetic. 
Adevărul e că nici nu există prea multe opţiuni – trebuie să faci sau să stai acasă. Într-un minut plângi, în altul râzi; într-o seară ucizi un individ care îţi iese în cale, în altă seară încerci să trăieşti decent. Este fantastic! 

După un timp ai boli de stomac şi de inimă iar la un moment dat există chiar riscul ca sănătatea ta psihică să pară că se dă într-un mountain russe fără centură de siguranţă. Tentaţia însă, este criminală, ca un drog – şi vine peste tine precum o avalanşă . Nebunia şi mai mare este că la început de drum ştii toate astea; e un risc pe care ţi-l asumi cu ochii închişi fără prea multe întrebări.  Cum spuneam, e bolnăvicios, dar poetic.
Se face cu sânge. La fel cum faci o prăjitură cu lapte, treaba asta se face cu sânge şi neuroni traşi pe roată. Dar nu deranjează!  Din moment ce se crede cu tărie în acest lucru, devine un stil de viaţă. În plus există tentaţii la tot pasul – poate că dacă se vrea, totul se întâmplă în secolul XV sau într-o groapă sub pământ. E chiar absurd. Dar ce e absurdul dacă nu e normalitatea unor oameni pe care anumiţi indivizi nu o înţeleg.  O femeie mai are 5 minute disponibile să ajungă la interviu şi ea încă se schimbă de haine. Treaba asta nu e ceva absurd pentru privitor ? De cele mai multe ori, da. Hm...  Dacă e nevoie, trebuie să fii pe scenă, chiar dacă spectacolul se termină târziu şi nu-ţi permiţi să iei un taxi, chiar dacă ai copii bolnavi acasă, chiar dacă e Crăciun, chiar dacă ţi-a murit cineva din familie. 

Te gândeşti zile întregi cum să faci mai bine să nu fii tu, să fugi de tine. Încerci să construieşti gesturi psihologice şi te îmbraci în haine ciudate care în realitate nu-ţi aparţin. Te comporţi de parcă ţi-ar fi ruşine de tine şi ţi-ai dori să fii altcineva. Vorbeşti de unul singur într-o sală goală şi te uiţi în gol. Privit la rece, s-ar putea studia pe tine toate urmele de schizofrenie, de personalitate multiplă sau aspecte ale tulburării bipolare. 

Există şi o luptă care trebuie câştigată. Ai nevoie de aplauze. Sunt vitale. Nimănui nu-i pasă dacă ai avut  repetiţii magnifice sau dacă ai probleme acasă! Tu trebuie să demonstrezi acum, aici. Şi când faci asta, iar aplauzele vin, LSD este doar un alt pistol cu apă. 

E poetic.  Bolnăvicios, dar poetic. Pentru că asta e numai o carapace. Iar din miez nu vor gusta niciodată cei din exterior. Da, îşi vor da cu părerea , e adevărat. Însă nu vor şti niciodată cum e acolo cu adevărat – vor fi doar vorbe despre un gust care nu a trecut prin gura lor. Şi la drept vorbind, cine nu e nebun sau absurd?!  E normal să stai 8 ore la un birou şi în fiecare zi să îţi explici nemulţumirea?  Treaba asta nu e ceva deplasat pentru privitor ? De cele mai multe ori, da.

Sănătate şi spor la lucru!

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…