Pe la 9 seara a ieşit din teatru supărat că lumea nu a aplaudat suficient de tare.
A mers până în centrul oraşului, unde a intrat în cel mai mare magazin. S-a apropiat de vânzătoare şi i-a cerut un rol principal cu cel puţin 150 de replici, care să fie anume conceput pentru un actor tânăr. Doamna de la tejghea a stat un pic pe gânduri şi a vrut să ştie dacă e bună şi o dramatizare. Pentru că răspunsul a fost un fel de grimasă leneşă care rapid s-a transformat într-o mişcare amplă a mâinilor care parcă sugera că orice e bun, vânzătoarea s-a îndreptat spre arhiva magazinului.
Au trecut două ore. În tot acest timp, actorul cercetase peste 30 de poveşti, dar se părea că nimic nu era bun. Unele roluri erau chiar frumoase, dar nu-i veneau bine deloc, îl strângeau la piept şi gambe. Trebuia să fie cocoşat sau şchiop, cu barbă sau haine murdare, ori el nu intra în grafic, fiind curat, înalt şi bine clădit. Alte roluri, îi cereau să fie avar sau ipocrit. Nici asta nu-i convenea pentru că îşi dorea să fie văzut exact invers. La un moment dat doamna i-a găsit un monolog numai bun, despre un tânăr student. Actorul a strâmbat din nas, motivând că aşa, singur pe scenă, nu se mai vede cât de bun este el şi cât de slabi actori sunt ceilalţi.
S-a lăsat liniştea în magazin, iar actorul s-a gândit să-i ceară doamnei ceva mai mic, şi a rugat-o să-i aducă un rol de vreo 90 de replici. Vânzătoarea a luat iar arhiva la puricat, până când a găsit o piesă în două personaje. Actorul a probat rolul dar din păcate a observant că îi era cam larg. Doamna i-a sugerat că în timp, dacă lucrează, va fi posibil să umple rolul. Remarca nu i-a convenit tânărului, care neînţelegând, i-a replicat că nu-şi doreşte să se îngraşe deloc.
Când era pregătit să mai scadă din numărul replicilor, vânzătoarea şi-a dorit să ştie dacă nu vrea să-i caute la secţiunea calitate în loc de categoria intindere. Actorul s-a gândit un pic şi a acceptat. Dar era dificil, pentru că toate rolulurile îi cereau să se modifice, ori el îşi dorea să nu schimbe nimic la el. A hotărât că un rol principal sau secundar putea fi la fel de enervant. Unul avea nevoie permanent de îngrijire medicală, altul te punea constant să citeşti cărţi şi aşa mai departe.
După un timp, vânzătoarea i-a adus un rol mut. Actorul a căutat să numere replicile şi în scurt timp şi-a dat seama că nu prea are ce să numere. I s-au înroşit urechile de nervi, dar înainte să deschidă gura, doamna i-a amintit că în urmă cu ceva ani, a fost un actor care a luat un premiu cu rolul ăla şi că numărul replicilor nu prea contează. Informaţia l-a mai liniştit, dar cu toate astea nu a acceptat şi a plecat din magazin.
Au mai trecut câţiva ani şi actorul a renunţat în a mai încerca să joace. S-a reprofilat şi acum este critic teatral…
Comentarii
Trimiteți un comentariu