Treceți la conținutul principal

Jucăm o piesă proastă! Cine regizează?

Vorbeam cu cineva şi am ajuns la concluzia că dacă eşti patriot, se râde de tine, 
şi orice îţi lipseşte  - de la bani sau sănătate până la televizor gigantic sau iubire - devine subiect de bârfă. Tot la fel, dacă ai o meserie solicitantă, fiecare coleg trebuie să îţi ofere sfaturi (deşi tu nu ai cerut), iar într-un mod inexplicabil, aproape tot ce înseamnă domeniu vocaţional se traduce prin reacţii ironice şi priviri pline de superioritate. Mai exact, lumea teatrului e văzută cam aşa “Da’ asta pot să fac şi eu! Să vină la mine la birou să vadă cum e! Acolo muncă!
Se întâmplă un fenomen. Când majoritatea gândeşte un lucru, chiar dacă este ceva eronat, acel lucru devine un fapt, realitate.  Şi pentru că sunt mulţi ignoranţi, putem spune că lumea are dreptate! În cazul ăsta, actorul este un soi de clovn pe care atunci când îl întâlneşti pe stradă, îl poţi ruga : “fă-mă să râd”.  

Şi la un moment dat nu am mai vrut să vorbesc. De fapt nici amicul meu nu a mai continuat discuţia. Eu mă gândeam la toate astea şi el se enervase. E drept că amândoi am tras nişte concluzii care nu sunt general valabile, pentru că dacă ar fi fost, cel puţin teatrul nu ar mai fi existat. Marea problemă de fapt e că de partea cealaltă a baricadei suntem puţini.

Este atât de stupid încât devine fascinant modul în care ne măcinăm unii pe alţii, cu câtă poftă ne disecăm între noi. Gândeam toate astea în drum spre casă; şi mă gândeam la ce-mi spusese amicul meu care acum mergea tăcut : că oamenii nu mai au atât de multă nevoie de teatru când chiar viaţa lor a devenit o piesă. Ce nevoie avem noi de actori pe scenă când avem actori toţi oamenii de pe stradă şi din viaţa noastră.

Când am ajuns în staţia de autobus, amicul meu – un regizor ca să fiu mai exact – mi-a spus că se reprofilează. Am râs. După o lună a plecat în Franţa. Acum este deejay la un post de radio.

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po