Treceți la conținutul principal

La pescuit de idei

Bună ziua. Numele meu, este Dan C. Bercu. Nu este numele meu adevărat. 
Este numele meu de scenă şi cred că e mai bine să îl ştiţi doar pe acesta. Eu de fapt am vrut să fiu actor, să cânt să dansez pe scenă, să dau simbol replicilor mele, dar – recunosc – am picat la una din probele de la arta actorului din cadrul admiterii la facultate. De fapt prima oară am dat la regie şi am picat, apoi a fost povestea cu actoria. Am aflat ulterior că încă pot intra în facultate dacă mă grăbesc să dau admitere la teatrologie. Şi am făcut acest lucru, cu intenţia de a mă transfera la actorie în cursul anului, dar nu am reuşit.

Şi am terminat la U….mă rog am terminat la teatrologie. De altfel am fost şef de promoţie. Am început în acel moment să… mă rog, scriam la tot felul de reviste şi ziare. Făceam recenzii la spectacole. M-am ocupat de critică la tot felul de spectacole. Licenţe, teatru underground, experimental sau stradal, teatru sport, şi aşa mai departe. Am căutat simbolismul, drama ascunsă, mesajul invizibil pentru un spectator obişnuit, acel mesaj pe care doar regizorul îl gândeşte şi dacă apare, doar un om ca mine îl poate identifica şi scoate în evidenţă. Problema e că eu sunt un om foarte sensibil şi nu am putut să fiu incisiv aşa cum mi s-a cerut mereu de la editori şi redactori şefi. Îmi era milă. Eu ştiu cât poate fi de greu să faci un spectacol.

În prezent, lucrez la revista “Peştele meu”. Este o revistă ca oricare alta, doar că vorbeşte foarte mult despre pescuit, pescari, peşti mari prinşi, peşti rari, s.a.m.d.. Aţi prins ideea. Are o rubrică numită “cultura”, unde de obicei se vorbeşte despre cercul pescarilor ori despre un concurs maritim. Dar, atunci când un spectacol este montat, dacă are legătură cu apa, peştii, sau orice altceva din acest mediu, atunci, eu pot vorbi despre el. În plus am libertatea să scriu aşa cum îmi place pentru ca nimeni de fapt nu … adică redactorul-şef sau… cum să vă spun… pe scurt, ăla e colţul meu intim.

Da, şi ca să revin. Spre exemplu, ultima oară am vorbit despre “Pescăruşul”. Dar au mai fost şi alte materiale precum “Pelicanul”, o frumoasă adaptare după Strindberg precum şi piesa underground, intitulată “Somnul” jucată la Vâlcea . Eu, vedeţi, trebuie să merg mereu prin ţară să caut spectacole potrivite pentru revistă. Şi de obicei, cum revista se tipăreşte o dată pe săptămână, de multe ori, găsesc un material în ultima seară şi atunci e un chin cumplit să realizez o recenzie bună. De multe ori am fost nevoit să inventez proiecte, sau pur şi simplu să îmi închipui cum ar fi fost spectacolul dacă l-aş fi văzut.

Aşa cum mi s-a întâmplat acum o lună de zile la piesa “Broaştele” montată de nişte elevi de generală la Covasna. Problema e că am fost prins cu peştele-n sac, ca să spun aşa şi mi s-a interzis prin instanţă să mai scriu ceva legate de evenimentele extraşcolare ale copiilor de la Covasna. Părinţii erau curioşi să citească recţiile din presă  şi… în fine, înţelegeţi.

Am reuşit cel puţin să câştig interesul unor cititori fideli care îmi trimit la redacţie păreri depre materialele scrise. Am chiar şi un fel al meu de a ma semna. La final de articol adaug “aceasta a fost ştiuca mea din săptămâna asta” sau orice alt peşte care este trecut la categoria “pescarul câştigător al săptămânii”. Ca să înţelegeţi, de fiecare dată,  revista face un concurs pentru pescari, şi cine trimite o fotografie impresionantă cu un peşte prins, acela câştigă un abonament pe an la revistă, iar fotografia e mereu publicată în revistă pe pagina unde îmi ţin şi eu rubica. Spre exemplu, ultima oară am remnat “şi acesta a fost dragi cititori, gupul meu”.
 
Problema e că mâine se face săptămâna şi nu am un material. Acum vreau dacă se poate să mă ajutaţi dumneavoastră să compun o poveste şi eu am să îi fac un material. Pentru că pur şi simplu am rămas fără idei şi soluţii, iar dacă pierd acest post, nu ştiu unde să mă duc. Vă pot trece pe toţi în revistă precum co-autori ai poveştii. O să vă apară numele. Şi dacă vreţi, eu pentru că am un aparat foto mereu la mine, ne putem întâlni să vă fac şi poză tuturor şi să vă bag în revistă. E adevărat, vor fi poze foarte mici, pentru că nu am mult spaţiu, câteva sute de caractere… Dar oricum, e ceva să vă apară o poză, fie ea şi mică, într-o publicaţie. Nu? Spre exemplu, în timp ce eu vă fac poze, dumneavoastră vă puteţi gândi la o poveste şi să începeţi să povestiţi. Puteţi colabora cu prietenii voştri şi în plus pot să înregistrez cu reportofonul tot. Deci nici nu va fi nevoie să vă repetaţi.

Poate că vă par nebun, dar ăsta este un strigăt de ajutor… Încă sunt un optimist, aşa că voi aştepta mesajele voastre. Vă mulţumesc.

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…