E frig afară. Ne frecăm mâinile îngheţate şi bem ceai cu scorţişoară.
Încă stăm în săli mici şi încercăm să învăţăm să facem cald cu sufletele. Din punctul ăsta de vedere, studiul nu se termină niciodată. Singura soluţie e să ne străduim să ne devină reflex. Următorul rol este mereu un mecanism ce trebuie descompus pentru a putea fi studiat. Sunt zile când nu ne pricepem prea bine. Uneori, pentru că nu reuşim sau nu mai avem răbdare să lucrăm cu penseta, ne transformăm în oameni mai mici şi mai răi decât suntem cu adevărat.
Oricum ar fi, cert e că indiferent dacă reuşeşti sau nu, e cam acelaşi lucru. Nimeni nu te duce pe covorul roşu. Şi atunci, cei care încă mai lucrează microscopic; cei care sunt aici în sala asta mică şi îşi pun probleme, o fac din pasiune. Asta este tot. Nu există absolut nimic ascuns printre aceste vorbe. Se întâmplă aşa de ani buni pentru că devine greu să supravieţuieşti când nu există susţinere; pentru că pur şi simplu e dificil să dai examen în fiecare seară şi să te arunci în gol când tu ştii că sub tine nu există plasă de salvare.
Acolo unde moare pasiunea, rămâne doar raţiunea individului. Oamenii aleg între teatru şi sitcom, între ceai cu scorţişoară şi whisky. Iar problema se pune destul de simplu. Vrei să te chinui şi să munceşti mult pe bani puţini într-un mediu uneori ostil sau vrei să câştigi bine prin muncă uşoară şi să fii pe deasupra recunoscut în toată ţara prin Tv? Calitatea oricum se pare că e cantitate neglijabilă. Şi atunci, ghici ce alege majoritatea…
Una peste alta, e bine de ştiut că încă mai există o mână de oameni care nu a plecat din ţară; care încă mai crede în actul artistic autentic. Ne pare rău dacă uneori suntem înghiţiţi de val, dar vedeţi dumneavoastră, ni se subţiază rândurile...
Comentarii
Trimiteți un comentariu