Treceți la conținutul principal

de ce nu vom face teatru niciodata cum fac altii

Actorului roman ii place "sa traga" la public, "sa fure", sa iasa in evidenta, sa simta ca el este spuma, crema si miezul intregului spectacol. Cumva se pierde pe drum ideea de echipa. Chiar si atunci cand spectacolul nu este unul de grup si intreaga actiune se roteste in jurul unui singur personaj, cel care "duce tava" trebuie sa faca o cioaca pentru ca altfel are (probabil) senzatia ca nu este observat. Complexe de doi lei as spune eu. De ce este atat de greu sa iti faci treaba asa cum trebuie? Sunt cazuri - rare - in care fie actorul este destul de profesionist incat sa nu reactioneze astfel, fie regizorul este destul de atent incat sa nu permita asemenea reactii. Dar ce ne facem cu restul de N oameni care practica meseria asta si accepta o asemenea situatie? Una peste alta, de cele mai multe ori se aplica regula "lasa ca merge si asa". Daca un spectacol este construit din 7 scene, atunci momentele 1,5 si 7 sunt lucrate pana la epuizare si atat. Eu sunt de acord ca inceputul (Sc.1) , punctul culminant sau locul unde se intampla ceva foarte important in spectacol/etc (Sc.5), precum si finalul (Sc.7) trebuie sa fie sus, sa iasa foarte bine. Sunt de acord cu asta. E bine sa fie un inceput puternic, sa spuna omul "ce tare incepe piesa asta!"; apoi spectatorul sa-i sopteasca colegului de scaun "nu ma asteptam la asa ceva..."; iar la final sa explodeze "mama ce spectacol bun!". Ca asta e efectul si asta e reteta. Dar ce facem cu restul de scene? Ce facem cu momentele 2,3,4 si 6? Alea cui raman? De ce nu sunt si ele (pentru regizor/actor) la fel de importante? Evident, si in acest caz exista exceptii, dar (iar!) ce ne facem cu restul de N oameni care practica meseria asta si accepta o asemenea situatie? Publicul (din motive pe care nu le pot ghici) nu reuseste sa faca diferenta intre un spectacol de calibru si unul de mana a doua. Sau ii e rusine sa ia atitudine. Sau poate ca pur si simplu pe spectatori ii doare in cur! Si daca nu, atunci care dracu-i spilu? De ce stam toti cu mana in san fara sa ridicam un deget? Pentru ca e o problema! Iar din punctul meu de vedere, e o problema care porneste de la spectator in primul rand si abia dupa aceea de la actor. (Aici nici macar nu ma refer la marlanul care isi lasa telefonul deschis sau vine la teatru cu madam piti) Logica mea este extrem de simpla. Sa luam drept exemplu doua spectacole. (I) "Jocul de-a vacanta [optiune 9]" (regia : Radu Afrim) este un spectacol care s-a folosit de textul lui Mihail Sebastian (adica o adaptare dupa "Jocul de-a vacanta"). In loc de o pensiune, actiunea se muta intr-un birou. In loc de poezie, aer mistic si o drama a refuzului unei lumi meschine care taie aripile visului, avem un aer cotidian, un mediu transparent, fara pic de adancime, unde isi face loc cel mult o drama (daca se poate numi asa [strict] in montarea lui Afrim) a inadaptarii. In loc de personaje care construiesc un subred castel de carti, ni se arata un set de oameni care sunt gay, travestiti, reci, fara pic de interioritate. Spectacolul se consuma lent (desi actorii depun un efort considerabil); sunt inserate cioace proaste si nici macar 5% din textul original nu este pastrat. Practic piesa lui Sebastian este schilodita, raman din ea neschimbate doar numele personajelor. Cristina Modreanu spunea la un moment dat ca in spectacolul lui Afrim este vorba despre o "traducere a limbajului si a tipologiilor" personajelor; o actualizare a intregului. De acord, numai ca eu, spectatorul, trebuie sa ma regasesc in lumea aia de pe scena. Ori eu nu cred ca toti cei din jurul meu sunt gay (si chiar daca sunt, tot nu cred ca au uitat ce inseamna sentimentele). Mentionez ca o paranteza, ca am vazut si filme/spectacole foarte bune in care personajele aveau alte orientari sexuale. Deci nu asta ma deranjeaza, ca X e sau nu gay. Ma deranjeaza ca personajele lui Sebastian au luat o forma complet eronata, nici macar nu transmit ceva; iar atat publicul cat si actorul accepta asta!!! Tipologiile se opresc/blocheaza la/in forma. Totul este formal. (Nici macar poantele nu sunt duse toate pana la capat). Din constructie (personajele si spectacolul) nu mi se transmitea nimic. Nici macar dispret. Doar cel mult o indiferenta maxima fata de tot ce avea loc in fata mea; realizam ca asist la o imensa minciuna. E adevarat ca trebuie sa vorbim despre tarele lumii in care traim, dar spectacolul in cauza vorbeste atunci doar pentru cel mult 1 din 15 spectatori. Si chiar va rog : corectati-ma daca gresesc!!! Tipati la mine! In orice caz, spectacolul (eu ii dau nota 3) se termina si lumea aplauda. De ce? (II) Sa luam acum un alt caz : "Ma tot duc". O montare [vezi Teatrul Mic] ("adaptare libera dupa William Shakespeare, Marc Dore etc") unde in fata oamenilor are loc o adevarata demonstratie de arta actorului din partea Oanei Pellea si a lui Mihai Gruia Sandu. Se trece prin iubire/frica/pasiune/singuratate/stangacie/etc. Pe scurt, este un spectacol despre suflet pentru suflet. Cuvantul este "uman(itate)" iar sentimentele (oricare ar fi alea) sunt cele care ne leaga. Ori cam asta inseamna teatru. Este un drum nostalgic/romantic in cautarea propriei persoane, propriului suflet. Are parte de magie, de intimitate, de absolut tot ce trebuie. Se construieste un univers in care tu spectator ai vrea sa traiesti. Cand nasul rosu cade, ramane o tristete sfasietoare. Fiecare cuvant conteaza. Fiecare gest. Este impecabil. Din nou, reprezentatia ia sfarsit (pentru un spectacol romanesc de la mine are nota 10), iar lumea aplauda frenetic. De data asta pe buna dreptate. Dar acum vin si intreb. De ce sa se aplaude mereu? De ce se aplauda la fel de elegant atat la un rateu cat si la un lucru bine realizat. De ce atunci cand e cazul, nu se huiduie? De ce nu vine nimeni sa spuna "sunteti de pomana!". De ce publicul roman de teatru nu are personalitate? Sau de ce nu reactioneaza fiecare intr-un fel anume pentru a demonstra ca nu e bine ceea ce se petrece? Nu pot sa cred ca nu ne dam seama. Calitatea se simte. Orice om isi da seama cand e mintit (mai devreme sau mai tarziu) si reactioneaza functie de sentimentele sale. Daca mergi la cel putin 2 spectacole, despre unul dintre ele vei spune ca te-a atins mai mult/ti-a placut mai mult. E perfect logic. Si sa presupunem ca dupa un spectacol foarte bun, ajungi sa vezi o montare mai putin fericita. De ce nu protestezi cumva? Ai platit un bilet doar! Poate ca e urat spus, dar ca spectator esti indreptatit sa simti cum iti primesti inapoi banii sub forma unor sentimente/trairi. Si eu si si dvs. stim ca vrem acea satisfactie. Eu unul plec din sala. Ma ridic si gata. Ar fi si asta o solutie. Daca un spectacol prost ar incepe cu sala plina iar la final ar mai ramane 10 oameni, poate ca s-ar lua masuri. Poate ca asa s-ar educa si actorul. Iar daca mai tarziu ar urma si spectacole din ce in ce mai bune, treptat ar avea si spectatorul pretentii mai mari. Dar de undeva tot trebuie sa porneasca, tot trebuie sa se intample ceva. Am avut ocazia sa merg anul trecut la spectacolul "Sunetul tacerii. Concertul lui Simon si Garfunkel care n-a avut loc niciodata la Riga in 1968". Scenariul si regia au fost semnate de Alvis Hermanis.  Am avut senzatia ca cele 3h si 15min de spectacol au trecut fulgerator de repede. Daca as descrie spectacolul in cateva cuvinte, acestea ar fi : emotie, muzica si oameni pasind prin viata. Regizorul a reusit sa defineasca excelent generatia flower power, asa cum s-a dezvoltat ea intr-o tara est-europeana, trecand prin adolescenta, momente importante si in cele din urma maturitate; toate modelate intr-o cascada de scene lipsite de cuvant. Spatiul scenic a fost despartit in 5 parti, cinci camere vagon, unde peretii erau doar sugerati prin mobilier/stive de carti/etc. Scenele spectacolului impartite in toate cele 5 spatii de joc, de multe ori se consumau simultan (spre exemplu cand se intampla ceva in spatiul 1, camerele 3 si 4 erau si ele ocupate cu alte actiuni/povesti; dar decupate atat de bine incat toate momentele sa poata fi gustate din plin). Se simtea in acest caz echipa, grupul. Se simtea ca nici unul dintre actori nu "trage la public". Se simtea ca oamenii aia vroiau sa fie acolo. Fiecare actor era un exemplu de maturitate si profesionalism in arta actorului. Iar publicul, nu era crispat. Disparuse incruntarea. (Spun asta pentru ca m-am uitat si la fetele spectatorilor si nu exprimau incordare asa cum mi-a fost dat sa vad in atat de multe alte cazuri). Romanii se plictisesc in sala dupa 90 de minute. Suntem in secolul vitezei... RAHAT! Acum romanul a stat in sala peste 3 ore si la final a spus "mai vreau!". Oare era vorba de calitate? Hmmm... Fara indoiala, "Sunetul tacerii" este unul dintre cele mai bune spectacole jucate vreodata in Romania. Pentru mine (care am cel putin 14 ani de cand consum teatru) a fost cel mai bun spectacol pe care l-am vazut vreodata. Inca nu putem face teatru asa cum se face in alte tari. In randul actorilor nu avem destul profesionalism/interes/iubire iar publicul este de prea multe ori indiferent si cu pretentii prea mici. (A se lua nota : asta nu inseamna ca in alte tari nu exista spectacole proaste! Dar aici o cu totul alta poveste.) In concluzie. Sa fim intelesi (asa cum explica si Peter Brook in "Spatiul Gol" : "As putea sa iau orice spatiu gol si sa-l numesc scena goala. Un om traverseaza acest spatiu gol in timp ce altcineva il priveste, si asta e tot ceea ce trebuie ca actul teatral sa inceapa.")teatru fara spectatori nu este posibil, asa cum teatru fara actori este la fel de imposibil. Faceti ceva!

Comentarii

  1. Da!voi comenta acest subiect pentru ca ma intreb de ani de zile “de ce se intampla asa la noi?” si va rog sa cititi pana la capat chiar daca vi se pare ca ma abat de la subiect. Totul se leaga.
    Deviza romanului,ba poate “imn national”, este”las-o ba’ ca merge si-asa” de la improvizatiile care se fac la instalatiile sanitare din wc-urile cartierelor de blocuri,improvizatii care fac ca mai apoi sa aiba loc “frumoasele” inundatii, sau improvizatiile electrice care fac mai apoi sa aiba loc scurt-circuite care lasa fara curent electric zone intregi sau si mai grav duc la moartea prin electrocutare a multora, printre care a copiilor absolut nevinovati (cel mai tragic) care nu stiau ca priza a fost reparata de un “carpaci”sau un priceput la toate, si nu de un electrician calificat, pana la guvernarea tarii noastre care se face tot prin improvizatie! si ne miram ca la teatru se aplauda la toate aberatiile? Aberatii care se “scot” pe bani grei in conditiile in care bugetul culturii e de 0.001% din PIB(produsul intern brut).de ce sau pentru ce sa aloci o suma f.mare pentru un spectacol prost, sa-i mai dai si premii, sa-l aplauzi la scena deschisa de parca ar fi capodopera capodoperelor? Din ce? Din snobism? Din prostie? Din frica? Din prietenie cu actorii si regizorul? Din lipsa opiniei? Din cretinism?Din nimic? Din generozitatea publicului roman despre care se face de multe ori vorbire?
    Frate nu stiu!!!!!!!!!!
    Insa in concluzie va voi relata o istorioara.
    La Londra, Londra , da?in Regatul Unit al Marii Britanii, da? in tara reginei Elisabeta, da?La celebra Opera Regala Covent Garden, s-a pus in scena acum cativa ani celebra “La Traviata” de Giuseppe Verdi cu libretul dupa celebra Dama cu Camelii scrisa de Alexandre Dumas, tatal;bun. lucrare cunoscuta si arhicunoscuta in toata lumea, savurata de public. A venit un regizor si a spus:voi sparge tiparele, voi face o traviata cum nu s-a mai vazut. Si a montat o traviata in blue-jeansi, asta nu e nimic, se monteaza lucrari celebre in teatru sau opera in maniera modernista,etc. asa. A venit ziua premierei. Actorii si regizorul basca ce-I care au finantat au spus:acu-i acu!!sa vezi ce n-ai mai vazut, succes la public. In presa reclama mare, spectacol inedit!! A venit public mult, mult de tot.bilete scumpe, Covent Garden cum spuneam. Oamenii au urmarit cu fff mare atentie reprezentatia, nu a plecat nimeni din sala din respect pentru solisti, act artistic, institutie, etc,noblesse oblige.la final publicul s-a ridicat, a stat un minut in picioare, NU A APLAUDAT NIMENI, dupa care toata lumea s-a indreptat spre garderoba in liniste si dezamagire fata de reprezentatie. Artistii, regizorul au ramas in scena fara sa mai aiba replica.tristi sau nu, asta nu mai stiu! se intampla in Anglia, acum cativa ani. Nimeni nu aplauda ce nu are valoare !!!!!!!
    Nu mai vorbim despre teatrele italiene unde daca nu e de calitate actul artistic huiduielile darama cladirea.NIMENI,DAR NIMENI nu apaluda ca e prieten cu regizorul actorii, solistii, dirijorii si cine o mai fi contribuit la spectacol. OAMENII AU OPINII SI COLOANA VERTEBRALA BASCA CULTURA.
    Nu mai vorbim despre teatrele germane sau austriece unde cel putin la opera si concerte se urmareste totul cu PARTITURA IN BRATE.daca gresesti, ai pus-o!!!!!!!!!!!
    Esti huiduit pana la iesirea din teatru!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    SI LA ROMANIA E TOT ASA????????????????????NU???????????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    COMENTATI va rog!!!!!!!!!!!!!!!!
    Alex spunea FACETI CEVA!!!!!!!!!!!!!!!! Pai HAI SA FACEM!!!!!!!!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. In 2006, Cristina Modreanu scrie un articol cu titlul “Aplaudacii”. Acelasi protest, aceeasi intrebare “de ce?”, aceeasi reactie. “ Aplauzele sunt un ritual absolut fascinant la români. Sigur, avem o istorie întreagă în domeniu, suntem un popor cu un talentat absolut special pentru aplaudat. […]Se zbat, se agită, nu renunţă nici când ies actorii din sală a doua oară şi, indiferent cum a fost spectacolul - asta e durerea cea mare - par decişi să facă un concurs gen "cine rezistă mai mult", astfel încât uneori actorii încep să aplaude şi ei, de parcă ar fi luat un virus din sală.” Citeste tot aricoluol aici : http://agenda.liternet.ro/articol/2397/Cristina-Modreanu/Aplaudacii.html

    In 2008 are loc prima reactie “sa facem ceva”, prin Razvan Penescu, coordonatorul site-ului LiterNet.ro. Acesta lanseaza Campania „Aplaudaţi doar dacă – şi cât – vă place!” care starneste admiratii din partea directorilor de teatru, a actorilor…in fine a oamenilor din domeniu. De atunci pana acum, sloganul campaniei e sustinut de cateva teatre, se semneaza cu el articolele despre teatru, e pus in materialele publicitare ale teatrelor etc. Ceva ceva s-a miscat. Dar doar atat. Verifica aici : http://www.gandul.info/arta/reflexul-aplauzelor-la-romani-combatut-pentru-prima-data-public.html?3940;2327121

    In 2009… avem aceeasi problema. La fel si in 2010 pentru ca, asa cum zicea si Dana “las-o ma ca merge asa”. Tot ea plus Alex…vor sau striga, “hai sa facem ceva!” Ok ! Hai! Hai sa facem. Pana atunci insa trebuie sa ne strangem mai multi, sa iesim la 3 cafele sa dam mana si sa spunem “hai”! Primul pas e ca toti cei care intra pe acest site si citesc nebuniile noastre sa dea link-ul mai departe… Sa ne adunam zic!

    RăspundețiȘtergere
  3. APLAUDAM LA ORICE!PAI NU ASA SE FACE LA FINAL?

    SUNTEM O NATIE CARE NU ARE PRETENTII.MANCAM ORICE,NE IMBRACAM CU ORICE, APLAUDAM ORICE, DAR, ATENTIE!!!!!!!!!!!!!
    NE URAM, NE BARFIM, NE DUSMANIM!
    INSA, NU LUAM ATITUDINE NICIODATA, NICI DACA O INJUNGHIE PE MAMA IN METROU,TRAMVAI IN FATA NOASTRA!
    SUNTEM FRICOSI, LASI!
    NE E FRICA ADOAR PENTRU NOI, PENTRU ALTII, LA NAIBA!CE-MI PASA MIE?
    APLAUDAM PTR CA SI VECINUL DE SCAUN APLAUDA SI SA NU NE FACEM DE RAS.........DAR NOI POATE N-AM INTELES NIMIC.MAINE LA SERVICI VOM SPUNE CA AM FOST LA TEATRU!
    SUNTEM STINGHERI, NEFIRESTI, NE E RUSINE PTR CA STIM CA SUNTEM MICI, SLABI, PROST PREGATITI, NEEDUCATI, NECITITI!
    SI NU CRED CA DUPA SPECTACOL NE DUCEM ACASA SA CITIM DIN CLASICI!!!!!!!!!!!!!!!
    EI, CE SPUNEAM , LIPSA EDUCATIEI,A CULTURII, A INTELECTULUI DE FAPT!
    SI NU SE GASESTE ESENTA DE INTELECT LA MAGAZIN!ORICAT AI CAUTA!E DE ROM, DE VANILIE, DAR DE INTELECT N-AU BAGAT ASTIA!!!!!!!!!!
    ASTA IN TIMP CE ALTII MILITEAZA IMPOTRIVA DISPARITIEI PASARII COLIBRI, A BALENEI ALBE, A DELFINULUI, A OMULUI.!!!!!!!!!!!!!!
    APLAUDATI!
    ROMANUL DIGERA ORICE.INGHITE SI DIGERA.NU FACE INDIGESTII, NU ARE GRETURI, CA ALTII.
    ATITUDINEA NU NE STA IN CARACTER CA NICI NU STIM CE E ASTA!
    SI REVIN LA INTELECT,UNDE NU E, NICI DUMNEZEU NU MAI CERE!

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, se pare ca spectatorul roman digera orice. Dar in nici un caz nu putem trece afirmatia asta la categoria "calitati". Ma bucur insa ca lumea e cel putin de acord cu cele spuse mai sus. Stiu insa un lucru. Oricat de prost ar fi omul, nu-i poti minti sentimentele, modul in care simte/percepe. Ori pana la urma despre asta este vorba aici. Chiar daca oricare dintre noi aplaudam la orice, eu stiu ca fiecare dintre noi deosebim un produs prost de unul bun. Mi-ar placea sa se ajunga la momentul in care noi, spectatorii, sa nu mai acceptam orice. Dar inainte de a porni orice, TREBUIE MAI INTAI SA NE ADUNAM! Exact asa cum spuneau dana si leta. Trebuie sa fim mai multi, cei care vrem ca aplauzele gratuite sa inceteze. Cu cat lumea va sti mai repede de acest site, cu cat mai multa lume va sti de ceea ce se intampla aici, cu atat mai bine, cu atat mai repede vom putea face ceva, cu atat mai repede vom putea lua atitudine cumva. Daca aveti sugestii/solutii va rog sa le exprimati. "Atitudinea nu ne sta in caracter" ? Hai sa ne stea! Si pentru ca s-a pornit cumva cu optimism, voi incheia la fel cum au facut si cei de mai sus. Hai sa facem! Hai sa ne adunam!

    _______________________

    Mentionez ca o nota de subsol, ca voi transforma adresele de net [care trimit la cele doua articole de care vorbea leta (o5:44)] in link-uri. Voi proceda la fel pentru fiecare comentariu in parte atunci cand este cazul. Link-urile se vor gasi sub titlul "Referinte", pe pagina principala, imediat dupa "Articole si comentarii".

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim3:06 a.m.

    desi nu-s adepta generalizarilor, din precautia de a nu neindreptati, resimt, la randul meu, Romania ca pe un teritoriu intoxicat de o patologie a fricii. asta fie ca vorbim de resemnarea spectatorilor de teatru, fie de cea a victimelor coruptiei etc. personal, o pun pe seama deceniilor de comunism care au subjugat mentalitati prin teroare. desi suntem la ceva distanta de ceea ce a fost, suntem inca generatii crescute de parintii carora li s-a inoculat aceasta frica, de care vorbesc, chiar frica de a simti. sunt de acord ca este nevoie de atitudine si nu numai de rabdare, pentru a nu fi nevoiti sa asteptam secole pana sa dispara toate simptomele acesteia.

    RăspundețiȘtergere
  6. decefierbeoanainmamaliga sa stii ca si eu sunt copilul parintilor mei care au trait in comunism dar NICIODATA parintii mei nu au fost niste resemnati si m-au invatat sa traiesc liber,sigur din cauza faptului ca nu au fost adeptii regimului comunist niciodata!!!!!!!!.am avut noroc cred.eu nu am simtit niciodata frica despre care vorbesti.insa daca actionezi de unul singur nu ai sanse de izbanda.daca nu ne trezim,daca nu actionam ACUM nu cred ca mai avem sanse.hai sa nu fim la fel cu generatiile trecute, hai sa ne dorim sa traim inbtr-o societate in care se respecta norme, valori, legi, protectie sociala,etc., cat se pot ele respecta.sa nu ramanem la stadiul de "dat jos din copac".HAIDETI SA NE DORIM MAI MULT intr-o viata pamanteana care oricum trece repede!LUATI ATITUDINE!HAI SA NE ADUNAM cum spune alex!Hai sa nu-i lasam sa ne fure tot!si mai ales sufletul!ganditi-va ca suntem la nivel de babuini d.p.d.v. a atitudinii fata de tot.lumea civilizata nu traieste ca noi chiar daca exista coruptie peste tot,lumea civilizata isi cunoaste si-si cere permanent drepturile.noi, capul in nisip ca strutul.de ce?

    RăspundețiȘtergere
  7. Publicul e format – dupa mintea mea – din 3 categorii.
    1.Oamenii de masa care merg la teatru pentru ca e fumos, pentru ca isi vad marii actori, pentru ca e cult sau pentru ca “e snobi” = 80%
    2. Oamenii care se uita la regizor pe afis si care si-au facut deja un gust, care au pretentii = 10%.
    3. Tinerii interesati care vor o meserie in domeniu sau care s-au nascut in lumea asta si carora le place pur si simplu fara sa-si doreasca neaparat o meserie.

    Buuun...ei! Eco! Cine aplauda? Cam aia 80%! Te uiti la cine sunt astia 80% si raspunzi clar “la de ce se aplauda.”

    Pentru ca nu conteaza ca piesa “Egoistul” e o piesa slaba, ci conteaza ca e Radu Beligan acolo. Cine e Radu Beligan? E un maestru! De ce mergem la Egoistul? Pentru ca joaca (ca la regie nu se uita nimeni) Maestrul. Si ce facem la final? Aplaudam Maestrul pentru ca de asta am venit aici. Acelasi lucru se intampla in “Capra sau cine e Silvia ” de la Act. Trebuie sa admitem ca e un spectacol pus oarecum pe umerii lui Marcel Iures, pe care la final il aplauzi ore in sir pe buna dreptate. Acelasi lucru se mai intampla si in “Ajutorul” care din nou e un spectaol usurel in care Luminita Gheorghiu si Mihai Constantin fac totul. Si sunt zeci de cazuri din astea.

    RăspundețiȘtergere
  8. Buuun, oamenii care merg la teatru pentru “maestri” aplauda pentru ca nu au pretentii de regie, scenografie si asa mai departe. Trebuie sa intelegem ca oamenii aia au dreptul sa aplaude pentru ca isi aplauda actorii. Pentru asta au venit. Pe sistemul “am venit la Iures, ia-l pe Iures, multumesc pentru Iures, aplauze pentru Iures.” Cand pleaca din sala, 80 % din oameni vorbesc despre Iures, nu despre text, nu despre regie, nu!
    Aici nu prea poti sa faci nimic. Nu poti sa explici ca regia, ca teatru... Ca n-ai cum. E ca si cum ai incerca sa convingi un om ca tortul pe care il are in fata nu e bun. Da lui ii place! Deci, il mananca si-si mangaie burta dupa ce a terminat. Acelais lucru se intampla si la piesele proaste cu sau fara actori “mari” pline de cioace. Ma daca romanul se amuza cand trage unu o “basina”, nu poti sa-i spui “nu aplauda!”. Ca nu ai niciun drept.
    Pustii aplauda in baruri la spectacole slabe pentru ca ei se regasesc, pentru ca se simt bine. Asa cum domnul si doamana se simt bine cand se imbraca frumos si merg la teatru, asa pustiul se simte bine cand fumeaza cu o bere in fata in timp ce pe scena se “pula”.
    Ceea ce vreau sa explic e ca problema aplauzelor nu trebuie sa fie extremista, nu trebuie dusa la extrem si nu trebuie sa existe nicio noanta de obligatie. Nu poti sa obligi pe nimeni sa nu-i placa.
    Buba e la oamenii care nu au inteles nimic, care au dormit, acre si-au dat mesaje, au vorbit la telefon, s-au scarpinat in nas, etc si la sfarsit se ridica in picioare si aplauda. Ei, ala aplauda pentru ca vecinului de scaun i-a placut si atunci el se simte prost, incult, neinteresant si neinteresat. Si ala care s-a regasit in piesa – fie ea si proasta- aplauda juma’ de ora (e dreptul lui!!!) iar ala care e intr-o dilema totala aplauda din bun simt, din instinct de turma, din “asa se face”. Asta e spectatorul care trebuie atentionat sau educat. Acolo trebuie umblat daca vrem sa umblam. Aluia care doarme langa mine trebuie sa ii se explice ca aplauzele nu sunt obligatorii. Du-te acasa nene daca nu ti-a placut, du-te acasa ca nu e o rusine. Probabil sloganul ar trebui sa fie “Nu va fie rusine sa Nu aplaudati” pentru ca cei care aplauda la ceva prost nu au nicio vina. Cei care aplauda degeaba simbolizeaza buba. Si da...daca ar trebui facut ceva ar fi sa faci in asa fel incat sa convingi un anume procent de public ca e ok daca pleaca fara sa aplaudam.
    Mai trebuie sa spun ca aceasta problema se simte cu ardoare in provincie si mai putin in Bucuresti pentru ca in general in Bucuresti vezi cate un maestru pe care il apaluzi..
    Treaba asta cu aplauzele e foarte ampla. E mare de tot pentru oricum ai lua e delicata si asta am realizat dupa o polemica cu cineva care nu e deacord cu “eduacrea publicului”. Sunt multe de zis si de discutat la o cafea. Cine vrea deci sa iesim la o discutie, sa graiasca. Fac cinste!
    Pana atunci... v-as invita la teatru dar s-au cam inchis stagiunile. Oricum, daca mai prindeti ceva, “Aplaudati doar daca si cat va place”!!!

    RăspundețiȘtergere
  9. p.s. scuze de greseli... nu sunt analfabeta, sunt doar grabita:D

    RăspundețiȘtergere
  10. despre arta,artist,spectator si despre aplauze in ploaie.

    sunt in polonia pentru a doua oara anul acesta.orasul szczecin , port la marea baltica.
    particip la repetitiile pentru opera “la sonnambula” de vincenzo bellini. sediul operei din szczecin se afla intr-un castel care dateaza de pe la 1700. repetitiile se desfasoara in curtea castelului pentru ca opera se va juca in aer liber.apropos, afisele pentru spectacol s-au imprastiat in absolut tot orasul cu doua luni inainte!!! aviz amatorilor! in timp ce se repeta, turisti din lumea intreaga vin la castel sa-l viziteze si asista la repetitii.. le place, se bucura, din cand in cand aplauda timid sa nu deranjeze,savureaza atmosfera superba. spatiul e propice lucrului mai ales in perioada de vara, repetitiile merg bine, se lucreaza in echipa. Publicul spectator se va afla in centrul actiunii spectacolului ptr ca acesta va fi situat in mijlocul artistilor.oamenii vor avea impresia pana la ultimul fir de par ca si ei au rol in spectacol.!.ca lor li se intampla povestea. pai, nu asa ar trebui sa simti mereu la teatru, opera, etc? sa te regasesti?
    in cealalta curte a castelului, zilele acestea are loc un festival international de muzica clasica. abia s-au incheiat un festival international de teatru si altul de rock. ei, zilele acestea a cam plouat. destul de tare. spectacolele s-au tinut afara. chiar daca ploua cu galeata, spectatorii isi deschideau umbrelele, cei care nu aveau umbrele se adaposteau sub zidurile castelului.artistii isi continuau programul ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. nimeni nu anula nimic, nimeni nu pleca. totul e pe pasiune! pasiune de artist si pasiune de spectator!iubitor de arta! Si aplauzele erau ale unor iubitori de arta. nu ridica nimeni castelul in picioare chiar daca artistii au cantat in ploaie. stii, sa canti vivaldi, ciclul anotimpurile, tema vara, chiar vara si in ploaie ! am vazut multa bucurie pe chipul artistilor si deopotriva pe chipul spectatorilor. Comunicau unii cu altii asa cum e firesc intr- o intalnire de acest fel.!
    catharsis.
    atata firesc ar putea dezechilibra pe cineva venit dintr-un spatiu trist, cenusiu, cu multe inhibitii si cu lipsuri fizice, psihice si morale. va suna cunoscut?
    doar daca nu vrei, nu poti!

    RăspundețiȘtergere
  11. Din tot ceea ce se spune aici, este destul de evident un lucru pe care eu nu l-am mentionat in articol : spectacolele se fac in asa fel incat sa aduca spectatorului ceea ce vrea. Pretentiile sunt mai mari in alte tari. Si nu cred ca e neaparat vorba de un grad ridicat de cultura, e vorba de un interes mai mare, de pasiune.
    La noi, chiar daca gigel se regaseste in "pula" ideal ar fi sa-i aratam lui gigel ca e ok numai daca "pula" pe scena este justificat. Pe scena se poate intampla orice. Doar sa fie just. Sa stea in picioare. Dar de multe ori nu e.
    O alta problema, daca mergi sa iti vezi actorul preferat e foarte ok. Hai sa il vedem pe Beligan in "Egoistul". Foarte bine. Dar daca in seara X Beligan nu e ok pe scena, nu il aplauzi. Tocmai asta trebuie sa se inteleaga. Aici e o problema de educatie. Ca de-asta se intelege la noi ca se aplauda la orice si ca publicul roman accepta orice : ca face unul un spectacol de rahat si lumea tot tipa "ura". Si daca vezi un spectacol in care e clar ca doar Iures a fost ok, pe ceilalti nu ii aplauzi si gata. De obicei se iese in grup sau pe rand la aplauze. Cum ar fi imaginea asta : tacere si liniste deplina pana in momentul in care apare actorul care mi-a placut. Mai apare unul care a fost pe langa, aplauzele iar se opresc. Si tot asa. Dar nu, nu se poate. Ca deja vorbim de Act si aici spatiul e mic. "Ma vad actorii" asta spune spectatorul. Actorul trebuie sa castige acele aplauze, nu sa le primeasca gratuit!!!
    Inca ceva : de multe ori ne multumim cu primul nivel. Primul nivel nu e ceva rau. Doar ca e genul de spectacol pe care il vezi o data si gata. E o poveste de duminica seara si atat. Sunt texte care asta vor si e ok. Problema e ca la noi 95% dintre spectacole sunt lasate la nivelul 1. (ex. "Jocul de-a vacanta [optiune 9]" montat de Radu Afrim, unde in piesa scrisa a lui Sebastian, din primele scene se simte, ca e vorba de un univers care nu poate fi lasat la primul nivel. Spectacolul insa...) Problema cred ca sta asa : daca regizorul si actorii nu vad ca publicul vrea altceva, nici ei nu-si vor propune altceva (sau sunt mult prea putini cei care vor : gen "Ma tot duc" - tot vorbeam despre acest spectacol)
    Stiu ca cei trecuti de o anumita varsta nu mai pot fi educati in acest sens. Dar generatiile care vin, se vor ghida dupa cei care au fost inaintea lor. Eu zic ca e prost asa. Generatiile care vin trebuie sa porneasca de la zero. Sa gandeasca un pic si sa lase in urma efectul de turma - la care ne pricepem atat de bine! Sa isi puna intrebari. Sa nu mai reactioneze din automatism. Daca nu are loc o schimbare, stam si ne miram ca nimeni nu face nimic. Dar noi suntem cei care trebuie sa facem, doar ca tot noi suntem acum cei care ne complacem in ceea ce e deja.
    Aplauzele sunt un raspuns, o replica. Daca spectacolul te injura de mama, nu-l aplauda de parca ii multumesti lui Z ca a facut asta.

    RăspundețiȘtergere
  12. este clar ca e OBLIGATORIU, e DATORIE sa-l educam pe gigel!
    nu ne putem lasa un neam intreg, la cheremul lui gigel si sa asteptam sa inteleaga el ce e just si ce nu e. trebuie sa-l ajutam.
    e clar ca putem avea si esecuri dar nu trebuie sa renuntam.

    educatia este absolut necesara!
    gustul se educa oameni buni!

    facand o paralela, o samanta se dezvolta frumos si naste copacul falnic in functie de mediu, mostenire genetica si ce i se toarna la radacina.dar daca terenul , mediul in care se dezvolta e unul foarte prost restul are putina importanta.

    Imi vine in minte acum cazul televiziunile de la noi care dau porcariile pe care le dau ca "cica" asta cere poporul si cu asta se face rating!"asta" insemnand despre ce vorbeau nicoleta si alex mai sus.
    gresit!!!!!!!!!!
    hai sa educam totusi poporul si sa nu-i dam doar gunoi ca asa vrea el.ca nu-i deloc adevarat!
    ia sa vezi cum va face rating si emisiunea de cultura si filmul de arta si spectacolele foarte bune de teatru daca te incapatanezi sa le programezi! asta doar daca nu vrei sa extermini un popor de pe fata pamantului si atunci da, ii dai doar "p..a",el bate din palme, si-l lasi sa piara in mizerie morala si fizica. pai, n-am rezolvat nimic!
    implicati-va!

    RăspundețiȘtergere
  13. poate ca tie ti-ar placea ca dupa un spectacol de-al tau sa nu se ridice nimeni sa aplaude sau sa ridice toata lumea sau sa se ridice 5 sau 7. Stii cum e alex? incerc sa fiu obiectiv cu toate ca nu se poate. sunt multi oameni care aplauda munca si atat, uneori e de aplaudat, pe bune. iti dau de exemplu pescarusul in varainta dunareana de la braila, un spectacol extrem de slab in care eu de plictiseala si nervi mi-am stricat bateria de la telefon, m-a apucat sa-i dau eu folia jos si sa o bag in gura sa o rod de parca eram trigorin si eram in proces de creatie cu nina. Am stat, am aplaudat pt ca merita, in parte, dar meritau. Nu m-am ridicat. Eram in primul rand si mi-a fost destul de rusine, dar nu am vrut sa ma ridic poate ma vede cineva. La final, Bujor Macrin mi-a spus cu tigara intr-o mana si cu un deget ridicat de la cealalta aratand spre mine ca "mi-a placut de tine ca nu te-ai ridicat". Am inteles in sfarsit ca am dat un semn, nu nopu, nu revolutionam nimic, dar era o atitudine. pe de alta parte, uneori mai aplauzi actorul, nu neaparat pt creatia din seara respectiva. De ex pe marius manole daca nu ti a placut dai doua batai din palme ca nu poti sa uti frate ce a facut in inima de caine sau plaja sau drept ca o linie. stii ce zic? eu sunt, in schimb, de acord cu plecatul din sala. sa se plece frate. Numai zic de aplaudacii din timpul piesei. Cum e momentul mnai fain se aplauda. Asta la comedii. Ca nu cred ca aplauzi cand lacrima e atata sa se apuce lumea de aplaudat. Ar fi fain ca dupa o piesa in care ai plans sa le duci actorilor batistele. Eu de ex, oricat de proasta ar fi o piesa as fi in picioare si i as aplauda pe olga tudorache, victor rebenciuc... mai sutn multi dar m-am plictisit si enervat, tigari nu mai am, cald imi e, si cred ca o sa plec. Mergi?

    RăspundețiȘtergere
  14. Asa cum s-a dovedit de mai multe ori, omul e dispus sa faca anumite compromisuri. Intrebarea fireasca "de ce" care urmeaza, in mintea mea nu are un raspuns. Dar inteleg insa un alt lucru : prin compromis nu se poate evolua. Ceea ce spui tu Dani, ca "oricat de proasta ar fi o piesa as fi in picioare si i-as aplauda pe olga tudorache, victor rebenciuc", e un compromis. De ce sa il faci? De ce sa oferi ceva gratuit? De ce sa ne hranim din amintiri? Aplauzi pentru ca in nu mai stiu ce seara au fost ei buni? Bine, dar de ce nu au fost buni si acum? Meseria asta e ingrata, nu te intreaba nimeni nimic de sufletul tau. "Toti vor sa apuce cat mai mult" cum spune Gorki. Pe actor nu il intreaba nimeni niciodata "ce e in sufletul tau". Dar daca iti alegi meseria asta, nu te plangi, mergi mai departe si faci ceea ce ti-ai ales sa faci. Spectatorul in cazul asta nu are nici o vina.
    Si da, imi amintesc de Manole in "Plaja" spre ex.. El era foarte bun acolo. Dar daca eu merg la un spectacol in seara asta si Manole nu-mi demonstreaza ca si in alte seri, atunci nu merita nici el aprecierea mea, nu are de ce sa imi astepte aplauzele.
    Sa nu ma intelegi gresit. Tinem minte ce a facut X si Y, ii apreciem pentru asta, ii respectam s.a.m.d.. Dar nu putem aplauda azi pentru ceva facut in '97. Ca nu e.
    Ca sa iti raspund la prima intrebare, da, mi-ar conveni sa nu aplaude lumea la un spectacol de-al meu. Mi-as da seama atunci ca ceva nu este ok. As sti atunci ca am fost destul de incuiat incat am omis ceva. M-ar impulsiona sa lucrez mai mult. As incerca sa descopar ce dracu' nu a mers bine. Nota de la un test inseamna aplauzele de la un spectacol. Daca tot dam 10 in permanenta, inseamna ca nu ne intereseaza, ca nu ne pasa, iar pe viitor vom avea parte de spectacole la fel de slabe. Se poate sa pleci, sa nu te ridici in picioare sau sa nu aplauzi. Corect. Dar ceva tot trebuie sa faci atunci cand e cazul. Daca (apropos de spectacolul de la braila de care vorbeai) jumatate dintre cei prezenti in sala nu se ridicau in picioare sau plecau, ar fi fost altceva. Iti garantez.
    Si inca ceva. Primul semn ca un spectacol te pierde, e momentul in care te uiti la ceas. Chiar daca te grabesti, chiar daca ai preaba, etc. Nu conteaza! Cand e bine, tu spectator esti acolo. Si uiti de restul. Te-ai uitat la ceas = hop si o bila neagra!
    Poti sa si incerci ceva. Priveste fetele oamenilor in timpul unui spectacol. Eu am vazut multe fete plictisite/adormite/enervate care la final aplaudau si strigau "bravo". Iar asta e un lucru al dracu' de trist.
    Eu sunt de parere ca trebuie sa se ia atitudine intr-un fel sau altul. La momentul potrivit, voi reveni cu o propunere vis-a-vis de tema "aplauzelor" si cand voi face asta, sper sa fiu sustinut. Si abia atunci, iti dau eu tigari si o sa si merg(em).

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po