Treceți la conținutul principal

pacatosii

Noi stim ca nu putem avea tot. 
Poate doar in conditii speciale... In asa numitele “cazuri de forta majora”. Mai facem cate un compromis, ne mai ploconim…eh! Nimic grav. Dar intr-o singura viata, faci ce faci si restul ajunge in carca unui plod pe care iti place sau esti nevoit sa-l numesti “fiu’miu” ori “fiica’mea”. Uneori vrem sa ajungem atat de sus incat in spatele nostru sa nu se vada decat cerul. Uneori vrem sa fim singuri. Vrem sa avem prieteni si vrem sa avem iubiri de toate felurile. Ne place sa spunem “sa te ia dracu’” si ne place sa spunem “ce dulce poti fi”. In tot timpul asta noi radem, plangem, ne e frica, ne indragostim, suferim, devenim firavi, uneori suntem cruzi, suntem in toate felurile. Adunam riduri si amintiri; lasam in urma noastra atat de multe povesti si regretam tot ce am omis in loc sa ne bucuram de ceea ce am realizat. Savuram cartofii prajiti pe care nu avem voie sa-i mancam si uneori nu ne mai pasa de colesterol sau diabet, nu ne mai intereseaza cate E-uri au bagat astia in paine si-n apa plata. Facem o tona de idiotenii, mai facem si ceva util ca sa ne putem lauda. Vrem cand una cand alta. Pana la urma, vrem si gata. Pe drum obosim si cu cat facem mai mult cu atat ne dam seama si mai tare ca nu le putem pe toate. Nu avem de unde, cu mainile si sufletele noastre mici. Dar tanjim. Aproape ca tipam la Dumnezeu sa ne mai nasca inca o data. Unii, isi doresc atat de tare incat se fac actori. E modul lor de a se amagi. Sunt asa-numitii “povestitori” (storytellers). Cei mai multi dintre ei (auzi nesimtire!) poarta si masca mare pe fata - nici nu-i mai recunosti. Si dupa un timp lumea ii injura ca vand sentimentele pe care ei, cei de zi cu zi, nu le-au avut. Pacatosii!

Comentarii

  1. crezi ca toti actorii sau artistii provin din oameni care au frustrari? sau care nu se regasesc ca identitate?
    dar oare pentru cine te faci actor ? pentru tine sa obtii glorie, sa fii in centrul atentiei,sa te simti tu bine,sa apari in presa, sau pentru altii? adica pentru cei care vin sa te vada? cum e corect? sau normal? sau ce e normal in toata povestea?

    RăspundețiȘtergere
  2. Toti actorii provin din familii cu probleme; toti pe care i-am cunoscut si toti despre care am citit. Nu am gasit nici o exceptie. Toti pe care ii stiu au frustrari pe care nu vor sa le recunoasca sau pe care nu le numesc "frustrari" desi ele exista. In ziua de azi cei care vor sa se faca actori sunt tot cei care vor sa iasa in evidenta (fapt care nu stiu cat e de bun).
    In domeniul asta trebuie sa lucrezi mult cu sufletul (in primul rand sufletul tau). Actorii trebuie sa dea, sa ofere (si totusi in cel mai complementar mod cu putinta, sunt oameni foarte egoisti - desi am intalnit - rar - si exceptii).
    Actorii (sa nu ne amagim!) se fac actori in primul rand pentru ei. Nu pentru lume, nu pentru public, nu pentru cei din jur. In primul rand pentru ei! (Dupa vine si restul) De cele mai multe ori actorul se simte mai bine pe scena decat in viata lui. Cine nu a urcat pe scena insa nu cred ca poate intelege acest lucru. Sunt oameni care vor sa devina actori pentru a castiga glorie, altii bani, unii vor sa fie mereu in presa si in gura lumii, etc. Exista de toate felurile si vor exista in continuare. Cum e corect si normal nu stiu. Probabil e normal tot ceea ce se intampla. Oricum nimeni nu se mai mira de nimic. Asta nu inseamna ca e si bine. Pana la urma fiecare dintre noi are normalul lui. Si-l traduce in propriul mod. Un actor care fuge dupa bani va spune ca e normal sa faca lucrul asta din moment ce nu are cu ce sa-ti plateasca intretinerea spre exemplu. Si e normal. Dar de fapt e trist. Traim o perioada de tranzitie (unii spun ca de 20 de ani o tot traim). Iar lucrurile nu sunt nici pe departe clarificate. Dar va fi mereu corect sa iti faci treaba de actor cat poti de bine si cu sinceritate maxima. Problema insa e ca peste tot sunt munti de ipocrizie.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po