Ai văzut-o de când a coborât din maşină.
Mirosea a portocale. S-a aşezat pe o bancă verde vis-a-vis de tine. Ai ridicat ochii încet, până când ţi-ai lovit privirea de umărul ei, de sâni, din nou de umăr şi în cele din urmă ochii s-au întâlnit. S-a uitat rapid în altă parte şi-a început să citească ceva. Te-ai chinuit o oră până când ai fost sigur că ţi-a observat zâmbetul disperat. După un timp vă odihneaţi amândoi pe aceeaşi bancă iar buzele erau gata-gata să se ciocnească. Să ne oprim un pic! Întrebare : crezi că te-ai gândit de acasă CUM vei aborda doamna din parc cu miros de portocale? Nu! Bun, vă rog acum : continuaţi! Spectacolul e ca un sărut furat de la o străină întâlnită în parc. Durează o veşnicie până când îţi faci curaj să te apropii de ea şi când ajungi acolo, totul se consumă într-o clipă. Ceea ce e cu adevărat important e cum ajungi să furi sărutul. Însă "cum" nu trebuie să existe pentru un actor; cum trebuie să ne nască. Primul pas este să judeci, al doilea este să spui că ai terminat căutarea; în acel moment, fără nici o urmă de îndoială, personajul tău a murit. Şi totuşi nu înţeleg de ce tot mai mulţi regizori oferă cum-uri actorilor?! De ce tot mai mulţi actori acceptă rezolvările cele mai banale? Şi până la urmă cui dracu’ îi place să audă "ei, n-ai văzut că toată scena era pusă cu mâna"?
cum ai face daca acum ai avea ocazia sa lucrezi cu cel mai bun regizor din lume? cum ai face daca ai lucra cu cel mai slab regizor din lume?
RăspundețiȘtergereactorul si regizorul trebuie sa convietuiasca in armonie ptr binele spectacolului.fiecare sa stie si sa vrea sa ofere si sa primeasca.
super tare text
RăspundețiȘtergereiar comparatia este foarte potrivita
imi permit sa fac o marturisire
eu sunt in acest moment in aceasta situatie
ma tot caznesc, ma tot chinui sa-mi fac curaj sa ma apropii de concertul pentru pian si orchestra de Edward Grieg
imi e frica, ma depaseste dar imi doresc cu toata disperarea sa pot
cred ca toata aceasta framantare, care imi provoaca o serie foarte larga de trairi atat de intense , e mai importanta si mai folositoare decat concertul in sine
merci
În primul rând îţi alegi proiectul, dar putem presupune că sunt două poveşti ofertante. Prima întâlnire înseamnă o dezbatere în larg a conceptului regizoral şi o primă lectură a textului. Dacă nu îţi place viziunea, poţi spune că renunţi la proiect. Să presupunem însă că sunt două abordări interesante.
RăspundețiȘtergereÎn cazul ăsta, din momentul în care îţi dai acordul şi începi să lucrezi, condiţiile sunt puse de regizor. Tu ai obligaţia de a respecta acele condiţii, chiar dacă lucrezi cu un regizor slab sau bun. (În alte cuvinte, alegerea îţi aparţine la început.) Plus că înainte de a fi demarat orice proiect este imposibil să nu existe din partea regizorului întrebările "la ce mai lucrezi" sau "cum stai cu timpul". Se stabileşte apoi un program care evident devine prioritate şi trebuie respectat.
Dacă pe parcurs ajungi să îţi dai seama că lucrurile nu se leagă aşa cum sperai, deja nu mai poţi părăsi proiectul. În cazul ăsta trebuie să îţi dai silinţa cât poţi de mult, să faci un rol cât mai bun. (valabil în ambele cazuri)
Regizorii pot fi de mai multe feluri. Există regizori care îţi aduc informaţii multe (iar ăsta e un lucru bun) şi sunt regizori care vorbesc puţin şi în general despre ce ar trebui să se întâmple pe scenă, iar atunci tu, actorul, trebuie să compensezi lucrul ăsta cât poţi de mult prin munca ta la rol.
Subiectul de faţă se poate extinde mult de tot şi pot exista mii de variante şi opţiuni, dar cel mai important (cu oricine lucrezi) este să fii tu profesionist. Evident, cu un regizor bun se va lucra mai uşor şi reuşeşti să ajungi la un rezultat bun mai repede. Va fi invers cu unul slab. Dar la început de tot, tu hotărăşti cu cine, cum şi unde lucrezi; accepţi sau refuzi propunerea înaintată.
Pot exista regizori care să te asculte şi pe tine actorul. Ăsta e cel mai fericit caz. Şi atunci se lucrează împreună (exact cum sugerai tu în comentariul de mai sus). E situaţia în care se lucrează bine şi e clar că există o compatibilitate între regizor şi actor. Te poţi lovi şi de regizori care aplică metoda "faci aşa că aşa vreau eu fără să pui întrebări". În cazul ăsta poţi să ai încredere în regizor sau poţi să ajungi să nu fii de acord cu el. Din nou există multe variante de a rezolva situaţia. Personal, cred că cea mai bună opţiune e să îi semnalezi o eroare (argumentând!), dacă este cazul. Şi dacă nu, atunci să încerci să fii tu cât mai credibil în ceea ce faci. Regizori cu idei fixe sau flexibili, există şi printre cei buni şi printre cei slabi. (Nu mă înţelege greşit. Regizorii care nu îşi schimbă nicio opţiune sunt de apreciat. Demonstrează că povestea este important să fie spusă "aşa". În plus un astfel de regizor dă dovadă de demnitate - dacă iese prost, preferă să fie prostia lui).
Ştii cum e cu grupul? Poate că e bine pentru tine, poate că e bine pentru el şi e bine pentru mine, dar nu e bine pentru grup iar în cazul ăsta renunţăm. Ăsta e un gen de regizor pe cale de dispariţie!
razvansararu
Mulţumesc şi spor o tonă! Şi da, drumul spre realizarea unui proiect e mai important decât proiectul în sine.
asa este !!! chiar daca proiectul in sine poate nu se va realiza niciodata - in cazul meu
RăspundețiȘtergereoricum dorinta de a canta acest concert ma face sa am pielea de gaina de cate ori ma apropii de un pian