Treceți la conținutul principal

alternativă pentru "doriţi ketchup la cartofii prăjiţi?"

sau viitor închipuit pentru actorul de duzină...
Ultima oară l-am văzut într-o seară rece de toamnă. Era pe la început de septembrie când frunzele încă se agăţau de grengi aşa cum fac buzele de indrăgostiţi în gară. Ploaia se auzea ca un şoptit de iubită. A trecut pe lângă mine o umbrelă care se termina într-o palmă de domnişoară firavă. Apoi mi-a tăiat calea o voce baritonală şi un fulger cât toată imaginaţia a luminat strada. Atunci l-am văzut. Cu ochii galbeni şi mâini moi. Avea o pătură din ambalaj de pufuleţi. Stătea acolo, aproape neclintit cu o pernă din cartoane sub ceafă. Atunci nu m-a recunoscut dar cu patru sau cinci luni înainte îmi ceruse o ţigară în Cişmigiu. Mi-a promis că la schimb îmi recită din Şeispir. Să fi avut cam 50 de ani. Spunea că el de fapt actor a vrut să fie doar că nu a avut noroc. Şi-a băgat mâna în pantalonii gri de stofă şi după un timp a scos un pai de chibrit. Unul singur, pe care l-a ascuns în palmă. Nu am putut să îl refuz. - Sonetu’ cin’zeci de Şeispir. (...) Nu ştiu dacă era cu adevărat Sonetul L, dar timp de câteva minute, l-am urmărit cu cea mai tâmpă privire din toate câte există. La sfârşit mi-a mulţumit. Şi-a băgat ţigara în buzunar şi a plecat.

Comentarii

  1. Anonim4:52 p.m.

    o fi facut si institutul? oare? candva?
    poate doar a vrut sa fie actor si nu a avut forta! ca si aici e nevoie de forta, multa, psihica intai si fizica neaparat!si nu cred ca a CREZUT !!!!!!!!!


    ofelia lu' hamlet din hamletu' lu'Seispir

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim6:03 p.m.

    un alt vis sfasiat , o alta posibila victima a sistemului!!! si ca el sunt multi!!!
    acolo , sub patura din ambalaj de pufuleti poate sa fi zacut un spirit mare, un alt Iures, Dinica... dar ce ne pasa noua! suntem prea grabiti sa prindem trenul afirmarii cu orice pret si uitam sa fim oameni, uitam sa vedem normalul din fiecare dintre noi, ne dezumanizam, ne consideram mai mari si mai buricu' pamantului decat toti ceilalti si chiar decat Dumnezeu! arta nu e nici pe departe un exercitiu de echilibristica prin care demonstram la ce nivel am ajuns, nu e vorba de ce facem sau cum facem ci e vorba de crearea unor momente de adevar, ce e adevarul? nu ezista o definitie dar el poate fi trait , simtit si asta e cel mai important. cei doi sau mai bine spus domnul cu Seispir a avut momentul lui de adevar!
    foarte bun text!!!
    citind m-am trezit in mijlocul actiunii - o senzatie super

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po