Treceți la conținutul principal

teatru de pe prispă. episodul 1

Hamlet feat. Guţă

După nişte ani – să-i spunem cinci - m-am reîntors la ţară. În locul ălă am palpat simţuri, am modelat simţăminte, am împărţit sentimente (...şi tot ce mai poate completa câmpul lexical al simţirilor) până în clasa a IXa. Acum m-am reîntors pentru linişte. Din întamplare am ajuns chiar de ziua unui prieten din vremurile pline de vin, sărutări, sex prin pantaloni, muncă şi “Worms” pe echipe. Frate-miu a zis “ Hai în Centru”. Eu am râs. El a continuat “Ar fi o surpriză plăcută. Nu te-a mai văzut de ani de zile!”. Eu am râs şi mai tare şi m-am îmbrăcat.

O bodegă cu preţuri mici şi oameni... deasemenea. Beau apă plată de la fântână. Sunt întrebată non-stop dacă vreau ceva. În sfârşit iau o vişinată. Sărbătoritul e beat praştie şi are cu vreo 80 de kg mai mult decât atunci când nu ne jenam de paharele spălate sub bar. N-aud muzica. Totul pare dat pe mut.

Mă uit în jur. Jeg! Prostie, oameni urâţi, beţivi, nespălaţi şi o curvă care face senzaţie. O damă de vreo 35 de ani în sutien şi fustă de-o palmă cu zdrăngănele de tinichia roasă. Are un corp foarte bine lucrat. O pipăie toată lumea şi ea se simte bine. De fapt, toată lumea se simte bine. Inclusiv eu. Fără să particip cu nimic la atmosferă, fără scârbă, fără fiţe, fără jenă, fără principii, fără ignoranţă, fără gând atent.

O manea izbucneşte, lumea se ridică, curva danseză, maneliştii o pipăie, paharele se sparg, berile se scurg, eu nu mai râd. Ei aplaudă, se simt bine, le place, trăiesc. E duminică şi mâine e iaraşi sărbătoare. Strugurii nu trebuie culeşi şi până la urmă bem şi un vin prost din comerţ. La mulţi ani grasule! Un ţipăt, un râs, o ţigară aprinsă, scrumul cade pe jos, şepcile mârlanilor se ridică şi coboară, fetele se dau pe lângă ei.

Roşii şi sănătoşi, împuţiţi şi beţi, oamenii trăiesc în lumea lor. E lumea lor de necondamnat. Sunt frumoşi într-o naturaleţe aparte. E lumea lor de neapreciat, de neschimbat. Forfotă, râsete, chiuieli. Din toată ţigănia, din tot jegul, din toată vişinata, din toate preţurile prea mici, din foiala de pe uşă, din navetele de bere pe care stăteam, din apa mea din fântână, aud “To be or not to be!”. Nu ştiu cine a zis-o dar cineva a fost. Da! Totul a surzit... am mai prins ceva gen “ştii bă ce însemnă?”. Apoi nimic.

Omul care a spus-o nu era decât unul din lumea aia. Nu unul ca mine care a venit să experimenteze senzaţii şi amintiri. Nu! Era unu’ cu şapcă. Unu’ bronzat pe gât şi cu unghiile murdare. Unul care o pipăia pe tipă, care băuse din pahare spoite...Am auzit şi din nou totul a fost dat pe mut. Shakespeare cu al lui Hamlet a călărit până în satul copilăriei mele... şi înnapoi.

Comentarii

  1. Anonim3:09 p.m.

    frumos scris; dar cam atat..

    "Jeg! Prostie, oameni urâţi, beţivi, nespălaţi şi o curvă care face senzaţie"

    ...

    scena asta ar putea fii reprezentativa pentru un bar oarecare de la tara (sau de la oras), dar nu pentru ideea de "la tara" in general...

    RăspundețiȘtergere
  2. :) cu siguranta. Asta e doar episodul numarul unu. Ceea ce inseamna de fapt "la tara" vei regasi (si sper asta) in episoadele urmatoare.:P. Nu jignesc mediul rural in niciun fel. Doar ca asa arata partea asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Anonim4:21 p.m.

    mi-ai desanat tabloul...si promit sa nu folosesc nici un "dar"...nu numai de dragul tau...ci pentru ca "inteleg"...:P

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim4:46 p.m.

    Ma numesc Iulia Boghina. Sunt o mare admiratoare a lui Stefan Iordache. Am gasit aici un interviu cu marele actor.Este la capitolul "EXPRIMA".
    MULTUMESC CELOR CARE S-AU GANDIT LA MAESTRU.PE 14 SEPTEMBRIE S-A IMPLINIT UN AN DE CAND NU MAI JOACA PE PAMANT CI IN CER!
    R.I.P. MAESTRE!
    VA ROG DACA PUTETI PUBLICATI INTERVIUL ASTFEL INCAT SA FIE CITIT DE CAT MAI MULTE PERSOANE! S-AR PUTEA CA ASA SA NU FIE CITIT DE PREA MULTI CA NU IL VAD IMEDIAT!
    MULTUMESC INCA O DATA! MI-ATI FACUT O MARE BUCURIE!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…