- Nu-mi place la oamenii mari că se joacă de-a cine plăteşte factura şi vreau divorţ.
Ăştia nu mai sunt eroi, ăştia sunt doar unii care pot cel mult să apară la ştiri! Ce e distractiv în asta? (Nicuşor, 7 ani)
A venit şi iarna. Se termină anu’...ce să-i faci? Iar nu a putut să te aştepte pe tine, ăla care ţipi la administrator să te mai aştepte cu întreţinerea că nu ai bani de brad în casă şi e păcat de Dumnezeu. La fel cum nici el (anul) nu aşteaptă, nici eroii nu au prea multă răbdare. Mulţi mor. Alţii rămân o amintire şi foarte puţini încă mai aleargă în tine precum o gâză nebună în căutarea becului care aseară lumina atât de frumos, acel mic bec de pe scara blocului unde se iubeau doi ţânţari înfriguraţi. Eroii noştri, din viaţa fiecăruia, străbat aceleaşi drumuri fără să (se) învechească. Doar că uneori, pe rând, din fiecare în parte, mai se transformă, mai se pleacă... Se întâmplă să plece fără să spună nimic, fără preaviz, fără un semn de regret. Pur şi simplu se evaporă. Nu primeşti nimic la schimb. Nici măcar nu te anunţă că ai crescut. E doar un spaţiu vid pe care îl simţi şi atât. Eşti un prinţ şi eşti o prinţesă; eşti un conte, un vrăjitor stăpân peste celelalte animale de pluş, eşti un conductor de locomotivă şi eşti o doamnă doctor pentru păpuşa blondă cu ochi mici cauciucaţi. Tu eşti cel care devine soldat şi răstoarnă dormitorul la prânz într-o baie de praf şi tot tu eşti cel care face întreceri bine organizate cu maşini în miniatură transformând modelul covorului în tot soiul de piste periculoase din care scapă cine poate. Când ţipi la soare în miezul zilei că eu sunt mama şi tu eşti tata, că eu am scăpat turma şi că tu ai spart oala, că flori sau filme că eu sunt fete şi tu băieţi, te strigă la masă, te strigă să duci gunoiul sau pur şi simplu te strigă. Lupta cu bradu’ – brad care de fapt a fost tăiat (de tata) şi transformat în sabie. Tu eşti cavalerul, gladiatorul şi luptătorul. Ai limba ta şi duşmanii tăi chiar dacă fiecare, pe rând, câştigă cel puţin o dată. Sigur, există şi cazuri în care unii nu pot accepta ideea de a pierde şi atunci (din greşeală) te zgârie pe mână şi ţipă victorioşi aruncând cu zăpadă. (Se cheamă că unii chiar de mici sunt trăirişti). Trasul de sanie – un fel de Formula1 cu pistă prin curtea şcolii (acum închisă până în ianuarie; scoala vreau să spun). Şi tu, cel mai inventiv actor de pe planetă, transformi sania în autobusul de servici care face ture pe tot terenul de fotbal, cu staţie la colţ şi la banca roşie cu fete. Eroii copilăriei nu au fost niciodată Moş Nicolae sau Zâna Măseluţă. Nici măcar Moş Crăciun sau Hercule nu au fost. Eroi nu au fost tata sau mama, nici unchiul şi nici fratele. Nu au fost eroi nici Hansel şi Gretel, nici Scufiţa Roşie sau Cenuşăreasa. Când pleacă sau mor, când dispar cu totul şi chiar deodată, nu dispar D’Artagnan sau Fred Flintstone. Nu! De fapt, suntem noi. Noi suntem eroii, noi murim fără să ne dăm seama. Aşa...stupid şi fără nici o urmă de remuşcare. Noi suntem cei care într-o zi ne plictisim de joacă şi nu mai vrem să fim eroi. Nu mai vrem şi pace. Poate că obosim (la urma urmei e greu să fii erou!), sau poate că uităm de ce şi pentru cine. Poate că uităm. Aceşti titani ai copilăriei, aceste magnifice personaje, aceşti actori din faţa blocului dispar totuşi de cele mai multe ori iarna. Atunci află ei că Moş Crăciun nu există... Nu o fi el adevăratul erou, dar el trebuie să fie. Este important. Şi la urma urmei, e o singură zi în an, aşa că aveţi şi voi grijă...
daca nu ar mai fi mos craciun ar fi tare trist!
RăspundețiȘtergerenici nu am mai avea cui scrie scrisori sa ne aduca ce ne dorim! pai ce, cui scrieti voi scrisori asemanatoare cu cele ptr mosul? psihologic ar fi o drama mai ales pentru copiii din noi si pentru copiii copii!!!!!!!!!!
da' ce bine ca vine mosu' si anu' asta!!!!!!!!!!
la multi ani!
madalina
la multi ani!
RăspundețiȘtergereEste atat de trist adevarul spuselor tale..Cand iti dai seama ca eroul din tine a murit, ca tu(cel pe care il stiai si care ai jurat sa il protejezi pana la final, ramanand acelasi)ai crescut si ai uitat cum sa mai fii copil, ca promisiunea facuta in copilarie "Eu nu o sa ajung niciodata ca oamenii astia mari, incruntati si care nu mai au timp sa traiasca" nu a fost respectata, simti cum moare ceva in tine. Si cel mai trist este ca odata ce am uitat cum sa mai fim copii, cum sa ne mai bucuram de lucruri marunte si cum sa facem din cel mai banal lucru cea mai minunata jucarie din lume este greu sa revenim la ce am fost...
RăspundețiȘtergere