Treceți la conținutul principal

inca un rol si gata.

Ca in fiecare dimineata, a plecat de acasa cu pasi mici si apasati. 
Vremea mult prea umeda il facea sa tuseasca si sa se intrebe daca nu cumva a uitat sa isi ia pastilele. (Sigur, chiar daca ar fi uitat tot nu s-ar fi intors din drum.) Socotea – uneori cu glas – fiecare gest de cand se dadea jos din pat si pana in momentul in care parasea locuinta sa vada daca nu cumva se afla ascunsa pe undeva miscarea mainii dusa la gura cu ceva mic si alb intre degete. Cand gasea chiar si un pic de apa bauta se mai linistea si doua riduri adanci ii dispareau de pe frunte. In fiecare zi mergea pe jos. Spunea ca “doar asa se poate simti adevaratul puls al lumii in care se traieste”. In masina prea esti rupt de tot, iar in autobus prea nu are nimeni chef de nimic. “Iar oamenii nu sunt cu adevarat asa!” E drept ca in ultimii ani, a incetat sa mai mearga alert, cu pasi mari, asa cum facea odata. Acum, dupa cateva sute de metri se opreste si se preface ca priveste vitrina unui magazin in timp ce isi regleaza cu greu respiratia. Din cand in cand il mai saluta cate cineva pe strada si el raspunde politicos cu gesturi generoase. Ar vrea sa rada mai mult asa cum facea si inainte dar acum orice surplus ii provoaca dureri de cap. S-a lasat de fumat. Adevarul e ca nici nu simte lipsa tutunului. I-ar placea in schimb sa mai bea o cafea dar stie ca o astfel de bautura ii provoaca un tremurici insuportabil in maini si atunci spune “pas”. Uneori se gandeste la vremea in care a fost print, politist, capitan de nava, locotenent, scriitor, avocat, si cate n-a mai fost (!)… Are probleme cu sinuzita (ca in teatru e mereu curent) si cu stomacul (ca niciodata nu a mancat regulat) si ii e frica sa nu afle Rozi (cum o alinta el, ca de fapt o cheama Ramona), fiica-sa. Daca afla, nu o sa il mai lase sa joace. (Desi, de mult timp se gandeste sa se retraga, doar ca ceva parca nu il lasa). Cand ajunge la teatru, se opreste si priveste scena care acum i se pare mare. “Asta e semn de batranete” se gandeste. Inainte simtea ca umple sala doar cu rasuflarea. “Oare cate vieti mai am in mine?” Pana acum a numarat 73. “Hm, un Firs cu varsta egalata in roluri” Deasupra scarilor de la intrarea in teatru, afisul spectacolului de asta seara. “Ia uite ce urat e afara si fetele astea 3 vor sa plece de acasa…”

Comentarii

  1. Anonim4:22 p.m.

    in sfarsit te-ai intors!!!!!!!!!!!!!!
    de mult asteptam un nou text
    bine, sper ca vei continua
    super text!

    RăspundețiȘtergere
  2. merci foarte frumos. ei, da, am fost un pic plecat, dar raman tot aici, pe baricade.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po