A fost o dată (că de mai multe ori nu s-a putut)
un nene pe numele lui Contele de Goraharpimeuzesy. Era un domn extrem de trist pentru că nimeni nu-i pronunţa numele. Nici nu e de mirare - pentru că se rostea atât de greu, uneori chiar el însuşi renunţa în a-şi mai spune pe nume. Toată lumea de la curte, prietenii şi cunoscuţii îl salutau simplu “Conte” – iar ăsta pentru el nici măcar nu era un nume, ci pur şi simplu o titulatură, o ştampilă, un titlu şi atât.
Bine, dacă în acele vremuri contele ar fi fost un marchiz sau un duce apropiat regelui, un baron cu pungi pline de aur sau poate un prinţ răsfăţat, atunci ar fi trecut mult mai uşor peste acest impediment. Dar Goraharpimeuzesy trăia singur şi nu avea urmaşi. Numele său era singura moştenire pe care o mai avea de la părinţi. Pământurile lui au secat unul după altul până când nici iarba nu a mai vrut să crească acolo şi treptat, muncitorii au plecat în alte locuri să-şi câştige pâinea lăsându-l singur pe conte. Dintre toţi oamenii, la conacul lui nu au mai rămas decât bucătăreasa şi majordomul. Pentru că banii erau tot mai puţini, Contele a început să vândă mobila stil Rococo adusă cu greu din Franţa, covoarele persane pe care le-a găsit în Italia la un târg privat, oglinzile de cristal şi porţelanurile chinezeşti. Treptat casa s-a golit atât de tare încât a căpătat un ecou insuportabil – până si simplul mers era zgomotos. Unde mai pui că începuse să arate ca o imensă grotă de marmură cu tavanuri înalte şi pereţi prăfuiţi. Goraharpimeuzesy se plimba pe coridoare de unul singur precum un taur învins de toreador, dar un taur care nu vrea să-şi accepte soarta. Pielea i se întărise pe faţă luând forma ridurilor şi hainele îi erau tot mai largi. (O dată pe lună îşi ruga bucătăreasa să i le mai strâmteze un pic.)
Contele încetase să mai dea searate sau petreceri de ceai pentru că nu mai putea ca altă dată să se distreze la un joc de cârţi şi nici nu mai avea bani suficienţi pentru astfel de evenimente. Uşor-uşor, prietenii, amicii şi cunoscuţii au devenit doar nişte străini care întorceau privirea în partea opusă atunci când se intersectau pe bulevard.
Într-o zi în care Goraharpimeuzesy stătea rătăcit pe unul dintre puţinele scaune pe care le mai avea în casă, cineva a bătut la uşa lui şi întregul conac a răsunat puternic. Majordomul a deschis sceptic şi foarte mirat a poftit în casă doi tineri. Băieţii au văzut marea întindere de teren viran din jurul casei şi vroiau să ceară permisiunea Contelui de a repeta o piesă de teatru undeva în spatele conacului. Au fost însă miraţi să vadă că faţa bătrânului se luminează deodată. Goraharpimeuzesy i-a invitat pe băieţi înăuntru, i-a servit cu un ceai fierbinte şi le-a oferit în loc de o bucată de pământ, întregul conac – singura condiţie fiind ca atunci când sunt gata cu piesa, cel puţin primele reprezentaţii să se dea la el acasă. Lucrurile s-au întâmplat exact aşa şi după ani de singurătate, în jurul contelui se învârteau acum tot felul de oameni parfumaţi care încercau fie să cumpere spectacolul, fie să îl ducă la curte în faţa regelui. Goraharpimeuzesy şi băieţii au refuzat însă toate propunerile şi curând la conacul bătrânului Conte au început să vină şi alţi actori cu piesele lor.
Ăla a fost anul în care casa aia goală s-a umplut de ceea ce avea să se numească public, conacul a devenit Teatrul Goraharpimeuzesy (care înseamnă – în caz că vă întrebaţi – “toţi oamenii sunt bineveniţi – gora harpi meuzesy) şi acolo s-au născut ceea ce azi numim spectacole experimentale şi de improvizaţie. Una peste alta, în acele timpuri, nimeni nu se mai ferea să-i pronunţe Contelui numele.
OBS : Toate faptele şi numele atribuite acestei poveşti sunt pur fictive; orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. În timpul producerii acestei lucrări niciun director de teatru nu a avut de suferit. Goraharpimeuzesy este (din păcate) o invenţie şi nu înseamnă nimic.
F frumos blogul. Sunt indragostita de teatru, actori, personaje. Nu pot sa cred ca acum un an ne parasea Gheorghe Dinica. Am gasit un interviu despre el cu Geo Saizescu. http://alexdumitriu.blogspot.com/2010/11/gheorghe-dinica-sau-demnitatea.html
RăspundețiȘtergereno , bine :)
RăspundețiȘtergereEvenimente legate de teatru puteti gasi pe http://www.evenim.ro/evenimente-categorii/teatru.html
RăspundețiȘtergeretot aici puteti adauga si alte evenimente importante pe care doriti sa le promovati.