alternativă pentru "doriţi ketchup la cartofii prăjiţi?"

sau viitor închipuit pentru actorul de duzină...
Ultima oară l-am văzut într-o seară rece de toamnă. Era pe la început de septembrie când frunzele încă se agăţau de grengi aşa cum fac buzele de indrăgostiţi în gară. Ploaia se auzea ca un şoptit de iubită. A trecut pe lângă mine o umbrelă care se termina într-o palmă de domnişoară firavă. Apoi mi-a tăiat calea o voce baritonală şi un fulger cât toată imaginaţia a luminat strada. Atunci l-am văzut. Cu ochii galbeni şi mâini moi. Avea o pătură din ambalaj de pufuleţi. Stătea acolo, aproape neclintit cu o pernă din cartoane sub ceafă. Atunci nu m-a recunoscut dar cu patru sau cinci luni înainte îmi ceruse o ţigară în Cişmigiu. Mi-a promis că la schimb îmi recită din Şeispir. Să fi avut cam 50 de ani. Spunea că el de fapt actor a vrut să fie doar că nu a avut noroc. Şi-a băgat mâna în pantalonii gri de stofă şi după un timp a scos un pai de chibrit. Unul singur, pe care l-a ascuns în palmă. Nu am putut să îl refuz. - Sonetu’ cin’zeci de Şeispir. (...) Nu ştiu dacă era cu adevărat Sonetul L, dar timp de câteva minute, l-am urmărit cu cea mai tâmpă privire din toate câte există. La sfârşit mi-a mulţumit. Şi-a băgat ţigara în buzunar şi a plecat.

2 comentarii:

  1. Anonim4:52 p.m.

    o fi facut si institutul? oare? candva?
    poate doar a vrut sa fie actor si nu a avut forta! ca si aici e nevoie de forta, multa, psihica intai si fizica neaparat!si nu cred ca a CREZUT !!!!!!!!!


    ofelia lu' hamlet din hamletu' lu'Seispir

    RăspundețiȘtergere
  2. Anonim6:03 p.m.

    un alt vis sfasiat , o alta posibila victima a sistemului!!! si ca el sunt multi!!!
    acolo , sub patura din ambalaj de pufuleti poate sa fi zacut un spirit mare, un alt Iures, Dinica... dar ce ne pasa noua! suntem prea grabiti sa prindem trenul afirmarii cu orice pret si uitam sa fim oameni, uitam sa vedem normalul din fiecare dintre noi, ne dezumanizam, ne consideram mai mari si mai buricu' pamantului decat toti ceilalti si chiar decat Dumnezeu! arta nu e nici pe departe un exercitiu de echilibristica prin care demonstram la ce nivel am ajuns, nu e vorba de ce facem sau cum facem ci e vorba de crearea unor momente de adevar, ce e adevarul? nu ezista o definitie dar el poate fi trait , simtit si asta e cel mai important. cei doi sau mai bine spus domnul cu Seispir a avut momentul lui de adevar!
    foarte bun text!!!
    citind m-am trezit in mijlocul actiunii - o senzatie super

    RăspundețiȘtergere