Treceți la conținutul principal

Postări

Editorial

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…
Postări recente

A fi sau a nu fi... Facebook

Ne puneam întrebări.  De cele mai multe ori, atunci când eram singuri cu noi acasă, şi accidental, atunci când ne aflam în public. Fiecare avea cel puţin o problemă nerezolvată care aştepta cuminte un răspuns ce avea să clarifice situaţia. Evident, ne vedeam de vieţile noastre fără să-i deranjăm prea mult pe cei din jurul nostru. Era un fel de-a fi.  Dacă citeşti, atunci eşti tocilar, dacă nu citeşti, eşti dobitoc precum toţi ceilalţi; dacă ştii prea multe lucruri, înseamnă că sigur ai pile, dacă nu ştii mai nimic, înseamnă că nu vrei să divulgi ceea ce ştii déjà,  şi aşa mai departe.  În acest sens, informaţia corectă în ceea ce priveşte un amănunt, devine o armă, o unealtă şi în acelaşi timp o reală comoară. Undeva printre fapte, mereu a existat o luptă invizibilă, pe viaţă şi pe moarte – în care se puteau identifica un vânător şi o victimă.
Se găsesc astfel în tot acest univers  teatral, oameni care vor să ştie când este castingul X, unde se desfăşoară repetiţia Y, pe cine trebuie…

Cu cât daţi rolu'?

Pe la 9 seara a ieşit din teatru supărat că lumea nu a aplaudat suficient de tare.   A mers până în centrul oraşului, unde a intrat în cel mai mare magazin. S-a apropiat de vânzătoare şi i-a cerut un rol principal cu cel puţin 150 de replici, care să fie anume conceput pentru un actor tânăr. Doamna de la tejghea a stat un pic pe gânduri şi a vrut să ştie dacă e bună şi o dramatizare. Pentru că răspunsul a fost un fel de grimasă leneşă care rapid s-a transformat într-o mişcare amplă a mâinilor care parcă sugera că orice e bun, vânzătoarea s-a îndreptat spre arhiva magazinului.
Au trecut două ore. În tot acest timp, actorul cercetase peste 30 de poveşti, dar se părea că nimic nu era bun. Unele roluri erau chiar frumoase, dar nu-i veneau bine deloc, îl strângeau la piept şi gambe. Trebuia să fie cocoşat sau şchiop, cu barbă sau haine murdare, ori el nu intra în grafic, fiind curat, înalt şi bine clădit. Alte roluri,  îi cereau să fie avar sau ipocrit. Nici asta nu-i convenea pentru că î…

Cineva a tras cortina greşit

Pe la 5 după-amiaza încă stătea întins pe plajă cu o umbrelă mare care îi acoperea faţa. 
Şi-a aprins o ţigară la scurt timp după ce şi-a deschis o doză de bere. Era liniştit. Un băiat negru de bronz  se plimba pe malul mării cu o imensă ladă în care avea porumb fiert. Îl dădea ieftin. Când a trecut prin dreptul lui, omul şi-a lăsat berea din mână şi a cumpărat trei bucăţi. A început să ronţăie cu poftă dintr-un porumb în timp ce îndesa mucul de ţigară în nisip.  După un timp s-a ridicat în picioare şi a privit marea de parcă încerca să numere vapoarele din larg. A făcut semn cuiva şi s-a întins la loc pe chaise-longue. Fără să se grăbească, s-a dat cu puţină cremă pe pieptul înroşit. La urmă de tot, ca şi când s-ar şterge de un prosop, şi-a dat cu palmele prin părul cărunt. S-a uitat la ceas şi a bâiguit ceva. Apoi cu mâinile împreunate, şi-a astupat începutul de chelie, aşezându-se mai confortabil.   
Pe toată plaja se auzea în surdină muzica de la un post de radio local. De undeva di…

Jucăm o piesă proastă! Cine regizează?

Vorbeam cu cineva şi am ajuns la concluzia că dacă eşti patriot, se râde de tine,  şi orice îţi lipseşte  - de la bani sau sănătate până la televizor gigantic sau iubire - devine subiect de bârfă. Tot la fel, dacă ai o meserie solicitantă, fiecare coleg trebuie să îţi ofere sfaturi (deşi tu nu ai cerut), iar într-un mod inexplicabil, aproape tot ce înseamnă domeniu vocaţional se traduce prin reacţii ironice şi priviri pline de superioritate. Mai exact, lumea teatrului e văzută cam aşa “Da’ asta pot să fac şi eu! Să vină la mine la birou să vadă cum e! Acolo muncă! Se întâmplă un fenomen. Când majoritatea gândeşte un lucru, chiar dacă este ceva eronat, acel lucru devine un fapt, realitate.  Şi pentru că sunt mulţi ignoranţi, putem spune că lumea are dreptate! În cazul ăsta, actorul este un soi de clovn pe care atunci când îl întâlneşti pe stradă, îl poţi ruga : “fă-mă să râd”.  
Şi la un moment dat nu am mai vrut să vorbesc. De fapt nici amicul meu nu a mai continuat discuţia. Eu mă g…