Treceți la conținutul principal

teatrul.braille pentru suflet

Se uită la tine când vorbeşte. Înjură, ţipă, creşte în intensitate, accentuează cuvinte, gesticulează şi te convinge cu privirea. De fiecare dată foloseşte doar cuvintele care trebuie folosite iar naturaleţea limbajului nu poate decât să te convingă că orice ar spune "aşa e!".

Acum se uită în gol şi îşi aduce aminte. Povesteşte cald, mângâindu-şi burta, privind undeva deasupra capului meu. Are ochii unui câine abandonat în stradă şi adoptat de o altă familie. Îmbrăcat în zdrenţe sau în frac, sătul sau flămând, ochii acestui om rămân la fel. Mici, de o culoare nesemnificativa, expresivi. Nu e nici patetic şi nici trist. Povesteşte la fel de incitant numai că nu se uită la mine atât de des. Vorbeşte despre teatru.

Fiecare om pentru care teatrul este pe primul loc, are un mod aparte de a-şi da sentimentul pe faţă. Cunosc pe cineva care face glume pe seama "sfintei scânduri" sau a "talentului venit de la divinitate", a regizorilor mari şi a pieselor care se joacă. Uneori îi sunt parteneră în a batjocori tot ce înseamnă domeniul ăsta, în a da dracului orice sentiment şi în a termina prin "Ce atâta teatru?!". Reuşeşte să dea impresia că nici măcar nu înţelege de ce există teatru (şi în alt sens chiar aşa e) sau ce folos are.

Un altul e foarte sistematic. E ordonat în explicaţiile pe care le dă când vine vorba de orice legat de teatru. Are chiar un tic cu mâinile când face asta şi de multe ori, aşezatul confortabil, atinsul bărbii, aerul strâns în piep şi glasul neschimbat dar uşor atins, pare un ritual.

Sunt unii care scriu despre teatru, alţii care oriunde-oricând vorbesc doar despre piese, replici, autori. Există deasemnea oameni care se emoţionează şi devin patetici - pot chiar să o dea în plâns gafând cu câte o frază veche - aşa cum există oameni care tac. Pe toţi ne leagă acest sentiment anonim, care, fără să vrem iese din noi. Oricât de nonşalanţi am fi, oricât de aroganţi am fi, de sistematici sau de simpatici, de patetici sau de superficiali – şi toate astea în aparenţă - toată gloata asta dinăuntru, iese! Iese prin zâmbet, prin unghiile murdare de la repetiţii, prin cearcănele de la ochi, prin ridurile din jurul gurii, prin sfârcuri, prin lobul urechii, prin putoarea buricului, prin bocancii prăfuiţi în ateliere, prin părul nespălat...la dracu, prin tot!

Nici ei nu-şi dau seama şi nici noi. E doar ceva care pluteşte. E doar fascinaţia "nu ştiu-lui". Şi cu toate astea, între toţi oamenii ăştia care au un colos în comun există invidie, răutate, nesimţire, ură, egoism, orgoliu şi multe altele. Şi asta pentru că pur şi simplu semănăm nespus de mult unii cu alţii.

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…