Există în lume unii indivizi care la un moment dat din viaţa lor aleg să “se facă” actori sau regizori, scenografi sau coregrafi şi se îndreaptă cu paşi siguri spre o zonă pe care anumiţi indivizi o numesc calamitată. Probabil că de cele mai multe ori cei din urmă se ghidează după principiul vulpii din fabulă, care “decretează” că strugurii sunt acri înainte de a-i gusta. Din moment ce unii nu ajung la fruct şi oricum să persevereze în efortul de a agăţa ciorchinele e mult prea greu şi riscant, probabil că a sta pe tuşă în poziţia cârcotaşului e cel mai sigur lucru ce poate fi făcut. Dacă primii aleg domeniul teatru ca modus vivendi, atunci ei nu se gândesc nici o clipă că visul lor ar putea să se destrame din cauza sistemului în care trăiesc.
După 20 de ani de aşa zisă libertate şi după învingerea cenzurii politice, în teatrul românesc acţionarul majoritar e tot statul. Există câteva teatre particulare dar şi aici trebuie făcută echilibristică pe sârmă astfel încat acestea să nu intre în colaps. Majoritatea teatrelor private trebuie să dezvolte şi activităţi gen cârciumă, sau “prietenii cu interes” pentru că nu putem vorbi încă despre o industrie a teatrului românesc independent.
În fiecare an există absolvenţi ai institutelor de teatru din ţară. Este clar că nu toţi vor ajunge să facă această meserie, dar toţi, măcar până la un punct, vor încerca. Iar ăsta este un lucru important. Câte şanse există, în acest moment, ca unul dintre zece actori foarte buni, să fie şi unul dintre cei care poate lucra într-un teatru, pe bază de contracte, deşi nu este cunoscut şi nu a apărut pe la Tv? De angajat nu se pune problema, pentru că teatrele sunt instituţii bugetare iar guvernul a blocat posturile. În plus mai există prejudecata că absolvenţii de teatru sunt din ce în ce mai slabi, motiv pentru care regizorii consacraţi îi ocolesc.
Umblă zvonul că unii directori de teatre finanţate de către stat, oferă tinerilor actori privilegiul colaborărilor în spectacole în care joacă mari nume. În general s-ar dori ca tinerii să nu aibă cumva pretenţii financiare pentru că asta nu e de “bon ton” şi că marele câştig e lucrul alături de actori importanţi. De acord, dar oamenii ăştia trebuie să aibă un trai cât de cât decent ca să-şi facă meseria asta în care e nevoie să ai grijă de corpul tău, de vocea şi memoria ta, s.a.m.d.. E precum un sport de performanţă. Există desigur posibilitatea contractelor de colaborare dar şi acestea limitate legislativ, pentru că teatrele trebuie să dea prioritate actorilor angajaţi.
Nu contează pentru nimeni dacă un tânăr actor este ales să colaboreze cu un teatru şi el vine şi lucrează mai serios decât angajaţii teatrului; nu contează chiar dacă se joacă cu sala plină. Suma pe care o va lua ca onorariu pentru munca depusă va fi infimă. În cazul teatrelor sau cluburilor particulare situaţia e la fel de vitregă. În cazurile fericite, plata e simbolică. Alteori, trupa de actori trebuie să deţină banii necesari pentru producţie şi nu numai. În cazul acesta, da, teatrul devine o zonă calamitată pentru actorul tânăr. Oricât de idealist ai fi trebuie să şi mănânci iar pierderea tinerilor înseamnă pensionarea teatrului românesc.
sunt in cazul acesta
RăspundețiȘtergerevoi munci sa ma intretin si sa fac si profesia din care vreau chiar sa castig mult si spiritual dar si material pentru ca da, si noi avem nevoie de de toate, nu suntem niste elfi, suntem oameni cu nevoile obisnuite si cu cele speciale
marta r.
cum poti fi mai vizibil astfel incat sa te gaseasca regizorii, agentiile de casting, producatorii?
RăspundețiȘtergeremarius zarafu
E nevoie să mergi tu la ei! La agenții. Te inscrii și odată intrtat în baza de date, te contactează ei. Dar e bine să îi vizitezi și tu regulat
Ștergeresa fii foarte bun si sa joci in orice, chiar daca e prostitutie, te gaseste cineva pana la urma,asta sigur, sa ai pile, sa fii nepot, sa fii fiu, sa muncesti enorm in zone unde te pot vedea "greii", sa puti de talent, sa apari la tv neaparat, sa fii anormal, sa intri in organizatii, sa lingi, sa lingi, sa limgi,.....etc etc, mai vrei marius?
RăspundețiȘtergeretrebuie sa fii pe faza!
nu stiu, nu ma pricep, sa spuna cei in cauza!
ed_ lew_ gere