Treceți la conținutul principal

legenda apariţiei teatrului experimental şi de improvizaţie

A fost o dată (că de mai multe ori nu s-a putut) 
un nene pe numele lui Contele de Goraharpimeuzesy. Era un domn extrem de trist pentru că nimeni nu-i pronunţa numele. Nici nu e de mirare - pentru că se rostea atât de greu, uneori chiar el însuşi renunţa în a-şi mai spune pe nume. Toată lumea de la curte, prietenii şi cunoscuţii îl salutau simplu “Conte” – iar ăsta pentru el nici măcar nu era un nume, ci pur şi simplu o titulatură, o ştampilă, un titlu şi atât.
Bine, dacă în acele vremuri contele ar fi fost un marchiz sau un duce apropiat regelui, un baron cu pungi pline de aur sau poate un prinţ răsfăţat, atunci ar fi trecut mult mai uşor peste acest impediment. Dar Goraharpimeuzesy trăia singur şi nu avea urmaşi. Numele său era singura moştenire pe care o mai avea de la părinţi. Pământurile lui au secat unul după altul până când nici iarba nu a mai vrut să crească acolo şi treptat, muncitorii au plecat în alte locuri să-şi câştige pâinea lăsându-l singur pe conte. Dintre toţi oamenii, la conacul lui nu au mai rămas decât bucătăreasa şi majordomul. Pentru că banii erau tot mai puţini, Contele a început să vândă mobila stil Rococo adusă cu greu din Franţa, covoarele persane pe care le-a găsit în Italia la un târg privat, oglinzile de cristal şi porţelanurile chinezeşti. Treptat casa s-a golit atât de tare încât a căpătat un ecou insuportabil – până si simplul mers era zgomotos. Unde mai pui că începuse să arate ca o imensă grotă de marmură cu tavanuri înalte şi pereţi prăfuiţi. Goraharpimeuzesy se plimba pe coridoare de unul singur precum un taur învins de toreador, dar un taur care nu vrea să-şi accepte soarta. Pielea i se întărise pe faţă luând forma ridurilor şi hainele îi erau tot mai largi. (O dată pe lună îşi ruga bucătăreasa să i le mai strâmteze un pic.)
Contele încetase să mai dea searate sau petreceri de ceai pentru că nu mai putea ca altă dată să se distreze la un joc de cârţi şi nici nu mai avea bani suficienţi pentru astfel de evenimente. Uşor-uşor, prietenii, amicii şi cunoscuţii au devenit doar nişte străini care întorceau privirea în partea opusă atunci când se intersectau pe bulevard.
Într-o zi în care Goraharpimeuzesy stătea rătăcit pe unul dintre puţinele scaune pe care le mai avea în casă, cineva a bătut la uşa lui şi întregul conac a răsunat puternic. Majordomul a deschis sceptic şi foarte mirat a poftit în casă doi tineri. Băieţii au văzut marea întindere de teren viran din jurul casei şi vroiau să ceară permisiunea Contelui de a repeta o piesă de teatru undeva în spatele conacului. Au fost însă miraţi să vadă că faţa bătrânului se luminează deodată. Goraharpimeuzesy i-a invitat pe băieţi înăuntru, i-a servit cu un ceai fierbinte şi le-a oferit în loc de o bucată de pământ, întregul conac – singura condiţie fiind ca atunci când sunt gata cu piesa, cel puţin primele reprezentaţii să se dea la el acasă. Lucrurile s-au întâmplat exact aşa şi după ani de singurătate, în jurul contelui se învârteau acum tot felul de oameni parfumaţi care încercau fie să cumpere spectacolul, fie să îl ducă la curte în faţa regelui. Goraharpimeuzesy şi băieţii au refuzat însă toate propunerile şi curând la conacul bătrânului Conte au început să vină şi alţi actori cu piesele lor.
Ăla a fost anul în care casa aia goală s-a umplut de ceea ce avea să se numească public, conacul a devenit Teatrul Goraharpimeuzesy (care înseamnă – în caz că vă întrebaţi – “toţi oamenii sunt bineveniţi – gora harpi meuzesy) şi acolo s-au născut ceea ce azi numim spectacole experimentale şi de improvizaţie. Una peste alta, în acele timpuri, nimeni nu se mai ferea să-i pronunţe Contelui numele.


OBS : Toate faptele şi numele atribuite acestei poveşti sunt pur fictive; orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. În timpul producerii acestei lucrări niciun director de teatru nu a avut de suferit. Goraharpimeuzesy este (din păcate) o invenţie şi nu înseamnă nimic. 

Comentarii

  1. F frumos blogul. Sunt indragostita de teatru, actori, personaje. Nu pot sa cred ca acum un an ne parasea Gheorghe Dinica. Am gasit un interviu despre el cu Geo Saizescu. http://alexdumitriu.blogspot.com/2010/11/gheorghe-dinica-sau-demnitatea.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Evenimente legate de teatru puteti gasi pe http://www.evenim.ro/evenimente-categorii/teatru.html
    tot aici puteti adauga si alte evenimente importante pe care doriti sa le promovati.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…