O zi de lucru obişnuită

Avea zile şi zile. 

A înghiţit două buline mici, galbene, cu puţin ceai (pentru siguranţă) şi a mâncat ultimul biscuite din cutia de pe frigider.  Era o dimineaţă rece şi corpul îi dicta o nevoie explozivă de cofeină şi tutun.  A stat câteva secunde şi a privit plictisit prin perdea copacii apoi o maşină de gunoi care se îndepărta încet. Asta însemna că e joi.  Şi-a amintit că azi trebuie să ajungă în teatru.  A tuşit scurt şi după un timp a scos din bufet o cutie cu zahăr. A aşteptat cuminte să fiarbă apa din ibric privind din nou prin perdea. Şi-a făcut o cafea dulce cu lapte pe care în cele din urmă a răsturnat-o într-un pahar mare de plastic. 

Era aproape 10 când ieşea pe uşă cu paharul şi o mapă în mână. A mers pe jos până la teatru unde s-a oprit câteva secunde înainte să intre în clădire. A aruncat o privire fugară textului pe care îl avea în mapă apoi a tras de uşa greoaie a imobilului. A fost oprit în prag de gardian căci nu l-a recunoscut  (ulterior şi-a cerut scuze motivând că nu-i ştie pe toţi după faţă şi a zâmbit încurcat).  Ofensat şi poate în acelaşi timp un pic îngrijorat de acest aspect, a urcat treptele teatrului.  S-a  gândit că nu e prima oară când i se întâmplă lucrul ăsta şi culmea e că nu cu mult timp în urmă era recunoscut oriunde şi presa scria mult despre el. Adevărul e că numai montase nimic de ani buni.  Dar a crezut că o pauză de 2-3 ani nu se va simţi într-o carieră de 30.  

In sala de spectacole domnea o lumină de servici. Deja era aşteptat  de secretarul literar al teatrului – un băiat slab şi înalt care l-a anunţat că a fost mutat castigul cu o oră mai târziu. A urmărit din priviri băiatul cum iese apoi din sală şi s-a enervat pentru că nimeni nu i-a dat de ştire acest lucru. S-a aşezat pe unul dintre scaune, a stat câteva secunde apoi şi-a aprins o ţigară. A fumat cu sete. După un timp, secretara personală a directorului de teatru s-a apropiat de el şi l-a informat că directorului îi place mai mult personajul Goro  în loc de Slavinski şi că o să-l joace pe ăla în spectacol; iar pe Slavinski îl lasă pentru Matei (fratele lui) care o să vină la casting mai târziu. Secretara a mai stat câteva secunde, apoi l-a rugat să zâmbească şi fără să aştepte prea mult i-a făcut o fotografie. Imaginea regizorului apare lângă imaginea afişului pe site-ul teatrului a explicat ea şi plecat. Tânăra femeie  s-a întors în sală semn că uitase ceva şi a informat regizorul că va trebui să facă patru zile de casting în loc de două pentru că din păcate au aflat de probă studenţii şi erau mulţi înscrişi. Apoi secretara a plecat.

Regizorul rămas singur, a gândit un pic situaţia. A sorbit ultima gură de cafea din paharul de plastic şi a privit tăcut scena. Ştia că fusese refuzat de două teatre pentru că textul e "prea politic", ştia că unde mai montase i se băga pe gât întreaga distribuţie. Prin urmare situaţia de aici nu era chiar atât de rea. Şi-a mai aprins o ţigară şi a continuat să aştepte.