Treceți la conținutul principal

pe cale de dispariţie

E frig afară. Ne frecăm mâinile îngheţate şi bem ceai cu scorţişoară. 
Încă stăm în săli mici şi  încercăm să învăţăm să facem cald cu sufletele. Din punctul ăsta de vedere, studiul nu se termină niciodată. Singura soluţie e să ne străduim să ne devină reflex. Următorul rol este mereu un mecanism ce trebuie descompus pentru a putea fi studiat. Sunt zile când nu ne pricepem prea bine. Uneori, pentru că nu reuşim sau nu mai avem răbdare să lucrăm cu penseta, ne transformăm în oameni mai mici şi mai răi decât suntem cu adevărat.

Oricum ar fi, cert e că indiferent dacă reuşeşti sau nu, e cam acelaşi lucru. Nimeni nu te duce pe covorul roşu. Şi atunci, cei care încă mai lucrează microscopic; cei care sunt aici în sala asta mică şi îşi pun probleme, o fac din pasiune. Asta este tot. Nu există absolut nimic ascuns printre aceste vorbe. Se întâmplă aşa de ani buni pentru că devine greu să supravieţuieşti când nu există susţinere; pentru că pur şi simplu e dificil să dai examen în fiecare seară şi să te arunci în gol când tu ştii că sub tine nu există plasă de salvare.

Acolo unde moare pasiunea, rămâne doar raţiunea individului. Oamenii aleg între teatru şi sitcom, între ceai cu scorţişoară şi whisky. Iar problema se pune destul de simplu. Vrei să te chinui şi să munceşti mult pe bani puţini într-un mediu uneori ostil sau vrei să câştigi bine prin muncă uşoară şi să fii pe deasupra recunoscut în toată ţara prin Tv? Calitatea oricum se pare că e cantitate neglijabilă. Şi atunci, ghici ce alege majoritatea…

Una peste alta, e bine de ştiut că încă mai există o mână de oameni care nu a plecat din ţară; care încă mai crede în actul artistic autentic. Ne pare rău dacă uneori suntem înghiţiţi de val, dar vedeţi dumneavoastră, ni se subţiază rândurile...

Comentarii

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…