Treceți la conținutul principal

nu-mi spune ca mos craciun e vecinul...

Există pe lumea asta lucruri pe care nu trebuie să le cunoaştem. Nu trebuie să ştim cum bucătarul a gătit minunea pe care am mâncat-o, aşa cum nu trebuie să aflăm trucul magicianului ce tocmai a scos iepurele din pălărie. El nu trebuie să vadă cum ea se epilează, aşa cum nici ea nu trebuie să vadă cum el îşi stoarce un coş. Există pe lumea asta magie; dar magia e făcută tot de noi iar în spatele frumosului se află o poveste, o muncă, un eşec. Pledez pentru naivitate şi tăcere... Nu, nu vreau să ştiu că Moş Crăciun mi-a adus carioci din banii de pâine.

Spectacolul de teatru e un număr de magie. În spate e o echipă întreagă. Asta se ştie. Dacă spectatorul aplaudă pentru că i-a plăcut “trucul” fiecare membru al echipei va fi satisfăcut. Dar să ne oprim aici. Nu vreau să mergem mai departe, nu vreau să vad întreaga echipă pe scenă. Fascinant în teatru e că totul curge. De aceea ar trebui ca această convenţie să fie de la început până la sfârşit naturală, ca o lume reală. Nu ar trebui să văd în semi-întuneric oameni în salopetă care mută decorul, nu vreau să văd sau să aud suflerul pentru că “aflu” că textul nu e vorbit, ci recitat. (Da! Am fost la un spectacol la care suflerul a ieşit la aplauze! A fost probabil o greşeală... ) Fac referire la aceste lucruri ca un răspuns la articolul “premiul pentru cea mai buna echipa de masinisti, cizmari si croitori” la care am postat un comentariu cu “nu sunt de acord”.

De ce să dăm un premiu maşiniştilor sau cizmarilor? Meseria lor este să meşteşugească lucrurile în spate. Fiecare are o meserie cu acelaşi grad de importanţă. (excepţie: tanti din liftul de la Motoare). Da, cizamarul e important! La fel şi croitorul şi nenea de la cortină şi luministul şi sunetistul! Dar ei sunt furnicile cu sacii în spate, sunt spiriduşii lui Moş Crăciun pe care noi nu îi vedem. Noi ne bucurăm sincer de trenuleţul primit pentru că nu ştim cât s-a muncit la el. Dacă am şti cearta, nervii, polemica Spirduşului Roşu cu Spriduşul Verde pe tema “ce culoare să predomine” aprecierea noastră nu va mai fi sinceră pentru că va apărea un iz de raţiune şi vom spune “Băi da cât chin!”.

Bine ar fi să renunţăm la mustrările de conştiinţă referitoare la efortul depus de către cei ce ne oferă ceva anume şi să ne referim strict la ceea ce primim. Dacă maşiniştii ar primi un premiu, ar trebui să iasă şi la aplauze. Dar nu este cazul. Aşa cum nici regizorul şi nici scenograful nu ar trebui să o facă, dar dacă simt nevoia nu trebuie condamnaţi ( eu votez underground-ul total). Toată echipa trebuie apreciată dar fără ca omul de rând să le conştientizeze munca. Poate că la un nivel mai înalt se poate lua atitudine. Atunci când un scenograf primeşte un premiu ar fi corect să se spună ”mulţumesc mama, tata , juriu, dumnezeu şi echipei: croitorul x, tâmplarul y, dulgherul z.”. Dacă aş fi scenograf cu Uniterul în mână, aş face asta.

Menirea oamenilor din teatru e să dăruiască. Iar dăruirea se face în şoaptă. Să dăm cu sfială, cu responsabiliate şi conştiinţă, fără pretenţii, fără revoltă. Să dam! L-a apreciat vreodată cineva pe Moş Crăciun? I-a laut cineva vreo dată un cadou lui Moş Crăciun?... De asta e magic... şi de asta e trist să nu crezi în el.

Comentarii

  1. si articolul tau este magic...:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Este foarte important si laudabil ca oamenii inca mai au interes pentru tatru si pentru scris si, mai ales, pentru ca isi fac timp sa isi exprime opiniile. Multe dintre articolele pe care le-am citit aici sunt foarte interesante, dar as avea o singura obiectie/rugaminte... din moment ce multi dintre cei care postati aici apartineti unei categorii pe care o numim "tagma intelectualilor", invatati, pentru numele lui Dumnezeu, sa scrieti corect si sa puneti semnele de punctuatie. Ma dor ochii cand citesc anumite articole, iar pe masura ce autorul insista in a scrie cuvinte aiurea si a uita sa puna banala virgula, interesul pentru respectivul articol scade treptat, pana la disparitie.
    In rest, toate cele bune, o sa citesc in continuare articolele voastre cu placere.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfectă... 
Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu banii ăşti…

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot. 
Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu...

E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta.
Întrebările frecvente înainte de a intra [în exam…

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm! Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici! Rolul : Nici nu mă gândesc! Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui? Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc! Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat! Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol! Actorul : N-am vrut să spun asta... Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută! Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la povestirea aia tâmpită cu luna! Atât. Şi un pic de l…