Treceți la conținutul principal

Dumnezeu, ca orice părinte bun, plânge când tu eşti un bou

Mă trezesc de dimineaţă şi mă uit în oglindă. Nu am dormit bine. Am visat oribil. Ieri am avut o zi grea cu multe întrebări şi somnul a fost agitat. În fiecare zi a vieţii mele mă întreb dacă sunt pe drumul cel bun. Nu din punct de vedere al carierei, al statutului social sau al multor alte nevoi egoiste ale lumii în care traim, ci de teamă că toţi ne-am transformat deodată în lupi pentru ceilalţi.

Omul este lup pentru om (homo homini lupus est”), spunea Plaut – părintele teatrului roman preclasic – care a trăit cu peste 2000 de ani înaintea noastră. Cum mă simt eu şi toţi cei care işi mai pun probleme de conştiinţă (că sunt atâţia!), gândindu-ne ce actual e Plaut!!! Închideţi ochii şi vizualizaţi imaginea oamenilor care se calcă pe cap la propriu în multele situaţii de viaţă, pentru că acum la modă este să treci peste cadavre fără să priveşti în urmă, fară să-ţi pese de creierii aruncaţi pe caldarâm de tine, în goana ta spre … ce??! Hai , zi! Spre ce? Ţi-ai găsit menirea?

Am divagat! Revin! Da, mă întreb în fiecare zi dacă fac bine ceea ce fac! 
Cum acţionăm noi la serviciile noastre? Facem ceva pentru ceilalti astfel încât munca noastră să nu fie doar “nişte hârtii purtate dintr-un birou în altul”? Care e finalitatea muncii noastre? Daca eşti doctor, clar salvezi vieţi. Ce ai facut azi şi mai cu seama cum ai facut? Să nu-mi spui ca te preocupă câţi bani ai făcut din şpăgi! Avocat fiind, pledezi vinovat sau nevinovat. Dar eşti sigur ca nu minţi în numele cuiva? Pentru un profesor, e limpede că are de educat generatii. Esti multumit de tine, de ziua de ieri?
Dar dacă eşti artist?…

Pictorul face un tablou pentru a încanta ochiul şi sufletul. Îl face să-l şi vândă să câştige bani dar el în esenţă trăieşte din bucuria pe care i-o dăruieşte celui care priveste în fiecare dimineaţă lanul acela cu spice de grâu şi maci roşii pe margine. După ce-l priveşte, creierul preia informaţia şi imaginea aia poate ţine de foame şi sete la o adică daca n-ai timp de pauză de masă!

Dacă eşti actor, toată energia ta, toată bucuria şi durerea ta de peste zi, toate bolile tale, lipsurile sau împlinirile, toată viaţa ta e acolo în scenă  pompând sange în venele personajului care viu fiind, transmite viaţă spectatorului – un om obişnuit (dar atenţie!), care vine să se vindece sufleteşte prin teatru,  care vrea să creadă că încă poate lupta să fie personajul cutare pentru că în viaţa reala nu este, nu are curajul necesar. El vine la teatru şi vrea să plece din sală cu un câştig lăuntric; poate vine să găsească răspunsuri sau vrea de la tine – un om ca şi el despre care gândeşte că are talent de la Dumnezeu – să-l ajuţi să se cunoască mai bine, să se împace cu sine. Tu nu ai voie să dezamăgeşti omul care vine la teatru şi care poate a dat pe bilet banii de pâine!

Pe mine nu mă interesează spectatorul arogant, snob, mustind de bani, de fiţe, de nesimţire şi de nerecunoaştere a valorii. Ăla vine să-l vadă lumea că e un intelectual şi merge la operă şi la teatru. Pe mine mă interesează dacă tu, actorul cu omul din tine, ai făcut bine ce-ai avut de făcut aseară şi ai dat din tine tot!  Eu întreb dacă ai fost sincer şi dacă în noaptea ce a trecut ai putut dormi cât de cât liniştit că nu a mai trecut o zi pe lângă tine? Că dacă faci artă fără să îţi pese, în vremurile astea cu probleme multe, în care dispar antropologic civilizaţii datorită încălzirii globale şi mor copiii nou născuţi de cancer, dacă ai făcut asta , Dumnezeu, ca orice părinte bun şi responsabil, plânge când tu, copilul Lui, căruia i-a dat talantul să-l înmulţească, eşti un bou!

Comentarii

  1. Anonim9:39 a.m.

    chiar plange? eu cred ca rade. si poate, de unde ne priveste el, nici nu se poate distinge un bou adevarat de unul inchipuit. si i parem toti ca o mare turma de boi. pai de ce sa planga? ar putea sa ne spuna tuturor in acelasi timp: bai, boule, ce mama dracu faci? si sunt convins ca ar fi de ajuns pentru a sparge putin turma. dar nu...el rade. si de ce ar plange? ne a stratificat putin, pentru a ne deosebi noi intre noi, apoi ne a multiplicat cu 2, cu 3. presupun ca n a mai trecut de mult pe aici sa vada c am ajuns 7 miliarde. v am facut boi, dar v ati inmultit ca iepurii. si vorba aia, cand pisica nu i acasa, soarecii joaca pe masa...si adevarul e ca ne am bagat **** n ea de casa si de masa. am ras tot (poate ros), sau aproape.
    si acum sa revin la ideea ta. la 30 de ani m am gandit ca e timpul sa fac in sfarsit ce mi am dorit, regie de teatru. am avut noroc si am intrat, dar pe masura ce descopar gandurile actorilor, gandurile regizorilor, atitudinea lor in fata vietii, realizez ca banalitatile mele sunt banalitatile altuia si profunzimile mele sunt profunzimile altora si toate sunt ca niste coji de var care se desrpind de pe tavan si cad...
    cred in teatru care schimba vieti. poate ti ofera sfarsituri alternative, sau noi posibile inceputuri, sau ferestre retrospective in propria viata...cred in teatru care schimba vieti, da, insa numai ca sursa de interogatii. in niciun caz ca brosurica de raspunsuri...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole

monolog

Ar fi putut fi o zi perfect ă...  Cu scări rulante care funcţionează şi rozmarin agăţat la poartă;  cu oameni mai puţin grăbiţi şi căsuţe oferite moacă de primar. Dar nu a fost să fie. Ce să-i faci? Timpul ne limitează şi chiar dacă acea zi va veni cândva, sunt şanse ca nici măcar tu să nu o prinzi. Nu vreau să par pesimist, dar vezi şi tu...progresul ne omoară. Trebuie să trăim vieţile astea mici...  Acum să nu te gândeşti că nu sunt deschis la nou! Nici vorbă! Ba de fapt sunt chiar la curent cu tot ce se întâmplă. Aşa ar trebui să fii şi tu! Cum s-ar spune, să fii la curent cu tot ce mişcă. Dar mă rog, să lăsăm toate astea. Din alt motiv te-am chemat.  Vis-a-vis, la teatru, se repetă o piesă nouă. Mergi te rog la Marcel, la portar... Îl ştii doar! Nu? Aşa. Mergi la Marcel şi află cum se numeşte piesa şi când o să fie premiera.  Ne-am înţeles? Bun. Stai, nu pleca! După ce-ai aflat, te duci la casa de bilete şi întrebi căt costă două locuri în primul rând. Vezi, fii atent! Cu

admiterea la unatc din experienţa unui respins

E greu. Greu de tot.  Nu din cauza probelor. Pentru ce înseamnă regia de teatru, admiterea asta e de fapt floare la ureche. Ai 17 piese de citit, unele de ştiut ca pe Tatăl nostru şi altele doar de avut habar. Ai trei probe: oral, scris, practic. Voi face referire doar la prima probă unde trebuie să prezinţi trei poveşti (după o poză, un anunţ şi pe baza unor date din textele din categoria “tatăl nostru”). Nimic mai simplu... E greu. Greu de tot, pentru că te arunci într-o luptă în care adversarii nu sunt nici mai buni, nici mai slabi. Un meci de fotbal, un război sau un joc de strategie îţi oferă tot timpul doi adversari în care unul e mai bun decât altul, între care concurenţa există iar victoria e stabilită după nişte criterii. Golurile sunt goluri, teritoriile sunt teritorii iar vieţile şi punctele rămase sunt dovada învingătorului. Aici nu e concurenţă. E o luptă în care de fapt nu se întâmplă nimic. Problema devine, deci, a ta. Întrebările frecvente înainte de a int

dialog închipuit

Actorul : Trebuie să ne împăcăm!   Rolul : Nu, nu trebuie! Actorul : E adevărat că am stat departe o vară întreagă, dar gata! Acum sunt aici!   Rolul : Nici nu mă gândesc!   Actorul : Te rog... Vom aştepta împreună, pe un taburet, în culise la Bulandra şi când lumina e perfect rotundă, ieşim în faţă şi zâmbim. Ce spui?   Rolul : Spun că eşti un dobitoc! Trei luni de zile-ai fost plecat! Nici măcar o scrisoare, un gând! Te-ai distrat la mare şi-ai băut ca un porc!   Actorul : Nu-i adevărat. Am petrecut un sejur cu familia. La Covasna! Şi-n Sibiu la mama soacră! (Trebuia să o vizitez!) Auzi, nu fii ingrat!   Rolul : Aha! Tot eu sunt ăla mizerabil! Păi atunci n-ai decât să fii tu în situaţie şi gata! Nu-ţi trebuie nici un rol!   Actorul : N-am vrut să spun asta...   Rolul : Hai că mă faci să râd! Păi n-am vorbit cu Treplev cât-ai fost plecat?! Mi-a spus că nici măcar nu l-ai băgat în seamă stagiunea trecută!   Actorul : Nu-i adevărat! Ne-am certat de la po